noi suntem "pushy" parents pt ca trebuie sa fim...dar nu in sensul ca treb sa fie mereu primul in orice fara sa tina cont de nimic (cum spunea Viviana).
suntem pushy, ca il impingem continu de la spate (academic si spiritual) ...si cand il vedem ca nu are nici o directie, suntem alaturi de el sa il canalizam.
chiar am vorbit recent cu el despre asta...si sper ca a inteles.
nu e usor pt noi si nu ne face placere sa fim pushy...dar nu avem nici o alta optiune, cel putin nu o vad in situatia noastra.
in aceasta tara in care cerintele sunt f ridicate si unde noi nu avem relatii, rude, afaceri si averi .. va trebui sa exceleze si sa isi foloseasca potentialul la maxim...iar noi sa-l sustinem si sa il impinge de la spate cind e nevoie.
parerea mea e ca, sunt putini copii sunt care invata de drag, sau care au talente deosebite si /sau stiu sa aleaga in drum bun de mici...dar cu restul copiilor, trebuie continu, supravegheati, impinsi de la spate si canalizati intr-o directie care li se potriveste.
daca ar fi dupa el, ar sta numai pe jocuri pe ps/computer, juca basketball si ar invata doar cit prinde din clasa si sa nu se faca de ras printre colegi...si poate, poate cindva sa se trezeasca ca in 10 ani va trebuia sa isi cistige existenta de unul singur.
cum pot sa accept asa ceva, mai ales cind stiu ce potential ridicat are?
e plina lumea de loseri care traiesc de zi pe mine, se trezesc la 30 de ani ca nu stiu sa faca nimic, ca nici macar nu isi pot sustine o familie...iar cu o diploma de liceu nu fac nimic in viata.
as vrea sa spun ca notele nu ma intereseaza, dar din pacate astea sunt f importante.
fara note mari nu poate lua clase importante si neccesare...fara note mari la teste nu va putea fi primit la facultati bune.
si daca acum in clasa 7 nu ia note numai de A...cum va putea lua note de A si A+ in liceu (asa cum sutn cerintele)?
daca acum uita sa isi ia/faca temele de acasa...cum isi va putea aminti in liceu cind are de 3 x mai multe?
nu pot sa astept sa se trezeasca si doar sa sper ca poate , poate cindva va stii ce vrea de la viata.
toate se fac mai usor la timpul lor. o facultate se face mai usor la 20 de ani...cand esti sustinut de parinti si nu ai obligatii decit la 30-40 de ani.
sincer, viata cel putin la noi ...nu stiu cum e in Europa poate mai relaxanta...dar aici e o lupta crincena pt a avea in job bun si a duce o existenta acceptabila si onorabila.
nu il imping de la spate spre o cariera care nu si-o doreste, dar il imping sa se descopere pe el insusi, sa deschida ochii sa vada lumea in care traieste si sa isi foloseasca potentialul care il are si sa accepte ajutorul nostru.
totodata consideram ca e important si suntem pushy din punct de vedere spiritual si pt a dezvolta in el in character de personalitate deosebit, plin de dragoste, compasiune si umilinta.
nu il imping de la spate pt mine, nu imi "retraiesc " viata prin el...asa cum poate fac altii, nu am cerinte de la el sa faca ceva pt mine ( eu sunt ok, am realizat in viata mai mult decit visam) , nu il imping mai mult decit poate duce... vreau doar sa isi foloseasca potentialul , sa nu depinda de altii, sa fie puternic, si sa isi gaseasca placere in ceea ce face.
asta e parerea mea...si asta cred ca se potriveste la noi.
scuze pt mesajul lung...
