M-am gandit de multe ori la chestile astea, fiind constienta ca vorbesc din perspectiva unei persoane care nu a avut nicio problema de fertilitate, deci fara sa inteleg la prima mana durerea parintilor care nu pot avea copii.
Cred ca daca nu as fi putut avea copii usor, nu as fi apelat la proceduri, mame surogat, tratamente. E adevarat ca noi nu am fost disperati sa avem copii (sau poate nu am ajuns sa fim?), eu sunt sigura ca as fi avut o viata buna si daca nu as fi avut copii. Deci nu m-as fi supus la proceduri.
Daca as fi ajuns disperata probabil as fi adoptat, daca as fi putut. Procesul de adoptie mi se pare infiorator de greu.
Nu as dona niciodata ovocite, embrioni si nu as fi confortabila nici ca barbati-miu sa doneze. Nu as putea sa traiesc stiind ca un copil de-al nostru traieste undeva si nu il crestem noi. Mi se face rau numai imaginandu-mi asa ceva...
As purta o sarcina pentru frati-miu sau pentru fiica-mea, daca ei n-ar putea (dar cu materialul lor, nu al meu).
Nu cred ca putem sa judecam femeia respectiva, doar sa speram ca nu ajungem niciodata intr-o situatie atata de disperata incat sa ne inchiriem uterul pentru bani.