117 raspunsuri la acest subiect

[AlmaGalega]

Multumesc, LAURA!

[viviana]

Sarcina a fost dorita de amandoi.
Ca a venit cu mana goala la tine nu are nicio relevanta.

Daca doresti ca partenerul tau sa inteleaga prin ce treci trebuie sa-i vorbesti despre sentimentele tale.

 

Daca tu ai sta in spital, sangerand ore intregi, si apoi vine la tine partenerul tau cu mana goala, si este ok, felicitari, ai niste asteptari minime de la viata, si probabail asta este cheia fericirii. Am sa meditez. In lumea mea, la un om in spital mergi cu o floare, o revista, o ciocolata,o sticla de apa, ceva care sa deminstreze fizic ca te-ai gandit la el.

 

Tocmai, ca tot ceea ce am scris aici i-am scris si lui.

Nu am nici un raspuns, iar comportamentul ignorant continua absolut la fel

Nu draga mea.

 

Daca tu dupa 10 ani de convietuire pui mai presus dovezile efemere ale dragostei si ale grijii fata de tine cred ca ti-ai dat raspunsul singura.

Relevante in cazul asta nu sunt nici florile, nici bomboanele ci grija pe care ti-a purtat-o dupa ce te-ai externat.

 

Ai fi simtit ca are mai multa grija de tine daca mergeai  la trocul de seminte cu florille in mana? Sau daca te-ai fi dus la bancomat cu cutia de bomboane la subsoara?

 

Ti-ar fi alinat privitul buchetului durerea sarutului uitat, spatele intors, lipsa atingerilor, lipsa cafelei aburinde in ceasca? - mici gesturi cotidiene care arata dragoste si sustinere pentru pierderea suferita.

 

Te-a mangaiat, ti-a adus mancarea la pat, ti-a aranjat pernele, te-a intrebat mereu cum te simti daca mai doresti ceva? Ti-a vegheat somnul si ai adormit cu capul pe pieptul lui? Ti-a transmis dragostea lui prin fiecare gest si privire? Ai simtit iubire, grija si sustinere? Fara flori si fara bomboane - nu aveai nevoie de astea, aveai nevoie de el.

 

 

Deci sincer nu stiu cine are asteptari minime de la viata. Sau poate de la partener, ca nu ne cunoastem si bun-simtul nu ma lasa sa ma hazardez in judecati si aprecieri la adresa ta.

[danielag]

Asta o stiu si o consider necesara, general vorbind.

Dar chiar crezi ca era nevoie sa-i spun : "Hei, cand vii la mine la spital, dupa o operatie in care am sangerat ore intregi, vezi, adu-mi si tu o floare, ceva!"

 

Întâi îți spun că-mi pare rău de pierderea voastră.

 

Apoi am subliniat mai sus o frază. Părerea mea e că nu-i spui partenerului ce crezi tu că trebuie / trebuia să facă la un moment dat (asta în general, fără legătură cu momentul de care povestești). Îi poți spune cum te-ai simțit când a făcut una sau alta sau când n-a făcut ceva. Trage el concluziile, fără să fie nevoie să-i spui tu ce să facă.

 

Poate nu știe efectiv cum să se poarte în situația dată. Poate știe și nu vrea să se poarte altfel. Dar dacă tu nu-i spui cum te simți nu ai de unde să știi dacă o face că nu știe cum să facă altfel sau dacă o face că e supărat / nu-i pasă.

[CorinaDani]

nu este normal sa fii tratata asa, dar....la urma-urmelor amandoi ati pierdut un copil, chiar daca nu a apucat sa se nasca...

dupa ce va vindecati un pic ranile sufletesti, discuta deschis cu partenerul si roaga-l sa-ti explice de ce a reactionat asa.

fie a fost modul lui de a nega realitatea, de a se proteja si de a te proteja (chiar daca a facut-o intr-un mod bizar pentru tine), fie atata poate simti si reactiona, chiar daca este o persoana super-ok din toate celelalte puncte de vedere.

 

nu am inteles ce ai vrut sa spui in primul mesaj, cand erati la trocul de seminte. cu "eu umblam dupa copil" - mai ai / aveti un copil, sa inteleg ? iarasi nu inteleg de ce ai acceptat sa mergi acolo, in locul tau nu stiam cum sa ajung mai repede acasa, in patul meu, in confortul casei mele.

 

te legi de faptul ca nu ti-a adus nimic la externare, te-ai gandit ca i-a fost teama sa-ti aduca ceva, ca sa nu interpretezi sau sa ai o reactie nepotrivita ?

 

cat despre faptul ca te trateaza cu indiferenta, probabil considera ca porti mare parte de vina pentru pierderea sarcinii, chiar daca nu e adevarat acest lucru.

sau prefera sa stea deoparte, nu stie ce sa faca/zica, tu il cunosti mai bine, tu ar trebui sa stii cand si de ce are aceste reactii.

 

ori discutati deschis, ori mergeti la terapie de cuplu, dupa ce trece aceasta perioada, de doliu pentru copilul pierdut.

[viviana]

Întâi îți spun că-mi pare rău de pierderea voastră.

 

Apoi am subliniat mai sus o frază. Părerea mea e că nu-i spui partenerului ce crezi tu că trebuie / trebuia să facă la un moment dat (asta în general, fără legătură cu momentul de care povestești). Îi poți spune cum te-ai simțit când a făcut una sau alta sau când n-a făcut ceva. Trage el concluziile, fără să fie nevoie să-i spui tu ce să facă.

 

Poate nu știe efectiv cum să se poarte în situația dată. Poate știe și nu vrea să se poarte altfel. Dar dacă tu nu-i spui cum te simți nu ai de unde să știi dacă o face că nu știe cum să facă altfel sau dacă o face că e supărat / nu-i pasă.

Da, Daniela.

=====

Alma, ppoate ar trebui si partenerul intrebat ce simte, cum simte. Are si el sentimente. Are si el dreptul sa se simta debusolat, sa nu stie ce sa faca, ce reactie sa aiba, cum sa o aiba.

Poate i-a fost si lui frica ca viata ta a fost in pericol.

 

Dar astea nu ai de unde sa le afli decat daca vorbesti cu el. 

[AlmaGalega]

Alma, ppoate ar trebui si partenerul intrebat ce simte, cum simte. Are si el sentimente. Are si el dreptul sa se simta debusolat, sa nu stie ce sa faca, ce reactie sa aiba, cum sa o aiba.

Poate i-a fost si lui frica ca viata ta a fost in pericol.

 

Viviana, chiar cred ca ai cele mai bune intentii din lume, dar  imi ajunge acum cat am citit din parerile tale.

Intrebarea mea era simpla: e normal sa se poarte asa cu mine in situatia asta?

Poti sa imi raspunzi: da, e normal, o meriti, asa trebuie sa se comporte orice barbat in astfel de situatie

Sau : nu , nu e normal, orice tip de relatie ati fi avut inaine, meritai un pic de atentie si grija.

 

Chiar nu pot sa cred ca tu iti faci griji pentru el!

Eu am deschis subiectul aici, eu sufar, eu sunt ignorata, eu am trecut printr-o operatie,viata mea a fost in pericol,eu cer un sfat.

Are si el drepturile lui,sigur, dar nu e momentul nici locul sa te ingrijorezi pentru asta.

Te rog, nu ma impovara mai mult decat sunt.

Multumesc.

[Collins20]

Ce e ala troc de seminte??

 

Dupa 7 ore la reanimare , e extraordinar ca a doua zi in loc sa mergeti acasa sa te odihnesti/ refaci, ati umblat prin oras.Wow , ce inseamna sa fii tanar!  Eu nu as fi facut fata.

 

Nu , nu e normal. Normal ar fi fost sa plecati acasa , sa aiba grija de tine si copil, sa te lase sa te odihnesti, sa-ti faca de mancare. Florile si ciocolata erau optionale. sau fara rost.

Editat de Collins20, 19 martie 2019 - 17:26 .

[viviana]

Alma, nu imi fac griji pentru el. Am spus poate. 

 

Chiar poate fi un inceput de discutie. Afland ce simte el in legatura cu suferinta prin care ai trecut afli si tu ce simte, cum simte, daca mai simte ceva pentru tine.  Daca e nepasare, de tine depinde ce faci mai departe.

 

Iti doresc multa intelepciune si liniste sufleteasca.

 

Nu am sa mai intervin la subiect.

[mcoca]

Situatie:

A trebuit sa fac un avort medical, din cauza opririi din evolutie a fatului, la 14 saptamani.

Am stat 7 ore la reanimare, ca nu mi se oprea sangerarea.

A doua zi la exernare, partenerul meu ( de 10 ani locuim impreuna) vine cu mana goala la mine.

Plecam la un troc de seminte, unde erau o gramada de cunoscuti. Eu umblam dupa copil, el povestea cu prieteni, cunoscuti, a mers la cafea cu ei, ii dadea sfaturi de consiliere de cuplu la o prietena care tocmai se separase...Eu stateam singura, niciodata nu m-a intrebat daca sangerez, daca ma doare ceva, daca sunt obosita.

Ma pun jos pe o scara al un moment dat, si ma intreaba ca de ce stau acolo? Ca el merge in interior , ca ii era "frig"

Voiam sa cumpar un produs de la o prietena, si el nu avea destui bani cash, si imi repeta( de fata cu ea) ca bancomatul e departe, ca el nu merge pana in centru, ca nu este altul in imprejurimi, ca sa MERG EU daca vreau...

Seara ma intreaba inainte de culcare daca vreau sa vorbesc despre avort. Dar era o ora foarte tarzie( ne uitasem la un film) , eram foarte obosita, si am zis ca nu pot in acel moment.

A doua zi merge la servici fara sa ma pupe, fara sa imi lase o cafea facuta, fara un biletel , fara un whatsapp pt cand ma conectez la net, nimic.

A doua noapte imi spune "noapte buna" si gata, nici macar nu m-a atins, nu m-a imbratisat, nimic.

Ce concluzie pot eu sa trag?

Ca ii pare rau ca nu am sangerat pana la capat?

Ca ma uraste ca am venit acasa?

 

Vreau doar sa aud o parere din exterior.

Aici nu am cu cine discuta astfel de situatii, si am impresia ca poate nu judec eu bine in situatia asta.

E normal sa fiu tratata asa?

 

In situatii asemanatoare s-a comportat altfel?

Cand ai mai fost in spital venea cu flori si bomboane?

De obicei iti face cafeaua, te pupa, etc?

Daca da, atunci e normal sa iti pui intrebari.

 

De ce naiba ai plecat prin targuri in loc sa mergi acasa daca zici ca te simti slabita, etc??

[danielag]

Voiam să adaug că mie personal mi s-ar părea aiurea invers, ca al meu să-mi aducă flori la spital după un episod dintr-ăsta.  Na, suntem diferiți și normalul unuia nu-i obligatoriu să se suprapună peste normalul altuia.