O postare de la un subiect de aici m-a inspirat să creez subiectul de față în care adresez întrebarea: până unde merge acel „împreună la bine și la greu” ?
Pornesc de la un caz concret: o familie formată din soț și soție. În urmă cu mai mulți ani, el a suferit de o boală foarte gravă, cu posibilități foarte mari de a fi mortală. Ea a făcut toate eforturile pentru ca el să supraviețuiască și a reușit. Însă el a rămas cu sechele în urma tratamentului. Fără să intru în alte amănunte, el practic nu mai este același om, relația e cu totul diferită față de ce era, iar responsabilitățile sunt aproape în exclusivitate pe umerii ei. Iar ea a obosit, simte că îi trece viața în acest mod „steril”, dar nu îl poate abandona, în virtutea conștiinței. De aici întrebarea din începutul postării. Există, deci, o cale „corectă” de urmat?