Eu in locul tau as purta discutia personal, as face o programare candva cand nu e invatatoarea grabita ca incep orele sau ca e foarte tarziu si trebuie sa fuga acasa. Tu esti adultul, baiatul tau are nevoie sa il ajuti asa ca iesi o zi din carapace. La intalnirea in sine sau pe urma nu se poate intampla nimic rau, nici o catastrofa, poti doar sa rezolvi ceva pozitiv (chiar daca e numai sa ii demonstrezi copilului ca poate conta pe tine si ai spatele lui asigurat). Priveste invatatoarea in ochi si zambeste, zi in gandul tau cateva lucruri bune catre ea. Adopta o discutie dupa metoda senvici - incepe cu ceva pozitiv, apoi expui problema si inchei iar cu ceva pozitiv.
Incepe sa ii spui lucruri care le consideri pozitive in munca ei, ca ii apreciezi efortul de zi cu zi. Vorbeste despre copilul tau si incepe cu partile lui bune si apoi partile unde tu consideri ca mai are de lucru. Cere-i sfatul si ajutorul pentru ca asta e profesia ei, sa gaseasca solutii pedagogice. Spune-i ce ii place copiluilui la scoala si ce il deranjeaza. Spune-i ca vrei sa lucrezi cu el sa ii mearga mai bine la scoala, sa ii usurezi si ei munca, dar ai nevoie si de ajutorul ei, sa incerce sa abordeze unele situatii altfel. Incheie pe o nota pozitiva si increzatoare ca ii mutumesti pentru ajutor (prin discutie vrei sa o faci sa se simta importanta si apreciata ca sa te ajute si ea).
Are prieteni copilul? cum se comporta intre ceilalti copii?
Multumesc pentru idee, selina-d!
Mi se pare foarte rezonabila si o voi aplica.
Fiul meu are foarte multi prieteni ( stabili, cu care ne vedem mai mereu, locuim chiar linga parc)) fiindca isi face foarte usor prieteni si se adapteaza oricarui fel de joaca, atit cu copii mai mari cit si cu cei mai mici, se ajusteaza rapid. De asemenea se joaca si doar cu fete sau si fete si baieti, imediat se simte si se comporta ca parte din grup. E sociabil si vorbaret, spune povesti si imagineaza jocuri ""pe loc"", se integreaza intr-o clipita. Cauta companie si i se cauta compania, nu este respins si nu intra in conflicte dar daca e provocat stie sa reactioneze cu ""vorba buna"", propune impacarea, nu e suparacios, e un copil normal.
Spunea szivarvany ca si copiii din parc tipa foarte tare, are dreptate, in parc e multa galagie, chiar si el tipa cind e exaltat si de vorbit vorbeste tare si clar in mod obisnuit... eu am tras concluzia ca nu tipatul in sine este problema ci tipatul insotit de un anumit ton si atitudine, certatul, autoritatea impusa ( cu forta), ori stim bine ca in colectivitate multe cadre didactice se folosesc de unelte din astea si, repet, inteleg cum un grup de copii neastimparati te pot face sa-ti iesi din fire, ca doar si invatatorii, profesorii sint tot oameni, nu-s blocuri de marmura si nici calugari budhisti sa fie zen.
Eu nu vreau sa pun in spatele invatatoarei aceasta munca, eu stiu ca tot eu sint cea care sa lucreze cu el si sa-l fac sa inteleaga ca daca doamna tipa, are probabil un motiv si el, in timp sa fie capabil sa isi dea seama ca motivul acela nu este echivalent cu explozia universului.
Fiindca, dupa cum observati, am eu insami banuiala ca ar putea sa imi ""semene"" mie la faza asta DAR la mine asta (anxietatea ca simptom) a intervenit in urma unui eveniment stresor extrem ( inainte de asta, lumea era in culori si totul se rezolva firesc) si sint constenta ca am de lucrat si lucrez. Numai ca eu sint adult si am unelte de self-help, el inca nu le are dezvoltate iar aici intervin eu, inclusiv prin incercarea de a vorbi cu invatatoarea in cel mai constructiv mod posibil pentru ambele parti.
Asta era nuanta pe care voiam sa o scot in evidenta, aici imi servea acest cap limpede ( al vostru, doamnelor si va multumesc!! ![[flo2]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/floare1.gif)
) care sa ma aute sa-mi ordonez ideile in capul propriu :) si sa imi dea un fel de fundatie pentru ce aveam sa-i zic doamnei!
Pentru ca, iata, in mod similar, din cauza hipersensibilitatii la factori de stres, altminteri obisnuiti in lumea in care traim ( confruntari, discutii dificile, hotariri importante etc), ajung adesea sa exagerez posibilele consecinte si eventuala mea reactie si a celor din jur sa se transforme in adevarate catastrofe interioare).
Ajutindu-ma pe mine, il ajut si pe el.
