Imi place mult ce spune Cartarescu.
Desi, trebuie sa recunosc, copilul meu adolescent nu citeste decat cartile de scoala. Si compune muzica. Desi eu citesc, nu am reusit sa il fac si pe copilul meu sa ia cartile in mana. Eu cred ca generatia actuala are o alta modalitate de a se culturaliza. Prin muzica, prin arte vizuale. Desigur si prin citit - insa acum copiii au mult mai multe optiuni.
Ce rol (mai) joacă literatura în viaţa copiilor, a tinerilor astăzi?
Nu sunt dintre cei care cred că azi se citeşte mai puţin. Mi se pare un mit că altădată toată lumea citea. În comunism, e drept, se citea ceva mai mult (dar şi mai superficial) pentru că nu existau alte mijloace de divertisment. Dar numărul celor care citesc a rămas constant. Copiii au multe mijloace de distracţie azi, dar cărţile rămân unul dintre ele. Se publică şi se cumpără enorm de multe cărţi pentru copii, e o industrie întreagă. Ar fi absurd să ne gândim că aceste cărţi nu sunt citite.
Cum facem să îi apropiem mai mult de lumea cărţilor într-o lume acaparată de tehnologii?
Nu prin constrângere, ci prin exemplu personal. Dacă un copil nu-şi vede niciodată părinţii citind, nici el n-o va face. Apoi, prin entuziasmul celor care le vorbesc despre cărţi. Prin aducerea lor la evenimente culturale. Sunt multe feluri neinvazive şi necoercitive de a-i deschide unui copil lumea cărţilor.
Ce cărţi v-au marcat copilăria? Şi ce cărţi credeţi că n-ar trebui să lipsească din biblioteca unui copil sau adolescent?
Două dintre ele, pe care le-am făcut ferfeniţă de atâta citit: „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran şi „Contele de Monte-Cristo” a lui Al. Dumas. Mai citeam cu pasiune şi „Winnetou” de Karl May.
Cărţile ne pot fi, de foarte multe ori, cei mai buni învăţători. Cum facem să readucem literatura adevărată, cărţile valoroase în şcoală - într-un sistem care pare să-şi propună să îngreuneze accesul copiilor la adevărata educaţie?
E o discuţie foarte complexă, căci în acest moment nu ştim să definim bine scopul educaţiei. Se confruntă un punct de vedere naţionalist şi tradiţionalist, care favorizează autorii canonici mai vechi, uneori indigeşti şi chiar de neînţeles pentru copiii de azi, şi unul populist şi funcţionalist, care pune accentul pe plăcerea lecturii în detrimentul istoricităţii şi etnicităţii. interviul complet aici
![[:-)))]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/radtare.gif)
Asta nu inseamna ca nu mi-am chinuit copilul cu Ciresarii, Legendele Olimpului si multe, multe altele.
