Sunt bulversata si, recunosc, depasita de situatie.
Fiica mea are aproape 18 ani, e clasa a XI-a si de aproape 2 ani manifesta un interes sporit pentru credinta. Suntem ortodocsi si eu recunosc ca pana acum ceva timp nu prea mergeam la biserica mai des decat de Pasti si de Craciun. Acum 2 ani in urma au inceput probleme serioase cu fiul meu(am scris despre ele, la vremea aceea), probleme care, din fericire, s-au terminat cu bine(juridic) si sper sa nu se mai repete.
Au fost doi ani de disperare pentru mine, apasatori pentru familia mea. Probabil pe acest fond, fiica mea a inceput sa mearga tot mai des la biserica, ceea ce in fond nu e rau.
Doar ca a continuat cu acest interes sporit . A inceput sa citeasca lecturi religioase, sub indrumarea duhovnicului ei; a inceput sa mearga in tabere religioase, la Oaşa, Găbud, Ţeţ, Oarţa. Tine posturile mari, iar saptamanal miercurea si vinerea, se spovedeste, se intalneste cu tineri cu aceleasi preocupari(au un grup).
Ma deranjeaza ca a inceput sa poarte fuste lungi si deseori nu mai pune prea mult pret pe vestimentatie( ca expresie a zicalei ca nu haina face pe om).
Pana in acest punct, s-ar zice ca e o adolescenta care a descoperit ca in viata nu trebuie sa pui pret pe lucrurile materiale si care invata ce inseamna sa fii un adevarat crestin.
Problema e ca ma sperie neclintirea cu care merge in directia asta. Aseara m-a mintit ca merge sa doarma la o prietena si s-a dus la biserica, pentru a participa la o slujba de priveghere. M-am ingrijorat ca nu m-a anuntat ca a ajuns cu bine si am inceput sa intreb alte prietene de-ale ei. Asa am aflat ca e la biserica.
Mi-a spus ca daca mi-ar fi zis adevarul, nu as fi lasat-o. M-a sunat intr-un final, dupa 12 noaptea, mi-a spus unde e si i-am spus sa vina imediat acasa, ca maine e luni si are scoala.
Mi-e teama sa nu cada in extrema cealalta. Nu stiu ce limite sa pun.
Cred ca indreptarea ei catre Dumnezeu s-a intamplat pe fondul problemelor noastre legate de fiul meu, insa pana unde trebuie sa mearga credinta?
Nu stiu incotro sa merg si cu cine sa vorbesc. M-am gandit sa ma duc sa vorbesc cu duhovnicul ei, dar... e normal sa-i cer socoteala unui preot despre menirea lui? Sa-i spun ce? Ca mintea unei adolescente e usor de modelat in dierctia asta, mai ales daca exista fondul unei probleme de familie sau personale?
Of, avem si alte discutii: ca femeile credincioase nu fac avort, nu iau anticonceptionale(deci concluzia ar fi ca va face cati copii ii va da Dumnezeu)...
Uneori imi spune ca, decat sa mearga prin baruri , ca alte fete de varsta ei, e mai bine ca merge la biserica.
Nu stiu unde trebuie sa fie limita. Voi ce credeti?
Eu recunosc, nu sunt prea bisericoasa, ma rog si eu, mai des de cand am avut problemele cu fiul meu. Incerc sa constientizez mai mult "cele 10 porunci". Insa pentru o fata de 17 ani si jumatate mi se pare o cale grea si nu stiu daca asta e calea.
Pentru mine a fi un bun crestin inseamna altceva decat pentru ea, poate mai putin decat imi spune ea ca trebuie sa insemne. Imi dau seama ca religia ortodoxa e mult mai aspra decat alte religii. Nu stiu foarte mult, dar vad la ea ca vrea sa aplice"ad literam" ce invata pe unde merge.
Ce ma sfatuiti sa fac? Ce ati face in locul meu?