Iubita lui il intelege si il sprijina mereu,vorbeste si cu mine cand e confuza pentru ca el o vrea aproape dar are si momente cand nu vrea sa fie atins,vrea sa fie singur.Si ii spun sa nu o ia personal,ca el tot o iubeste,ba chiar ii e frica sa nu o piarda.Cat a fost internat,a venit zilnic sa se intereseze de el,sa vorbim,sa-i aduca ciocolata,inima de copil...E foarte matura pentru 17 ani. dar nici ei nu ii e usor.
Asta cu ramai alerta...da ,incerc sa gasesc calea de mijloc,sa fiu aproape dar sa nu-l sufoc.Cred ca frica mea cea mai mare e ca vor trece ani,poate se va muta in alt oras,alta tara poate sau doar in alta casa,ca va parea ok si ca va incerca din nou si eu nu il voi putea salva cum am facut acum.Dar ma incurajez spunandu-mi ca terapia il va ajuta,il va invata cum sa gestioneze viitoarele probleme,va avea un self esteem sanatos,va iesi din adolescenta asta impulsiva si plina de hormoni.Si ca va fi bine!