Mergem la scoala ca sa invatam sa scriem, sa citim, sa socotim. Mai tarziu aprofundam lucrurile in liceu, invatam istorie, geografie, fizica, ne dezvoltam capacitatea intelectuala. In facultate (pentru cei care ajung pana aici) incercam sa gandim analitic, ne deprindem cu presiunea deadline-urilor, invatam o meserie si ne specializam in ea. Dar oare cine ne invata meseria de parinte?
Meseria de parinte incepe cu experienta pe care am "furat-o" de la parintii nostri. Alte lucruri le invatam aici, pe Desprecopii.com de la alte mamici. O parte dintre noi merg la cursuri specializate de parenting, In rest este instinct! Instinctul si incercarea de a fi un parinte bun. Bun in opinia cui? Cum ne masuram succesul ca parinte?
Nu exista o facultate pentru parinti. Nu exista o scoala adevarata. Si tutusi cei ai caror copii abandoneaza scoala, ajung alcolici sau dependenti de droguri cred ca ii putem considera corijenti la materia parenting. Iar cei care isi abandoneaza copiii (fie ca destrama familia fugind si de responsabilitatea de parinte, fie ca isi abandoneaza copilul la un orfelinat) ii putem intitula "chiulangii". Cei care "o dau in bara" cu mai multi copii le putem spune "repetenti"?
Nu este intentia mea sa impart titluri dar sunt foarte curios sa discut despre urmatoarele teme:
1. Cand se poate considera ca parentingul are succes? Ca te pricepi la meseria de parinte?
Fiecare intrebare are un subiect separat de discutie. Apasati pe ea si raspundeti acolo. Din aceasta cauza, acest subiect este inchis.
