34 raspunsuri la acest subiect

[maximilidana]

Salutari tuturor,

 

Acesta este primul meu mesaj si se refera la nelinistile pe care si eu, si copilul meu ( in clasa a doua) le avem zilnic, cind este vorba de mers la scoala, nelinisti si chiar suferinte, legate de orice activitate scolara. 

 

Fiul meu este un copil hipersensibil.

Imi seamana, asadar pot intelege si empatiza cu el in orice situatie.

Pentru ca eu am fost crescuta intr-un anumit stil (severitate extrema cu pedepse si constringeri) am si eu la rindul meu propriile mele mecanisme dezadaptative dezvoltate in timp ( pe care le-am constientizat si cu care lucrez permanent) si de aceea sint foarte atenta si imi doresc ca acest lucru sa nu se intimple cu el.

 

In timp ce eu am dobindit prin autocunoastere si terapie cognitiva ceva capacitate si metode  sa interactionez cu el cu blindete si vorbe de incurajare intr-un mediu controlat ( dar relativ restrins pentru ca locuiesc cu parintii si, ghiciti ce... sint aceeasi parinti care m-au crescut in sensul descris mai sus! ), sint oarecum incapabila in a controla ce se intimpla la scoala.

As vrea sa subliniez ca nu sint obsedata de control, am vrut sa descriu cit mai precis situatia dar adevarul este ca ce imi doresc eu sa obtin este exact acea stare de libertate si incurajare pe care ti-o da certitudinea ca lucrurile merg de la sine, constructiv si fara interventii excesive ci echilibrat, la scoala, acolo unde copilul invata sa se descurce singur in situatii diverse.

 

Dupa introducerea asta, sa va explic problema ( si dilemele!) pentru care as dori un pic de suport si/sau sfaturi.

 

Invatatoarea este o persoana foarte draguta si pe care o apreciez. Cred ca si-a dat silinta sa se apropie de copilul meu si sa-l inteleaga dar, ca orice om are si ea zile bune si zile mai putin bune. O inteleg si nu o acuz, stiu ca se straduieste si are intentii bune. 

 

Dar are obiceiul sa vorbeasca tare si sa tipe ( un lucru pe care l-am observat si eu pe linga faptul ca aud asta in fiecare zi de la copil, printre lacrimi) iar el sta in prima banca, tocmai fiindca ea spune ca vrea sa il aiba sub observatie atenta, cu alte cuvinte asta e un fel de atentie speciala pentru care eu ar trebui sa fiu recunoscatoare ( sau nu? vedeti, asta e prima mea dilema...) . Cred ca la al meu tipa mult mai rar dar pentru ca el absoarbe atita energie negativa ( si se simte expus, de fapt chiar e pentru ca ea, stind la catedra si tipind ca sa se auda pina in spate, el tresare de fiecare data cind cineva e in ""vizor""), a inceput sa se teama si mai rau de scoala si singurul fel in care stie sa se apere este plinsul. In fiecare zi, plinge din rarunchi, ma implora sa il inteleg ca nu vrea sa mai mearga la scoala, plinge si la plecare dimineata si, dupa ce ajunge acasa iar plinge. Imi spune ca este trist si ca nu mai vrea sa o vada pe doamna!

 

Plinge pentru a se descarca si a arata ca sufera. Nu e ""mofturos"" si nici ""alintat"" si nici nu ""exagereaza"" asa cum am mai auzit de la ceilalti. Pentru mine ca adult, parerea lor poate sa nu conteze pentru ca pot intelege lumea in care traiesc dar pentru el este devastatoare fiindca are deja o eticheta de plingacios si copil rebel, ne-obedient fiindca da, trece aparent de la o extrema la alta, inainte de a incepe sa plinga el isi manifesta frustrare prin opozitie, neascultare. 

 

Va rog sa ma ajutati sa construiesc o strategie eficienta si constructiva de comunicare cu invatatoarea, astfel incit ( si acum ating de fapt punctul nevralgic!) ea sa nu se supere, mi-e teama sa nu declansez un lant de evenimente care sa il lezeze cumva tot pe copilul meu ( sa fie marginalizat sau ignorat sau sa primeasca atentie speciala negativa), in urma unei discutii directe.

Cum pot sa ii spun sa nu mai tipe? Sau ce sa-i spun? Toate astea se petrec intr-un plan subtil care pentru alti copii ar parea normal dar pentru copilul meu este o adevarata drama fiindca el percepe cu usurinta planurile subtile...Am vazut cum reactioneaza alti copii cind ea tipa sau e sarcastica ( unii se ascund sub banca sau rid, altii scot limba, unii par ca nici nu aud sau s-au obisnuit...ca...na, asa e la scoala.. ).

 

Acasa, pot interveni mult mai usor, pot duce munca de lamurire cu el cind situatia o cere ( cu parintii mei si metodele lor ) dar o fac pe loc si nu las biata lui inimioara sa se incarce de stres. Si acasa plinge dar mult mai ra si intotdeauna fac exercitii cu el de respiratie si vorbit calm, cu rabdare. Dar la scoala? Nu poti cere unei invatatoare care are 20 de copii sa se comporte asa.. (sau poti? :) )... 

 

Daca il muta in alta parte, va fi mai bine pentru el, asta mi-e clar dar in acelasi timp mi-e clar ( observindu-i natura doamnei invatatoare) ca am putea intra si eu, si copilul meu intr-un tratament pasiv-agresiv cu urmari pe termen lung. 

 

Nu stiu daca am fost clara, pot reveni cu amanunte daca e nevoie dar pe scurt, imi doresc sa pot lua pozitie pentru copilul meu fara ca asta sa aiba urmari negative pentru el. 

 

Va multumesc si apreciez rabdarea!!

 

 

 

[danielag]

Maximilidana, dar ai încercat să vorbești cu învățătoarea? Deschis și fără reproșuri, insistând asupra modului cum percepe copilul. Adică îi spui că tu știi că vorbește mai tare să audă și cei din spate, dar copilul tău e mai sensibil și el percepe asta ca țipat. Cere-i ajutorul, onest. Vezi cum reacționează. Dacă e o persoană drăguță și atentă, așa cum zici, nu ar trebui să se supere.

[roxanaz]

pentru reactiile copilului ati fost la un psiholog specialist in asa probleme? pentru ca el va poate indica ceva metode adecvate.

 

la gradinita a fost? acolo cum a reactionat?

[CorinaDani]

daca reusesti sa discuti cu invatatoarea, dar nu obtii nici-un efect, atunci muta copilul la alta clasa, unde stii cu certitudine ca stilul si abordarea invatatoarei sunt compatibile cu copilul tau.

de curiozitate, ce varsta are invatatoarea copilului tau ?

vorbitul tare, perceput ca un tipat de catre unii copii mai sensibili, e o deformatie profesionala a multor cadre didactice, trebuie sa vorbeasca asa pentru a fi auziti pana in fundul clasei si pentru a acoperi momentele de rumoare si fosgaiala a copiilor, atunci cand atentia lor este distrasa de ceva.

pana si copiii, cand incep scoala, incep sa vorbeasca mai tare si acasa, se invata asa de la scoala, din pauze, sa se poata auzi unii pe altii.

in paralel, n-ar strica sa duci copilul la cateva sedinte de terapie cu un psiholog pediatru. 

si poate ar fi de ajutor practicarea unui sport, sau efectuarea unei activitati extrascolare, unde copilul tau sa-si dezvolte un talent, o abilitate, sa-i creasca increderea in sine.

 

pe termen lung, poate n-ar fi rau sa va mutati separat de parintii tai...influenta lor inca se resimte asupra voastra, oricat ai incerca tu sa controlezi sau sa delimitezi rolul lor in viata ta si a copilului tau..

[maximilidana]

Multumesc pentru feed-back si promptitudine! 

 

Corinadani, am mers la psiholog cu el, este intr-adevar o problema cu faptul ca locuim cu parintii.

Sint foarte constienta de aceasta problema si, desi va fi in curind rezolvata, ne creeaza mult stres care se acumuleaza.

Intrucit problemele  sint legate una de alta si rezolvarea lor ar presupune o imensa energie pe care nu am de unde sa o iau acum, eu insami fiind diagnosticata cu complex PTSD, sufar de anxietate si inca altele adiacente,  incerc sa imi construiesc o noua realitate sanatoasa, pas cu pas, rezolvind pe cit posibil problemele care au solutie imediata, sa zicem, fie ea si temporara. 

Nu ne putem inca muta in alta parte dar este o prioritate, estimez ca la jumatatea anului viitor vom reusi. 

 

Invatatoarea este tinara, are aproximativ 4o de ani si ma gindesc permanent ca ar putea fi ofensata de cererile mele, de fapt ...cred ca aici am nevoie eu de ajutor fiindca fondul meu emotional a fost greu incercat in ultimii 10 ani ( copilul are 8) si in urma unor traume, efectiv mi-am pierdut acea abilitate de a vorbi direct fara sa tin cont ca ranesc pe cineva si intru in panica.

Am nevoie de sfatul cuiva care este obiectiv ( neimplicat) si care stie cum se vorbeste cu o invatatoare, ferm, politicos si asertiv. Un "trainer" virtual cum s-ar spune. Mi-e frica sa nu spun ceva care ar putea sa se transforme intr-o scena penibila sau sa reactionez gresit.

Cu acest scop am scris acest subiect, plus ca o discutie din asta m-ar ajuta si pe mine sa ma re-ordonez, sa-mi adun gindurile.

 

Roxanaz, copilul este cu siguranta HSP ( highly sensitive person), bifeaza aproape toata gama de trasaturi, absolut tot ce face si spune, arata acest lucru. Reactioneaza pozitiv la tot ce este pozitiv si calm, linistit, prin natura e dinamic-activ, inteligent, ascultator, empatic, foarte creativ si cu multa imaginatie, poti face cu el orice prin joaca si vorba buna! 

La polul opus, tonul ridicat, constringerile, pedepsele il transforma intr-un copil timorat si retras-catranit. Are foarte multe emotii la orice ( pozitive sau negative, functie de stimul) si care ies rapid la suprafata. 

La gradinita educatoarea nu a reusit sa intre pe lungimea lui de unda si pentru ca nici nu avea destula pregatire, exprienta l-a etichetat drept ""imposibil"" astfel incit a interactionat cit mai putin cu el, strictul necesar si eventual pedepse. 

 

Danielag, exact asta nu stiu eu sa fac, sa discut cu ea ""onest".

Stiu, pare absolut bizar dar efectiv nu stiu cum sa formulez cu cuvinte astfel incit sa nu fac un atac de panica in acel moment. 

Si, va rog sa nu rideti    ( ei, as!!) dar chiar mi-ar servi un model de discurs. Adica asa, cuvint cu cuvint... Ce i-ati spune voi, in situatia data?

[Collins20]

Cu ce se ocupa pustiul in timpul liber? La scoala sta doar 4 ore , ce face in rest ?

[roxanaz]

ok, si când ai fost cu el la psiholog ce ati facut? care a fost rezultatul? ati fost odata si atat sau ati avut mai multe sedinte in care s-au rezolvat din probleme?

[maximilidana]

Collins20, dupa programul de scoala, se odihneste, maninca,  are activitate de recreere la alegere ( lego, desenat, jocuri pe tableta), apoi teme si iesit afara, daca e prea frig obisnuiesc sa il duc la locuri de joaca acoperite, de doua ori pe saptamina merge la Palatul Copiilor, l-am inscris la dans modern si teatru.

Ii priesc activitatile regulate si previzibile ( de care sa stie din timp). 

Incerc sa ii ofer maximum de suport si echilibru, cit se poate in conditiile date si, repet, ma ajuta foarte mult faptul ca pot privi lumea prin ochii lui si putem empatiza profund. 

Editat de maximilidana, 11 octombrie 2017 - 11:42 .

[maximilidana]

ok, si când ai fost cu el la psiholog ce ati facut? care a fost rezultatul? ati fost odata si atat sau ati avut mai multe sedinte in care s-au rezolvat din probleme?

 

Am mers de 10 ori, o data pe saptamina, acum un an.

Concluzia terapeutului mi-a intarit convingerile. Mediul nu este chiar cel potrivit DAR schimbarile necesita timp, timp pe care o sa il folosim inclusiv pentru a lucra acasa. 

Pentru partea asta nu am cu adevarat probleme, asa cum am spus in primul mesaj, acasa ii pot oferi un mediu pe cit se poate de safe dpdv emotional. 

[andacos]

Si eu Spun ca trebuie Consultat cineva de specialitate ,in psiholog bun,specializat in psihologie infantila,care sa va invete cum sa rezolvati Sau gestionati cit Mai bine problemele.

 

Nu cred ca vorbitul cu invatatoarea sau mutatul la alta scoala(paste tot sunt oameni cu Zile bune si Mai Putin bune)rezolva problema,pentru ca problema e la voi,nu la Ei,si nz faceti decit s-o mutati dintr-o parte in alta.

 

Gindeste-te ca im citiva ani copilul va avea citiva profesori zilnic,cum rezolva atunci problema?