64 raspunsuri la acest subiect

[brilla]

Dar toate cele enumerate de mine sunt insoyite de trăiri afective, de emoții. De multe ori oamenii nici nu mai separă iubirea propriu-zisă  de alte trăiri. Dacă ar fi așa nu ar mai exista eterna întrebare " ce e iubirea?!" Și toți am fi lucizi in comportamente și simțiri. Dar cum foarte multi oameni, dacă nu chiar toți la un moment dat in viața , se confrunta cu dilema "iubesc sau nu iubesc?", trag concluzia că se confundă foarte ușor trăirile.

 

Și de asemenea, sentimentul de mulțumire că asculți de Dumnezeu îți poate da satisfacție enorma, fericirea că te simți în siguranță , mulțumirea că îți atingi idealul social, nu știu, multe altele , pot foarte bine substitui iubirea de cuplu.

Eu cred că un cuplu se formează având la bază un complex de afecte și rațiuni, fiecare având un aport în sudarea cuplului și în satisfacerea nevoilor fiecăruia dintre parteneri. Cred că reciprocitatea este foarte importantă. Puteam adresa întrebarea altfel: „Poate rezista un cuplu în care partenerii nu (mai) împărtășesc aceleași afecte care i-au unit?”  Dar am folosit „afecțiune”, și m-am referit la afecțiunea reciprocă, pentru că eu consider că atunci când doi oameni împărtășesc emoții, intimitate, apare și afecțiunea reciprocă. Doar datoria, religia, distracția, în general emoțiile trăite separat, neîmpărtășite, nu fac din doi oameni un cuplu, eu asta cred, și nu aduc satisfacții afective.

Editat de brilla, 05 octombrie 2017 - 08:30 .

[viviana]

Doamne, cate am de spus aici! 

Momentan nu am timp sa detailez.

Nu ai idee cat de tare se poate suda si iubi un cuplu tocmai datorita unor astfel emotii traite separat, iar afectivitatea of, cum vine ea si din asta!

 

 

 

Eu cred că un cuplu se formează având la bază un complex de afecte și rațiuni, fiecare având un aport în sudarea cuplului și în satisfacerea nevoilor fiecăruia dintre parteneri. Cred că reciprocitatea este foarte importantă. Puteam adresa întrebarea altfel: „Poate rezista un cuplu în care partenerii nu (mai) împărtășesc aceleași afecte care i-au unit?”  Dar am folosit „afecțiune”, și m-am referit la afecțiunea reciprocă, pentru că eu consider că atunci când doi oameni împărtășesc emoții, intimitate, apare și afecțiunea reciprocă. Doar datoria, religia, distracția, în general emoțiile trăite separat, neîmpărtășite, nu fac din doi oameni un cuplu, eu asta cred, și nu aduc satisfacții afec

[andaghe]

Eu as zice că orice trăire este pur individuala. Inclusiv iubirea, orice. Chiar și în cuplu, partenerii au trăiri personale legate de celălalt, strict prin prisma filtrului personal. Ideea că de fapt suntem singuri cu noi mie mi se pare adevărată. In cuplu găsim interese comune, scopuri comune, atracție fizică, multe asemănătoare. Dar fiecare individ simte pentru el. 

Altfel nu ar exista cupluri in care doar unul iubește. Și sunt o grămadă. Dacă s-ar putea transmite iubirea atunci logic ar fi că cel care nu iubește sa fie la un moment dat "cucerit". Ori nu este așa. 

Așa că fiecare are propriul motor. Cu ce îl alimentează este treaba lui. 

Și repet, oamenii nu sunt atât de lucizi încât să poată separa emoțiile. Sau mă rog, majoritatea . 

Tu poți afirma că ești conștientă in fiecare secunda de ceea ce simți fata de orice aspect al vieții? Eu nu, tocmai că m-am surprins confundând admirația cu iubirea, iubirea cu frustrarea , atracția fizică cu egoismul și tot așa, sunt atât de amestecate că mi se pare greu sa le ai in vedere permanent, în mod corect.

De exemplu e foarte ușor de confundat frica de a fi singur cu iubirea. Sau teama de singurătate cu religiozitatea. Sau complexul cu iubirea, mie așa mi se pare.

De aceea, obiectiv analizând un cuplu, poate reușești să vezi care sunt de fapt motoarele. Subiectiv partenerii pot spune mereu că e iubire...

[brilla]

Și de asemenea, sentimentul de mulțumire că asculți de Dumnezeu îți poate da satisfacție enorma, fericirea că te simți în siguranță , mulțumirea că îți atingi idealul social, nu știu, multe altele , pot foarte bine substitui iubirea de cuplu.

Eu consider că acestea sunt satisfacții ale sinelui care se pot atinge foarte bine și în exteriorul relației de cuplu. Dar chiar și așa, faptul că aceste satisfacții le obține cineva prin intermediul relației de cuplu, deci prin aportul partenerului, nu generează afecțiune, tocmai în virtutea faptului că afectivitatea este o componentă importantă a eului? Dacă la rândul ei, acea persoană are un aport în cuplu, nu poate simți nevoia de reciprocitate și în plan afectiv?

[andaghe]

Poti impacheta adevarul in asta, insa nu, sentimentul meu este ca suntem foarte diferite asa cum e si normal si sanatos sa fie - de altfel. Edit: Mianda nu a scris la subiect, doar isi exprimase dezacordul fata de "iubirea poate exista si in lipsa eternitatii".

 

Am.inteles.

Totuși, da, corect, suntem diferiți fata de cel de mai de mult. Eu recunosc că sunt.

Dar luând înapoi pe fir, ce mă face diferită (în afara de câteva riduri:) ) ? Noile concepții și felul de a privi viața, care mă fac să mă simt altfel. Cum s-au format ele așa de diferit față de la 18 ani? Pai trecând prin situația x, am observat și am adunat i formațiile noi, care au adus schimbarea. Deci mă bucur că am trecut prin situația x la 18 ani, cuprind înăuntru pe mine de la 18 ani cu ideile vechi, pentru că altfel nu ar fi valabilă schimbarea de azi, nu as avea cu ce să o compar. Am tot timpul modelul vechi în mine, și așa devine adevarata afirmația " sunt diferită față de trecut", doar eu știu că sunt diferită, ceilalți văd mult prea puțin ...

[andaghe]

Eu consider că acestea sunt satisfacții ale sinelui care se pot atinge foarte bine și în exteriorul relației de cuplu. Dar chiar și așa, faptul că aceste satisfacții le obține cineva prin intermediul relației de cuplu, deci prin aportul partenerului, nu generează afecțiune, tocmai în virtutea faptului că afectivitatea este o componentă importantă a eului? Dacă la rândul ei, acea persoană are un aport în cuplu, nu poate simți nevoia de reciprocitate și în plan afectiv?

 

Pai asta spun, că generează emoții confundate cu iubirea .

[andaghe]

"îl iubesc pe omul asta, nu pot trai fara el" ar putea însemna foarte bine " iubesc felul în care mă simt când sunt privita pe strada, iubesc felul în care mă înțeleg cu el, iubesc faptul că împreună reușim să atingem scopurile, iubesc că nu sunt singura, iubesc felul în care se uită la mine...etc etc". Trăiri, da, dar centrate tot pe propria persoana.ori eu cred că iubirea este altruistă, că pur și simplu exista fata de o persoană fără să mai conteze nimic. Gen , dacă este adevărat, cazul lui Nesu " o iubesc așa mult pe soția mea că divorțez ca sa fie libera sa-si trăiască viața!"

[brilla]

Pai asta spun, că generează emoții confundate cu iubirea .

Iar eu insist pe nevoia de reciprocitate. Dacă satisfacțiile emoționale generează afecțiune față de partener, lipsa reciprocității, poate duce la frustrare?

[brilla]

" o iubesc așa mult pe soția mea că divorțez ca sa fie libera sa-si trăiască viața!"

Nu vreau să discut acel caz, de aceea am extras doar această parte, ca să insist exact pe ideea pe care vreau să o subliniez. Dacă exista reciprocitate, oare partenerul nu ar fi trebuit să refuze libertatea? Oare cel care dă mult, nu are măcar în subconștient speranța sau chiar nevoia de a primi pe măsură? Dacă nu primește, nu poate ajunge să renunțe să se mulțumească cu puțin? Admit și faptul că există cazuri de maximă generozitate, dar credința mea este că numai o mică parte dintre oameni o poate manifesta sau numai în împrejurări deosebite. Eu doresc să mă refer la oameni „obișnuiți”. 

Editat de brilla, 05 octombrie 2017 - 09:38 .

[andaghe]

Nu cred că reciprocitatea înseamnă să te comporți in oglinda. 

Adică dacă alege să îmi dea libertatea din iubire, și se simte fericit că eu îmi refac viața, e egoist sa ii refuz aceasta satisfacție, de a trai împăcat că a făcut ce trebuie, de a se stima pe sine. 

Cred că e importanta atitudinea partenerului, acțiunile lui, etc etc, dar eu nu vad reciprocitatea in a mi se răspunde la "te iubesc" cu "și eu te iubesc". Ba chiar mi se pare egoist, lasă-mă să mă exprim, e momentul meu, aleg să îmi arăt sentimentele, e vorba despre mine. :) Reciproc cred că înseamnă să se exprime și partenerul, în felul lui propriu, când simte nevoia. Iar dacă nu simte niciodată nevoia sa exprime asta, da, apare frustrarea și se cere o soluție. Apare frustrarea din partea mea, probabil eu trebuie sa fiu inițiatorul soluției/schimbării.