147 raspunsuri la acest subiect

[anca_nicolae]

Buna marya!





Foarte viu ce ai poevstit tu!

Si ai exprimat niste ganduri si sentimente intr-un mod foarte natural.



Mie mi se pare foarte UTILA postarea ta pentru parintii adoptivi!



Vad ca ai scris de stari amestecate... eu iti scriu ca e vorba despre nistee etape pe care tu trebuie sa le parcurgi, cumva singura. Dar vei fi suficient de curajoasa si vei putea!



Prima ta etapa/victorie este sa DEPASESTI dezamagirea ca nu te-ai nascut dintr-o relatie ideala... A fost totusi un moment de apropiere intre 2 oameni, un lucru normal pana la urma, asa ca nu esti o "greseala".



Dupa aceasta prima victorie in care tu sa ajungi sa te BUCURI la max de sansa pe care ai avut-o sa te nasti, vine a doua etapa, cea in care iti evaluezi parintele natural, cat il ierti, cat nu-l ierti. Cand vei ajunge impacata cu situatia, cu faptele, cu trecutul tau si al parintelui natural, vei fi deja mai puternica.



O alta etapa reprezinta oglindirea parintilor tai adoptivi peste fiinta ta. Sa realizezi cat de mult au insemnat ei pentru tine, cat de mult au putut influenta [mai ales in bine] caracterul tau, multe... Astfel, cum ai scris si tu, ii vei admira si vei intelege si mai bine diferenta intre a naste si a creste un copil. E mare. In plus, vei realiza ca o parte din fiecare om e data de firea lui din nastere, insa o alta parte e data si de influenta parintilor si a celor din jur. Asta e si un lucru bun, si un lucru complicat. E bun pentru ca ne da speranta in cresterea copiilor ca ii vom putea modela cat mai frumos, si e complicat pentru ca trebuie sa acceptam ca nu putem modela totul... Aceasta intelepciune ne este utila pe parcursul intregii vieti de parinte, pentru a putea face fatza diverselor dezamagiri.. cumva inerente si naturale.



Apoi, poate/sper, in timp, sa ai proprii tai copii si aceasta intelepciune sa iti fie chiar utila. Tie si copiilor tai, naturali si/sau adoptati.



***



Despre mine, anul trecut nu am facut vreun demers, insa sper ca anul asta voi reusi sa-l gasesc pe cel pe care il iubea mama naturala, atuci cand avea 16 ani. Repet, nu ca sa-mi caut un tata sau sa il inlocuiesc pe tata [singurul tata al meu, cel care m-a crescut]. Ci pentru ca poate e un om inteligent si voi avea ce discuta cu el. Pentru a-mi largi orizontul de oameni cunsocuti, interesanti. Poate si pentru el, se va bucura sa ma descopere. Sau poate nu . oricum, nu ii voi spune nimic fara sa PREevaluez eu daca s-ar bucura sau nu. Poate si pentru a vedea cum arata asa... la figura, o simpla curiozitate, daca tot mi-a zis mama naturala ca seman f mult cu el doar cu el [adica sa vad si eu cum poa sa fie un barbat atat de frumos ca mine [:-)))]]. Poate sa vad daca, macar, mai e in viata.



El este o parte din drumul meu, de aceea am dreptul sa-l cunosc.



Insa... m-ar intrista mult sa aflu ca nu mai traieste. Ar fi regretul unui lucru nespus la timp.



*****



Va doresc multa sanatate, mult bine si multe momente de bucurie.



Pup



Poze cu noi



[zana]Veronica-Elena 15 ani, [bascket]Tudor-Iulian 12 ani, [auto]Robert-Adrian 3 anisori

[antibes1970]

As dori sa va intreb ceva , pe cele care sunteti adoptate

Ati "imprumutat" ceva din caracterul parintilor adoptivi?
Semanati cu ei?

Daca ati fi sa scrieti un procentaj ( stiu , e greu ) , cam cat credeti ca este material genetic si cam cat consta din educatia primita?

[anca_nicolae]

anitbes


intrebarea ta cu procentajul este unul din punctele mele cele mai grele si intortocheate din aceasta viata... Si ar fi simplu sa avem un procentaj, insa nu exista.

Pentru ca, influenta asta depinde de AMBELE parti, si de parinte, dar si de copil. Aceleasi info spuse de parinte sunt receptate diferit de copiii lui [indiferent ca sunt naturali sau adoptati]. Mai mult, am colegi cu 2 copii gemeni, si totusi difera mult, fff mult cat preiau si cat refuza fiecare copil, din influenta parintelui.

Ce putem noi face? Sa oferim ce dorim sa oferim. Cat si ce vor prelua fiecare dintre copii, va depinde si de alegerea lor, asta e, nu trebuie sa fim toti identici...

Despre mine, ca si copil adoptat, pot sa raspund destul de mult. Deci, hai sa raspund .

****

Pana pe la 25 de ani am fost FFFFFF mult influentata de tata pe planul scolar/job. Asta mi s-a parut bine, si nu cred ca daca ramaneam la casa de copii, as fi avut un mentor atat de inteligent, de autodidact, etc. Desi amandoi parintii mei erau ingineri, ei m-au influentat fff diferit, si ca numar de elemente, si ca tip de elemente.

Iata, desi mama era inginer [chimist], nu as fi preluat vreodata calea ingineriei, doar asa, ca mama era inginer si mi-ar fi zis: fa si tu tot politehnica. Nu. Mama era ca "melania de haviland" din pe aripile vantului, o blanda, se dadea la o parte sa treaca oricine in fata ei, ca sa nu se supere careva. De la ea am preluat insa anumite gusturi, de ex, cum cumpar un cadou, cum asortez anumite chestii, cum sa fiu modesta si sa nu asasinez pe oameni cu pretentii, cum sa fiu organizata in munca gospodareasca [adica, mai intai, sa dau drumul la masina de spalat si apoi, in timpul asta, sa fac mancare, nu invers.. diverse.. :)].

Si mai ales am invatat sa stiu din timp [adica sa TRAIESC cu asta in minte] zilele de nastere ale rudelor si sa le dam telefon :)

Desi era inginer chimist, iar eu am fost compatibila cu chimia, chiar mi-a placut, mai ales organica, nu am intrebat-o niciodata mai nimic la chimie, si nu am pus-o sa-mi pove ceva din facultatea ei de chimie, decat pe cine a iubit, traznai din practica, sau cum a fost experienta levitarii prezentate live de cineva la ei la facultate [a fost o experienta facuta chiar pe colega de langa ea]

Dar, de la tata, tot inginer [electrotehnic], da, am preluat pe partea scolara mult, adica a avut mare pondere in mintea mea ce imi tot spunea el: bai anca [noi asa vorbim, cu bai, fiind din oltenia :)], noi suntem parinti mult mai batrani decat toti ceilati colegi ai tai, trebuie sa NU cresti in ideea ca lasa, o sa fie mereu paritnii in spate sa ma ajute, ci trebuie sa ai o meserie "valabila pe viata", nu sportul si cantatul [cum imi placea mie si chiar am talent nativ...], ai cap de mate si info, ASTA trebuie sa faci, programare... Cu sportul si cantatul, intr-o clipa faci ruptura la genunchi sau nodul pe gat si gata, ramai somera pe viata... Deci trebuie sa inveti, ca altfel, metalurgist la Calan ajungi, sa scoti bucata de otel incis din cuptor...

Asa ca am invatat mate destul de bine, am facut Politehnica - Electronica si muncesc programare. Totusi.. va fi un totusi in partea "a 2-a".

Tot de la el am avut impregnat in creier f mult spiritul de chibzuit financiar, de econom [nici zgarcit, dar nici risipitor], un spirit usor militaresc, de non fitze, si mai ales spiritul de anticipare, sa incerci sa prevezi mereu 1-2 pasi in fata.. bine, jucam mult sah cu el :)

Am preluat de la ei ideea de concediu, sa mergem pe munte, la ski, la mare la inot... diverse.. Si cumva, si aici exista o compatibilitate intre oameni, de exemplu, dintre toti iubitii mei, unul singur era crescut la fel ca mine: sa iubeasca statiunea Predeal, in defavoarea celorlate statiuni, Sinaia, Poiana Brasov etc..

Tata ma caracteriza destul de bine si imi spunea ca eu sunt prea mult omul momentului, prea mult addicted stariilor sufletesti, prea putin focusata pe propriul interes si prea mult focusata pe interesul altora [pt altii, muncesc oricat de mult, pt mine, brusc, devin lenoasa]

Si eu am crezut asta de la el mult, f mult. Totusi, nu am crezut tot ce zicea el. Nu am crezut ca e "lipsa de moralitate" sa faci sex nemaritata, sa faci copil din flori, sa divortezi si sa iubesti pe altul, diverse...

A fost mereu o filtrare a mea peste ideile parintilor mei... Unele le-am preluat, altora le-am zis: tu nu esti de mine .

Asta a fost pana la vreo 25 de ani.

********

Dupa... cand oricum paritnii mei s-au dus, :(, mai intai mama, f tanara, apoi tata... am ramas eu, asa cum au zis ei mereu, singura. Eu nu am NICI o ruda... nici un adult-ruda in jurul meu. Am doar atat: pe mine si pe cei 3 copii :).

So.. in ani, am observat ca anumite "convingeri" totusi, nu mi se potrivesc mie, de ex, eu nu sunt nascuta sa traiesc chiar asa militareste cum invatasem eu de la tata [si cum i-am chinuit si pe fostii iubiti sa o faca [:D]], nu sunt chiar omul planificarilor decat asa, in masura moderata [imi planific salariul pe ce-l dau, imi planific diverse treburi administrative], insa nu imi place sa-mi planific concediul cu 1000 de ani inainte cum faceau paritnii, nu imi place sa manac la ore fixe [desi stiu ca e sanatos pt copii, noroc cu gradi], nu imi place sa dau zilnic cu matura si sa sterg praful [fac ordine cand pot, dar nu vreau sa fiu robul unor obiecte dintr-o casa, obiecte care doar stau pe loc, nu traiesc], fac cateodata mici excese financiare [pot sa nu mai am bani pana la salariu, dar ma imprumut pt o chestie de fericire [nemandatory in ochii lui tata, dar f mandatory in ochii mei!!!], ba sa mearga vreun copil in tabara/excursie, ba vreo oferta misto de bluza din mall... parintii mei nu s-ar fi imprumutat niciodata pentru "mofturi si prostii". Si ca parenting, nu seman f mult cu parintii mei, DESI ii consider f buni pe ei, dar doar pt mine. Eu vad altfel notele copiilor, vad altfel influenta unor colegi si/sau mofturi de tineret, telefoane, etc... Eu doar am cam tipat la ei in conditii urgente, nu prea i-am bautut deloc, poate doar asa, cate un tras de maneca mai hotarat... Paritnii mei din contra, considerau ca prevederea e utila, asa ca pt orice chestie mica pac, ma altoiau [nu sa ma invinetesc, nu, dar o curelusa la fund a mea era...]...

Eu insami am pasiuni pe care nu am reusit sa le impregnez mai departe, copiilor mei, desi sunt copii nascuti si crescuti de mine [exclusiv]. Am si idei care au ajuns in mintea lor, sigur, in mod inegal :).

Ziceam mai sus de un totusi... Din pct de vedere al meseriei, eu azi, la 42 de ani, nu as putea spune ca programarea este 100% meseria fiintei mele. In ani de zile, ffff multi mi-au zis ca as fi fost perfecta ca avocat [si si eu stiu asta], sau ca medic [unde iarasi stiu :)], insa paritnii [adica tata, sa fie clar, mama nu avea nici o grija sa-mi induca vreo meserie, ea avea incredere in mine, orice as fi ales] m-au descurajat din start, imi spuneau: pt medicina, NU avem nici o pila asa ca dupa 6 ani o sa mergi in nordul tarii, in vreun sat, si noi NU o sa te putem aduce indarat la bucuresti, si nu te vom mai vedea decat 1-2 ori pe an... [ASTA ma darama, ideea unor parintni parasiti, ramasi singuri], si ca avocat, e pacat de creierul tau bun la mate sa faci o meserie a celor care au fugit de mate... si care au un venit NEconstant.

Totusi... nu stiu daca, avand alti parinti [nu ma refer la cei naturali, ci la alti oameni], as fi ales alta meserie in care m-as fi potrivit poate si mai mult decat in cea prezenta, de programator [in care ma descurc, dar nu citesc din pasiune, suplimentar, acasa...]

Nu stiu daca nu as fi facut chiar sport de performanta [volei, sunt un talent nativ la ridicator] sau chiar la muzica [am voce f buna, de opera, dar cant cam fals :)))]

Toata viata oamenilor este un aglomerat de chestii stiute si de chestii nestiute.

Ideea sa PARCURGEM aceasta viata, si sa pierdem mai putin timpul intrebandu-ne daca si cu parca.
Doar asa.., in

[antibes1970]

Bai Anca bai

ca sa ma exprim ca tatal tau
Am citit pe nerasuflate ceea ce ai scris , pot sa iti spun ca ai talent si la scris ! Deci pe langa meseria de avocat, medic , cred ca ai fi fost buna si ca jurnalist!
Acuma sa revenim la parintii tai...parca sunt copy/paste cu ai mei.
Care sunt naturali....si eu am 42 de ani ca si tine ...si parintii mei m-au indrumat spre facultatea X ( ca Y nu aduce bani , ca Y te va duce la sat , ca meseria Z nu e de fete ...)
Eu cred ca suntem cumva si rodul unei generatii de parinti !
Recunosc 100% , in educatia primita de tine , mentalitatea parintilor mei.
Mama ta era chimista , insa nu ai invatat nimic de la ea.
A mea profa de limbi straine ...si nici zece cuvinte "straine" nu am invatat acasa la mama!

Ce educatie "rigida" mi-au dat ai mei...doamne fereste ! Nu s-a prins de mine decat un sistem de valori , pe care l-am mai modificat in functie de cheful si de conjunctura in care ma aflam.
Am o baza solida , dar tocmai baza asta solida mi-a permis sa trisez , pentru ca stiam mereu ce inseamna normalul , binele , adevarul,politetea , cinstea ...si multe altele.

Multumesc din suflet pentru mesajul tau. Eu cred ca parintii tai sunt mandri de tine , acolo unde sunt.
Daca vrei sa mai vorbim, o putem face si pe email.
te pup ,

[marumiha]

Mai Anca chiar la tine ma gindeam ,ce ma bucur ca ai raspuns la intrebarea asta pe care a pus-o antibes1970.
Imi face multa placere sa -ti citesc postarile ,stii tu f.bine asta.
Multumesc!

[carmencat]

Anca, si eu ca si Antibes, iti spun ca aproape ai dat copy/paste peste parintii mei. Asa erau mentalitatile atunci.
Eu sunt copilul natural al parintilor mei. Am luat de la ei ce mi-a trebuit, dar imi traiesc viata mea. Eu sunt eu, cu sistemul meu de valori, cu ideile mele, cu modul meu de a trai, nu neaparat mai bun sau mai rau, ci al meu.
Eu am o fetita adoptata, careia nu ii ascundem ca e adoptata, incercam sa fim cat putem de firesti in aceasta privinta, atat cat se poate la varsta ei mititica.
Citind ce scrii tu, ma gandesc cum se va simti fiica mea cand va constientiza ce inseamna adoptia. Nu stiu cum ne priveste ea ca parinti. Ne iubim mult, foarte mult, mai mult de atat nu se poate. Ea este fiica noastra si atat. Nu fiica noastra adoptiva. Nu stiu cum sa exprim asta ca sa ma fac inteleasa. Eu nu vad nici o bariera intre noi, in nici un caz faptul ca nu am nascut-o eu nu o face mai putin fiica mea decat daca as fi nascut-o. As vrea sa o fac si pe ea sa inteleaga asta si sa nu se simta vreodata singura si fara radacini, chiar si atunci cand noi nu vom mai fi. Ea este parte din noi de la inceputul lumii si nu va inceta niciodata sa fie parte din noi. iubirea noastra pentru ea nu va inceta niciodata.
Tare as vrea sa stiu cum sa fac, cum sa ii explic astfel incat sa nu sufere cand va creste.
Tare as vrea sa nu se simta vreodata abandonata si singura. Pentru ca nu e. Este un copil dorit si iubit. Ca nu am nascut-o eu din trupul meu este adevarat, dar am nascut-o din inima si sufletul meu. Amandoi am vrut-o, am asteptat-o, ne-am zbatut si ne-am luptat pentru ea.
Tare as vrea sa nu se impiedice in cuvinte si sa nu fie vreodata trista. Tare as vrea sa reusim sa punem iubire, bucurie si incredere in inimioara ei.


Cand viata iti ofera un vis care iti intrece de departe orice asteptari, nu e de bun-simt sa jelesti atunci cand se sfarseste.

[gabi_99]

anca_nicolae - chiar daca nu am mai postat de mult pe forum, m-am tot gindit la ce se intimpla aici...am intrat acum si trebuie sa iti multumesc pentru raspunsurile la intrebarile rostite-nerostite ale noastre, ale parintilor adoptivi. noi am ales sa adoptam si al doilea copil din douas motive f intemeiate:
-sotul mei e singur la parinti si stie ce greu e iar eu mai am sora si frate si stiu ce bine e
-avem ambii virste destul de inaintate pentru copilasi atit de mici astfel incit sa ne gindim ca peste timp sa se aiba unul cu celalat.

Postura ta, de a te simti singura si de a dori atit de mult sa ai pe acel cineva cu care la 2-3 sapt sa te intilnesti si sa vb..... asta am vrut sa previn , oarecum, copii nostri sa se aiba sprijin si prieteni .

M-au ravasit postarile tale si ale celorlalte fete care au aflat la un moment dat ca sint adoptate....ufff..nimic nu e usor in viata si asta ne provoaca nu? eu am incredere in copiii nostri ( avem fetita de 4 ani - acasa de la 5 luni si baietel de 2 ani si 3 luni - acasa de la 2 luni) ca ne vor ajuta sa gasit intrebari la raspunsurile despre viata lor....si ca ne vom descurca bine! invatam multe de la voi, ne punem-repunem intrebari, facem planuri, scenarii...m-am decuplat de la treburile de serv cu povestile voastre adevarate! trebuie sa revin in real world... va pup, va multumesc pentru ca ne spuneti povestea voastra, ne aratati cu blindete ce a fost bine si ce nu a fost kiar bine....cine are de invatat sa invete

gabi, mami fericita