De un an de zile mi-am pierdut linistea. Nu mai pot sa dorm noptile, abia reusesc sa supravietuiesc la serviciu. Nu mai pot sa rad, nu vad nicio iesire din situatia in care sunt. Va rog, ajutati-ma cu un sfat!
Am mai scris pe forum. Despre mine si despre fiul meu. Acum despre el este vorba. Are in prezent 20 de ani. A fost un elev foarte bun la scoala. In liceu au inceput urme de dezinteres, insa a terminat onorabil, la un liceu de mate-info(cel mai bun din oras), cu 9,50 la bac. A aplicat sa plece in Anglia, a fost acceptat, insa s-a razgandit, poate din cauza ca prietena lui inca nu terminase liceul(fata e in present clasa a XII-a), poate din alte motive, nu stiu. A dat admitere la Politehnica in oras, a intrat si…de aici au inceput marile probleme.
De fapt problemele au inceput de la inceputul clasei a XII-a, cand am gasit in camera lui marihuana. Am crezut atunci ca a fost un episod izolat, insa povestea s-a repetat, dupa cum aveam sa-mi dau seama. La Politehnica zice ca nu i-a placut, nu-i place si…fiul meu a inceput sa nu mai mearga la cursuri, sa piarda noptile in anturaje dubioase, sa traiasca intr-o alta lume… Nu stiu daca va puteti inchipui sa nu-ti vina copilul acasa pana spre 3- 4 dimineata, aproape zilnic, sa stii ca doua zi are cursuri si el nu se duce, sa pleci la serviciu cu inima stransa ca-l lasi dormind, ca se scoala dupa pranz, ca nu stii daca se duce sau nu la scoala si o ia de la capat…
M-am framantat tot anul trecut in legatura cu consumul de marihuana, am discutat cu el, mi-a fost teama sa nu faca si trafic, in fine… El m-a asigurat ca nu face asa ceva si ca nici nu mai fumeaza asta.
In ianuarie si-a luat permisul. Si-a dorit sa conduca, am platit scoala de soferi, am luat apoi o masina second hand ieftina(2000 euro) si a inceput sa conduca. Acelasi griji, dublate de faptul ca si conduce…Examenele au venit, insa fiul meu ma asigura ca, daca nu le ia, le mai poate da, etc…
Si a venit o noapte in mai, cand fiul meu nu a ajuns acasa pana dimineata la 6. L-am sunat toata noaptea, am presimtit ca ceva rau se intampla, oricum, nu puteam dormi de mult timp noptile, insa de data asta inevitabilul s-a intamplat.
Fiul meu s-a plimbat intr-o sambata noaptea, cu inca doi prieteni, cu masina, dupa ce a fumat marihuana si, pe deasupra avea si in masina un pliculet. A fost oprit de politie, dus la analize si apoi la politie, I s-a anulat permisul si i s-a intocmit dosar penal.
A venit dimineata acasa si mi-a spus si…am crezut ca pica cerul pe mine. Mi-am dorit sa mor in momentul acela pentru ca era prea greu de suportat…
Si ca sa fie si mai mult de-atat, a picat si anul la facultate.. asta am aflat la cateva zile dupa…adica am aflat ca situatia lui scolara era dezastruoasa si nu mai era nicio sansa sa treaca examenele, pentru ca lipsise de la cursuri. Ne-am certat foarte urat in acea seara, cu gandul sa nu mai vina acasa si doar dupa insistente indelungate a revenit, in aceeasi seara inapoi.
A lucrat peste vara, 2 luni la o firma IT, program de 4 ore platite. A trecut vara, s-a inscris din nou la facultate, de data asta cu taxa, tot anul I. a zis ca va termina totusi aceasta facultate. Acum zice ca el si prietena lui s-au hotarat sa aplice din nou pt Anglia si sa plece impreuna. Procesul de aplicare e in curs. Si…a aparut o noua problema: daca sa mai continue sa mearga la cursuri sau sa se angajeze undeva, la 6 ore, pentru a-si strange bani de platit cazarea, etc in Anglia.
Eu nu m-am echilibrat nici pana acum dupa toata povestea, insa noua decizie m-a dat iarasi peste cap.
Dupa o perioada in care lucrurile mergeau cat de cat bine, in sensul ca am convenit sa se culce la maxim 12 si sa mearga la cursuri, laboratoate, seminarii, acum nu stiu cum e mai bines a faca. Pe langa asta, parca de cand a horatat sa aplice, se joaca pe calculator noapte de noapte pana pe la 2-3 si a recunoscut ca a mai fumat marihuama de la cele intamplate in mai, de 2-3 ori.
In continuare sustine ca asta nu-i face rau, ca el nu se simte dezechilibrat in vreun fel, nici emotional , nici altfel.
Vineri am fost la un centru de prevenire, evalure si consiliere antidrug, din oras. Medical de acolo mi-a spus ca daca e major, vine doar daca vrea. L-am pacalit ca procurorul va trimite oricum o solicitare sa mearga sa urmeze un astfel de program si ca ar fi bine daca s-ar duce inainte sa vina cererea scrisa, nu stiu daca va merge, eu sper din suflet.
Pentru mine e un cosmar. As vrea macar sa va inchipuiti ce pot simti si gandi. Ma simt cea mai nenorocita mama. Am investit in acest copil. I-am crescut singura(cu ajutorul parintilor), am un serviciu greu, insa m-am ingrijit ca, atat el, cat si sora lui, sa invete bine, sa fie echilibrati emotional, am petrecut timp cu ei, am fost la cursuri de parenting. Am fost la randul meu cadru didactic, deci nu se poate spune ca nu stiu ce presupune o educatie temeinica. Si, cu toate astea…realitatea e cu totul alta.
Sunt extrem de dezamagita, am sentimentul ca n-am facut ce trebuie, ca nu sunt o mama buna. Acest copil parca traieste pe alta lume…Prietena lui, cu care mai vorbesc fara ca el sa stie, zice ca nici pe ea n-o mai asculta, ca ea nu poate face mai mult, ca are propriile ei prioritati la scoala si nu poate sa-i poarte de grija si lui… eu cred ca si ea se va satura la un moment dat si-si va vedea de drum…
La drept vorbind, nici nu-I pot cere unei persoane straine sa-mi schimbe fiul…asta trebuie sa vina de la el. Si nu vine…
Ce sa fac? Ce sa mai fac? La 20 de ani are dosar penal (probabil va fi o solutie de suspendare a executarii pedepsei, fiind prima data), dosarul e inca la Parchet,nu s-a dat o solutie, a pierdut un an de facultate si in prezent nu stie daca sa-l repete sau sa se angajeze.
Credeti-ma, mi-am facut atatea sperante cu el, ca fiecare parinte, am avut mari asteptari de la el, pentru ca stiu e un baiat capabil, insa nu vrea niciun sfat de la mine si-mi zice intruna sa nu-i mai spun ce sa faca. Locuieste cu noi, insa nu prea vorbeste cu noi, uneori cu sora-sa. Si cand am ocazia sa vorbesc cu el imi spune sa-l las in pace ca nu vrea sa vorbeasca despre scoala si ce vrea sa faca in continuare…
Ma deranjeaza si ca e atat de fluctuant in deciziile lui..
Nu stiu ce sa mai fac, cum sa-l determin sa se trezeasca… si asta ma chinuie ingrozitor si simt ca mor cate putin in fiecare zi…
Mi-e foarte rusine sa postez aici aceasta situatie, insa asta e realitatea si nu stiu ce sa mai fac!