64 raspunsuri la acest subiect

[brilla]

Asta nu inteleg. Eu nu pot gandi in termeni de "datorie".

Si nici nu pot alatura datorie cu dragoste in aceeasi propozitie.

 

Daca cineva  considera ca si-a facut doar datoria avand grija de partener e clar ca nu e  dragoste la mijloc. E doar o constiinta vinovata ca simte altceva si cauta o rezolvare  morala.

Exact cum ziceam, ce mai rămâne într-un cuplu când partea afectivă se erodează? Și este foarte greșit să rămâi lângă cineva într-o asemenea situație din datorie, conștiință sau oricare alt motiv care mai stă în picioare? 

[antmil]

Părerea mea este ca fiecare caz este unic și imposibil de judecat din afara. Fiecare relație este o combinație destul de unica și sint extrem de mulți factori in joc. Este complicat atunci cind cel de lingă tine nu mai este cel cu care te-ai căsătorit și nu ma refer la aspect fizic ci la esența omului respectiv.

 

Nu cred ca nimeni dintre cei din "afara" poate știi cu adevărat dramele celor care trec prin asta. Îmi pot imagina toate scenariile și mi-ar fi imposibil sa judec. Așa o drama lasa urme adânci asupra celui care s-a îmbolnăvit dar in mod egal și asupra celui care rămâne "întreg"...și depinde mult de terenul afectiv al celui "întreg". 

[monicabo]

Intr-adevar este ff grea situatia si greu de dat un verdict cine e vinovat si ce se poate face... Nici nu e bine sa judeci in situatia asta.... 

 

Omului respectiv i-a fost afectat creierul in urma acelui tratament? E ceva permanent? I-a schimbat comportamentul? El isi mai iubeste sotia? Isi mai doreste relatia? Am inteles din ceea ce ai spus ca el este "functional", adica isi desfasoara relativ normal activitatile: iese din casa, lucreaza...

[brilla]

Cum am spus, zone ale creierului lui au fost afectate iremediabil, una dintre zone este responsabilă cu viața afectivă. Nu știu exact ce simte el, tot ce cunosc este din spusele ei.

 

 

Nu este vorba de a găsi un vinovat, în nici un caz, ci despre modul în care s-a transformat relația. Adevărat, fiecare caz e unic, fiecare simte pentru el. Am observat totuși că în majoritatea cazurilor, atunci când unul dintre parteneri este afectat de boală astfel încât să nu mai fie complet funcțional, dacă celălat alege să se desprindă este dezaprobat și se ajunge la concluzia că „dacă l-ar fi iubit, ar fi rămas cu el”.

 

 

 

 Eu încerc să pun problema la modul cât mai general, plecând de la faptul că raportul în cuplu s-a schimbat dramatic. În cazul acesta de vină este boala, dar aceasta este starea de fapt, după ani de zile de eroziune. Unul dintre parteneri (el) nu mai este în esență, cum bine a marcat antmil, același, nu mai poate împărtăși dragostea care era între ei. În aceste condiții, eu cred că celălat partener (ea) poate ajunge după niște ani să aibă afectul „anesteziat”, sentimentele degradate, obosite. Poate să aibă nostalgia năzuințelor neîmplinite în plan sentimental. Obligația morală pe care o simte în prezent poate fi de fapt transformarea sentimentelor ei pentru el. Dacă o dragoste dispare sau se transformă în altceva, înseamnă că nu a existat?

[szivarvany]

Viata este atat de scurta, incat as spune sa faca exact ce crede ea ca trebuie sa faca. Sa aleaga viata pe care vrea sa o traiasca, pentru ea insasi.

[andaghe]

La bine și la greu.... Da, dar când acestea sunt ciclice, când întrevezi un bine când treci prin perioada de greu, dacă nu ai nicio speranță atunci clar și natural că îți pierzi cheful, energia, motivația de a merge înainte. Înainte spre ce, tot spre greu nu vrea nimeni! 

Eu cred că dacă se ajunge în situația în care nu mai vezi niciun bine in viitor, schimbarea este iminentă. Alte date, alta speranță. Nu suntem roboti să funcționăm conform programului inițial toată viața.

Răspunsul meu asta este : la bine și la greu atât cât poate duce fiecare.

[brilla]

Viata este atat de scurta, incat as spune sa faca exact ce crede ea ca trebuie sa faca. Sa aleaga viata pe care vrea sa o traiasca, pentru ea insasi.

Ea a ales deja să rămână lângă el, nu are vreun dubiu, nu oscilează între variante. Dar este o alegere în care dragostea a contat din ce în ce mai puțin de-a lungul anilor, fiind înlocuit cu sentimentul responsabilității, este o renunțare la o parte din nevoile și aspirațiile proprii.

[rall]

Dacă o dragoste dispare sau se transformă în altceva, înseamnă că nu a existat?

 

Nu.

 

[danielag]

Brilla, dacă ea a ales deja și nu oscilează între variante, care e întrebarea?

[rall]

Mianda, sunt curioasa sa aflu cum vezi tu dragostea. Daca e dragoste adevarata inseamna ca e irevocabil eterna?

Viata e lunga, e fluida, ne schimbam, ne adaptam... Mie, de exemplu, nici macar nu mi se pare ca mai sunt aceeasi persoana cu cea care eram la 18 ani. Unele principii s-au pastrat insa sunt doar linii vagi, am putea foarte bine fi doua straine. Cum as putea pretinde ca daca acum nu il mai iubesc pe X, Rall de atunci nu il iubea? Raman amintiri, franturi, umbre insa lucrurile se schimba, oamenii si relatiile la fel. Mi se pare dezolant sa raportam totul la acum si sa anulam trecutul in totalitate.