24 raspunsuri la acest subiect

[redactor]

De ce se cearta parintii unui bebelus si de ce dusul gunoiului poate deveni motiv de divort

 

La cateva saptamani de la nasterea bebelusului, pot apare primele tensiuni in relatia de cuplu. Oboseala, stresul, inegalitatea muncilor in familie si depresia -  pot duce la certuri si energii negative in casa. Iar creierul bebelusului poate fi afectat pe viata. De aceea, este importanta constientizarea problemelor care pot afecta viata unei tinere familii si a le intelege consecintele.
E mai usor sa previi aceste certuri daca stii ca ele chiar se pot intampla iar ... un simplu argument despre cine duce cosul poate deveni motivul explozibil al unui divort ne-necesar. Iata de ce se cearta parintiii unui bebelus citeste in continuare aici >>>

[monicabo]

Depinde foarte mult de cum inteleg ceilalti membri ai familiei (in special si in primul rand sotul, dar si ceilalti membri - in caz ca se locuieste si cu alte persoane) sa menajeze proaspata mamica. 

Daca sotul are pretentia sa nu faca nimic, sa fie servit, daca isi manifesta nemultumirea ori de cate ori are ocazia catre treburile casei nu sunt la zi, atunci aleluia, apar tensiuni, certuri si tot tacamul...

Daca din contra, sotul este cooperant si intelegator, isi ajuta sotia la treburile casnice si ingrijirea copilului, o sprijina, atunci cu siguranta va fi totul ok.

 

Spun cu mana pe inima, ca perioada de dupa nastere este grea atat din punct de vedere fizic, cat si emotional - stres, panica (mai ales la primul copil, ca nu ai experienta, la al doilea deja cam stii despre ce este vorba   ) si este nevoie de mult sprijin si intelegere.

Editat de monicabo, 12 iulie 2017 - 22:26 .

[Madanic]

Eu cred ca nu e vorba doar de menajarea mamicii.

Orice casnicie in care unul trage si celalalt sta cu picioarele in sus si asteapta sa fie servit e o casnicie in dezechilibru, si momentul critic se aproprie nu neaparat din cauza aparitiei unui copil, pur si simplu poate aparea din cauza stresului cauzat de prea multe responsabilitati.

 

Aparitia unui copil e doar adaugarea unor noi responsabilitati la cele deja existente. O casnicie in care ambii parteneri sunt obisnuiti sa preia responsabilitati ca sa balanseze stresul e o casnicie care nu v-a ajunge la divort din cauza gunoiului nearuncat.

[redactor]

 

Aparitia unui copil e doar adaugarea unor noi responsabilitati la cele deja existente. O casnicie in care ambii parteneri sunt obisnuiti sa preia responsabilitati ca sa balanseze stresul e o casnicie care nu v-a ajunge la divort din cauza gunoiului nearuncat.

Desigur, dar nu ne referim la cazurile ideale. Nu putem ignora faptul ca sunt si cupluri care se confrunta cu astfel de probleme.

[monicabo]

Eu cred ca nu e vorba doar de menajarea mamicii.

Orice casnicie in care unul trage si celalalt sta cu picioarele in sus si asteapta sa fie servit e o casnicie in dezechilibru, si momentul critic se aproprie nu neaparat din cauza aparitiei unui copil, pur si simplu poate aparea din cauza stresului cauzat de prea multe responsabilitati.

 

Aparitia unui copil e doar adaugarea unor noi responsabilitati la cele deja existente. O casnicie in care ambii parteneri sunt obisnuiti sa preia responsabilitati ca sa balanseze stresul e o casnicie care nu v-a ajunge la divort din cauza gunoiului nearuncat.

Da, dar aparitia unui copil poate duce la astfel de "dezechilibre" care inainte nu existau, sau daca existau, nu erau asa evidente.

Oricare din parteneri poate claca, mamica poate face o depresie, Doamne fereste, taticul se poate simti neglijat, ca deh, sotia lui nu mai are timp pentru el...

Treburile casnice.... hmmmm.... cunosteti mentalitatea romaneasca din strabuni (care sper sa se mai schimbe cu timpu, dar trebuie sa mai treaca 1-2 generatii) cum ca trebuirile gospodariei si cresterea copilului sunt treburi exclusiv pentru femei, barbatul trebuie sa aduca bani in casa si cam atat... si pe urma tot ei se mira ca sotia sta acasa cu copilul si are timp berechet pentru treburi si tot asa...

Daca un barbat a fost crescut cu astfel de conceptii, dupa aparitia copilului, e vai si amar....

 

Stiu multe cupluri in jur care s-au despartit la un timp dupa aparitia copiilor... si pur si simplu pt frecusuri din astea marunte: lipsa timp parteneri, asa zisa plictiseala, rutina si tot asa... unul din ele era un cuplu de 10 ani vechime, s-a despartit la 1 an al copilului..

 

Mereu opinia mea a fost ca adevaratul test pentru un cuplu il constituie aparitia unuil copil. Daca cuplul trece cu bine de aceasta perioada (primii 2-3 ani ai copilului/ copiilor) atunci cuplul acela este stabil si va merge inainte. 

[andaghe]

Eu nu am observat să se.mai menține aceasta mentalitate la barbati. În schimb se ajunge foarte ușor la certuri din cauza păsării responsabilității. Vârsta mai înaintată la care cuplurile au copii acum le permite să gustee și să se obișnuiască deja cu un program,viața, activități fără copii. Doi oameni la 35 de ani au apucat deja sa și formeze tabieturi, profesie, program, apariția bebelușului schimba radical viața . Totul tine, la părinții de vârstele astea zic, de capacitatea de adaptare :). 

 

[monicabo]

Eu am mai intalnit barbati si mame de barbati (in calitate de bunici ieisite cu nepoteii prin parc) criticand ca vai, nora-mea nu tine gospodaria cum trebuie, ca nu calca , ca e casa cu fundul in sus, ca de ce ajunge tarziu acasa dupa serviciu (intrebata de mine la ce ora ajunge femeia, s-a dovedit ca ora "tarzie" era 18,30  - eu credeam ca imi zice 21-22, de era asa suparata  ), ca de ce nu are timp?

Alta ca nora-sa e in CIC si la fel, sta numai dupa fundul copilului si nimic altceva, ca ce, nu are casa si barbat?  Eu nu stiu sa zic ce facea respectiva nora, insa, din propria experienta stiu ca o zi intreaga cu un copil mic nu-i o bagatela...

[monicabo]

In alt caz, un fost coleg de facultate, cu un copil mai mic decat fetele mele, era la fel, foarte mirat ca viata lui nu mai e ca inainte, ca sotia il cam neglijeaza, ca "ce-o fi frate asa de greu sa stai acasa sa ingrijesti un copil?" "ii dai sa manance, il culci si gata"

[Victoria_mami]

Cand Victoria noastra s-a nascut, i-am comunicat clar consortului (?) ca el se poate descurca, e mare, dar copilul are nevoie de mine. In primii 4-5 ani nu cred ca mi-a cerut vreodata macar o cafea. Daca i-am facut-o, a apreciat, daca nu, si-a facut-o singur, fara sa se planga. 

Soacra-mea mi-a sugerat sa-l mai trezesc si pe fiu-su noaptea cand se trezeste Victoria, ca nu e doar "datoria" mea sa ma trezesc noaptea cu ea. Nu era o optiune, ptr ca a refuzat biberon din start, numai sanul l-a acceptat.

Gunoiul... oh, Doamne! Eram inainte de timpul ala al lunii, cand hormonii bazaie turbati si dragul meu a scos gunoiul, dar nu tot; noi punem gunoiul afara o data pe saptamana si a lasat in bucatarie o punga cu "de reciclat"... as fi putut fericita sa-l sugrum in momentul ala si el a ramas fara cuvinte la reactia mea... nu a fost vina lui, dar nici a mea      ... Cred ca tre sa deschid un subiect pe tema asta la clinica...

[andaghe]

In alt caz, un fost coleg de facultate, cu un copil mai mic decat fetele mele, era la fel, foarte mirat ca viata lui nu mai e ca inainte, ca sotia il cam neglijeaza, ca "ce-o fi frate asa de greu sa stai acasa sa ingrijesti un copil?" "ii dai sa manance, il culci si gata"

 

Ah, ce nasol :(

De fapt povestea aici cineva că a ajuns la spital de oboseală și abia atunci au înțeles soțul și soacra că e tare greu sa te descurci cu bebeluș...

Niște neisprăviți, din punctul meu de vedere.... Și ei și mamele lor.

Și eu am împărțit frățește treburile și statul cu copilul, deși recunosc că sunt mereu nemulțumită de cum se fac treburile casei in lipsa mea, așa că , opțiunea mea, le fac eu :))