Dar toate cele enumerate de mine sunt insoyite de trăiri afective, de emoții. De multe ori oamenii nici nu mai separă iubirea propriu-zisă de alte trăiri. Dacă ar fi așa nu ar mai exista eterna întrebare " ce e iubirea?!" Și toți am fi lucizi in comportamente și simțiri. Dar cum foarte multi oameni, dacă nu chiar toți la un moment dat in viața , se confrunta cu dilema "iubesc sau nu iubesc?", trag concluzia că se confundă foarte ușor trăirile.
Și de asemenea, sentimentul de mulțumire că asculți de Dumnezeu îți poate da satisfacție enorma, fericirea că te simți în siguranță , mulțumirea că îți atingi idealul social, nu știu, multe altele , pot foarte bine substitui iubirea de cuplu.
Eu cred că un cuplu se formează având la bază un complex de afecte și rațiuni, fiecare având un aport în sudarea cuplului și în satisfacerea nevoilor fiecăruia dintre parteneri. Cred că reciprocitatea este foarte importantă. Puteam adresa întrebarea altfel: „Poate rezista un cuplu în care partenerii nu (mai) împărtășesc aceleași afecte care i-au unit?” Dar am folosit „afecțiune”, și m-am referit la afecțiunea reciprocă, pentru că eu consider că atunci când doi oameni împărtășesc emoții, intimitate, apare și afecțiunea reciprocă. Doar datoria, religia, distracția, în general emoțiile trăite separat, neîmpărtășite, nu fac din doi oameni un cuplu, eu asta cred, și nu aduc satisfacții afective.
Editat de brilla, 05 octombrie 2017 - 08:30 .