In avion. Am avut si eu parte de o faza de asta, cu o bunica insotita de doua fetite, cam de 5 si 2 ani. Fetita mai mica a urlat din momentul in care au incercat sa-i puna centura (a ajuns pana la tavaliri pe jos) si nu a tacut nicio secunda pe toata durata zborului Iasi - Bucuresti. Si plecau mai departe, Bucuresti - Londra...
Mi-a fost sincer mila de bunica respectiva. Sper ca parintii au avut motive (foarte) intemeiate sa lase doi copii mici cu o femeie in varsta, clar depasita de situatie.
Revenind la subiect.
Sunt copii (mai putini, e drept) care nu au nevoie de prea mult ajutor, merg singuri si o fac chiar foarte bine, trebuie doar sa fii pe langa ei si sa-i sustii atunci cand trebuie. Sunt si copii (foarte multi) care au un potential foarte bun, dar sunt mai lenesi, mai lipsiti de ambitie. Langa acestia trebuie sa stai, sa-i impingi de la spate, sa fii ferm pe pozitii atunci cand se impune. Au rezultate foarte bune atunci cand sunt sprijiniti mai mult de parinti.
Am si eu cate un copil din fiecare categorie, asa ca vorbesc in deplina cunostinta de cauza. Nu stiu cum o fi mai tarziu, pot spune doar ca, pentru cel care are nevoie de un ochi atintit pe el, am inceput sa ne retragem incet - incet si continua sa mearga foarte bine, in virtutea inertiei si a unor obisnuinte dobandite pe parcurs, nu innascute. Dar in primii 8 ani de scoala da, ne-am implicat mai mult. Si nu ne pare rau, dimpotriva. Imi este indiferent cum se numesc parintii astia.
Sunt total de acord cu Collins20.