Sper că nu deranjează subiectul, mie mi-ar prinde bine un fel de sustinere, poate și altora, acum sau mai tarziu, ce-am mai gasit erau subiecte vechi.
Poate nu va deranjeaza sa va reamintiți... mie nu-mi priește deloc perioada asta deși mi se spune sa ma bucur de ea. Nu prea am de ce sa ma bucur, doamne fereste, nu sunt nerecunoscatoare dar mi-e greu... respir greu, dimineata ma mobilizez greu. Parca nici salteaua nu mai e buna și abia mă întorc în pat.
Nu-mi vine sa cred că mai am aproximativ o luna si burtica a crescut mult și înca mai creste... Stiu ca poate par egoista gandindu-ma doar la mine, sigur ca important e sa fie bebe bine si sa creasca dar abordez starea mea strict din perspectiva femeii (singure) la prima sarcina.
Mă închei greu la papuci, mă rup în două când mă aplec după ceva și deja la plimbare gâfâi de parcă mi se întâmplă nuștiuce mare minune. Simt săgetuțe uneori în partea de... știti voi, la cipcirip și nu simteam înainte asemenea săgeți.
Si când sunt prin oras si se apasa bebe pe vezica imi vine sa plang, partea buna e ca acum, cu asa burtica mare nu ma mai jenez sa intru in orice local si sa ma cer la baie daca trebuie.
Cu constipatia iarasi, e de groaza.
Voi cum v-ați simtit, cum va simtiti si cum a început travaliul?
Ah, mai am o idee fixa - mi se pare mie sau majoritatea travaliilor debuteaza noaptea? :)