38 raspunsuri la acest subiect

[BlackCat4evR]

Cu siguramta si probabil si sotul are dreptate. Daca si copilul tau a fost un rasfatat si nu i s-a dezvoltat catusi de putin imstimctul de a comumica mai mult si mai deschis cu totii, si nu numai camd i se aduce sau da ceva, e o reactie anormala, dar normala pemtru el. Imcearca tu sa ii explici ca a comumica si a fi prietenos nu este obligatoriu sa i se de-a ceva, si poate asa va fi altfel si relatia dintre ei.

 

 

Mie una, mi se pare absurd sa pui pe umerii unui copilas responsabilitatea de a cladi o relatie. Asta e treaba adultului! Si nu cred ca se poate face educatie in absenta afectiunii. Asta se numeste dresaj, nu educatie... (Si am incercat sa fiu delicata...)

[viviana]

Mie una, mi se pare absurd sa pui pe umerii unui copilas responsabilitatea de a cladi o relatie. Asta e treaba adultului! Si nu cred ca se poate face educatie in absenta afectiunii. Asta se numeste dresaj, nu educatie... (Si am incercat sa fiu delicata...)

Ca sa nu mai spun, comunicativitatea nu este un instinct tine de temperament.

[Hipp]

multumesc tuturor de raspunsuri!

 

Baiatul cel mare are o relatie frumoasa cu tatal lui, se viziteaza des, au program impreuna, isi fac vacante impreuna. De aceea nici nu doresc ca partenerul meu sa-i fie tata, e suficient sa-i fie prieten, sa se joace impreuna, sa fie o atmosfera vesela si calda. 

 

Cand m-am referit la radicalitate, m-am gandit la faptul ca am putea ramane doar trei, eu si copiii. Bineinetles ca ar fi foarte greu, ar fi nedrept pentru cel mic, dar nu i-as lua dreptul tatalui lui de a fi langa el. Doar ca nu vreau ca sufletul celui mare sa fie calcat in picioare. Nu vreau ca mai tarziu, din pricina copilariei sa fie un adult rigid si critic, practic ar fi nefericit toata viata.

 

Din pacate criticile nu le aud doar eu, ii sunt adresate direct, fara sa ma consulte pe mine in prealabil. Bineinteles ca atunci cand sare calul eu ii iau apararea copilului. Aici ma intreb daca fac bine sau nu. Uneori zic ca poate ii stirbesc lui din autoritate si copilul este bulversat si nu mai stie pe cine sa aculte, apoi zic ca nu pot sa-l las asa, trebuie sa stie ca eu il iubesc si il apar.

Clar nu este viata pe care mi-o doresc, eu sunt o fire vesela, nu ma cert, nu caut nodul din papura; intotdeauna spun ca orice problema are rezolvare si niciodata nu caut vinovati. 

 

Seara ma pun in pat langa copil, inainte sa se culce si incerc sa povestesc cu el intamplarile de peste zi, iar daca au fost discutii cu partenerul meu sa explic cum ar fi trebuit sa faca sau sa se poarte vis a vis de cele petrecute. Dar obosesc si eu, nu e deloc normal sa fie asa. Ma gandesc si la adolescenta cand copilul va fi greu de stapanit...

[dianama]

Asa a fost de la inceput partenerul tau? Asa rece s.a comportat cu copilul? Sau a fost si atunci dar a luat amploare cand a aparut copilul nr 2?

Editat de dianama, 05 august 2016 - 09:44 .

[marius]

Din pacate criticile nu le aud doar eu, ii sunt adresate direct, fara sa ma consulte pe mine in prealabil. Bineinteles ca atunci cand sare calul eu ii iau apararea copilului. Aici ma intreb daca fac bine sau nu. Uneori zic ca poate ii stirbesc lui din autoritate si copilul este bulversat si nu mai stie pe cine sa aculte, apoi zic ca nu pot sa-l las asa, trebuie sa stie ca eu il iubesc si il apar.

Clar nu este viata pe care mi-o doresc, eu sunt o fire vesela, nu ma cert, nu caut nodul din papura; intotdeauna spun ca orice problema are rezolvare si niciodata nu caut vinovati. 

 

Seara ma pun in pat langa copil, inainte sa se culce si incerc sa povestesc cu el intamplarile de peste zi, iar daca au fost discutii cu partenerul meu sa explic cum ar fi trebuit sa faca sau sa se poarte vis a vis de cele petrecute. Dar obosesc si eu, nu e deloc normal sa fie asa. Ma gandesc si la adolescenta cand copilul va fi greu de stapanit...

Asculta-ma cu atentie. Acest baiat are o situatie delicata din start, La varsta lui este "pe teren" pe cont propriu. Si daca nu ar fi asa are nevoie de repere si extrem de important are nevoie de certificarea deciziilor lui. In mod normal mulkte decizii nici nu ar trebui sa le ia el insa asa cineva trebuie sa ii confrme sau sa-i infirme daca este bine cum a procedat. Tatal lui nu este cu el atat cat ar trebui si cat are el nevoie. Tu esti cu el mult mai mult. 

Nu ai de ce sa gasesti scuze partenerului tau mai ales in defavoarea baiatului. Nu este doar nedrept dar deformezi realitatea.

 

Ai mare grija! Copiii sunt ca florile. Odata inceputa ofilirea .. e greu de remediat ceva oricat apa mai pui dupa aceea.

 

In plus voi mamicile aveti acel al 6-lea simt. Nu-ti fie teama sa judeci si sa faci conform acestuia. Parerea mea este ca posibiitatea ta de a gresi in aceste cazuri va fi aproape  zero.

In plus esti singurul lui loc de pus piciorul jos aflat cel mai aproape de el.

[Cristina_C]

Incercand sa-l convingi sa-si schimbe atitudinea fata de baiat risti sa provoci o cearta dupa care vei fi si mai dezamagita, ba chiar risti sa apara probleme intre voi, in cuplu. Ai spus de psiholog, nu stiu daca si acum mai mergeti, dar e absolut necesar sa continui sa mergi cu partenerul la psiholog si acolo sa fie facut sa inteleaga ca nu are un comportament normal, corect, uman, si ca trebuie sa se schimbe. Sa constientizeze cat este de rigid si cat greseste. Dragoste cu sila nu se poate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l ignore pe baiatul cel mare si sa faca diferenta intre doi frati care stau in aceeasi casa. Nu asa arata o familie adevarata si, crede-ma, desi nu am fost intr-o astfel de situatie, cunosc macar o familie ca a ta, cu doi copii, unul doar al mamei si unul comun in care partenerul nu numai ca ii trateaza la fel, dar s-a si atasat de copilul care nu-i al lui. La inceput a fost la fel, primul copil isi apara teritoriul, voia toata atentia mamei si avea rezerve fata de el, dar omul a avut mult tact si multa rabdare. N-a fost nevoie de psiholog, a inteles singur. Asa a simtit ca trebuie sa faca. Daca asa ceva se poate, atunci poate si partenerul tau sa faca un efort. Are nevoie urgenta de psiholog, pana nu e prea tarziu. Altfel, cu timpul, ori se va intoarce baiatul impotriva lui sau chiar impotriva ta si a fratelui, ori partenerul ii va reprosa lui direct si conflictul va fi mult mai mare. Si ar reactiona asa pentru ca toata copilaria lui s-a simtit marginalizat, oricat ai incerca tu sa compensezi si sa repari ce strica partenerul. Si acum sufera, desi poate nu o arata. Dar tu stii ce este in sufletelul lui. Sper ca partenerul este de acord sa mearga cu tine la psiholog. Eu cred ca doar acolo, la terapie, se poate produce acel "click" in mintea lui. Altfel, e mare pacat...

Editat de Cristina_C, 05 august 2016 - 10:13 .

[Hipp]

partenerul meu la inceput a fost timid, genul care nu vorbeste foarte mult.

A incercat sa se imprieteneasca cu copilul, inceca sa il scoata in oras, sa aibe activitati impreuna. Copilul a fost reticent, probabil pentru faptul ca pana la acel moment am fost doar noi, nu aveam altceva de facut decat sa ii ofer toata atentia mea.

 

C. se lauda peste tot ca are un baietel, iar pentru mine asta a insemnat foarte mult, am fost incantata sa aud asta. Dar se pare ca retinerile copilului l-au afectat si macinat, el fiind o persoana plina de sine, are impresia ca toti cei din jur il iubesc, chiar este pueril in uele momente, in care imi povesteste ca vai ce dor i-a fost lui x de mine atunci cand face cate-o vizita.

 

Incet incet, el neavand copii, se pare ca actiunile si jocurile baiatului au inceput sa il deranjeze. 

De exemplu baiatului ii place foarte tare lego, are nenumarate jocuri pe care le-a construit dar nu le-a pastrat asa in forma lor cum si-ar fi dorit C., el le face in momentul in care le primeste si apoi le desface si se joaca cu piesele reconstruind.  Acum bineinteles ca sunt piese desfacute, si C. comenteaza ca uite cat moloz, ba chiar i-a dat sarcina sa le refaca, copilul avand cartile de la ele. Ar fi o munca titanica, am incercat si eu sa-l ajut, ca initial am zis ca e o idee buna, ca l-ar ajuta la atentie pe copil, dar e foarte greu, sunt piese mici si multe.

I-am explicat acest aspect ca e greu si nu merge chiar asa, iar el insista si mereu il intreaba cate ai reusit sa refaci cand crezi ca termini, etc. (stresant rau)

[marius]

I-am explicat acest aspect ca e greu si nu merge chiar asa, iar el insista si mereu il intreaba cate ai reusit sa refaci cand crezi ca termini, etc. (stresant rau)

Cum ar fi sa-i propui sa participe la reconstruirea pe care si-o doreste atat de mult? Mai ales ca are viziune de constructor mut mai puternica daca a realizat ca un lego desfacut seamana a moloz? In plus ar fi un adevarat exemplu pentru baiat demn de urmat.

Nu m-as sfii sa-i spun asta ba chiar as deveni insistent cu propunerea intrebandu-l cand crede ca va reusi sa dea un exemplu?

[Hipp]

partenerul meu a fost in aceeasi situatie ca si copil.

Mama lui a divortat cand el avea cateva luni, s-a recasatorit si a mai avut apoi un baiat. 

In momentul in care l-am acceptat ca si partener de viata, a contat acest lucru, am urmarit si intrebat care este relatia lui cu cei doi tati.

Se pare ca avea o relatie buna cu amandoi, 

Tatal cu care a crescut chiar era bolnav, si imi spunea ca ii place sa stea cu el in povesti, sa-i mai maseze picioarele, pentru ca umbla greu. Lucruri pe care eu le-am apreciat foarte tare. De vazut nu l-am vazut facand asta niciodata, pentru ca la un moment dat l-au internat la o clinica, unde i-a fost mai bine avand ajutor permanent si de specialitate.

 

Daaarr, se pare ca nu a reusit sa-l mai viziteze acolo atat de des, mereu il intrebam, nu mai mergi pe la el, si mereu avea scuze si altceva de facut.

 

Mama lui m-a asigurat ca intre frati la ei in familie nu s-au facut niciodata diferente, lucruri confrmate si de prieteni din copilarie si intr-adevar nu-l aud vorbind despre astfel de lucruri.

 

In schimb se pare ca a stat o perioada, in perioada liceului, la tata.

Mama vitrega l-a indragit foarte tare, doar ca din cate imi spune acum sotia tatalui lui, se pare ca C. a fost imbrobodit de mama lui cu tot felul de povesti si cred ca perioada traita aici n-a fost una chiar fericita.

 

Nu stiu daca din copilarie i se trage rigiditatea.

[monicabo]

Offff, cata rigiditate... 

Pai sunt jucariile copilului, se joaca si construieste ce vreau cu ele, nu vad nici o problema aici.

Singura regula pe care copilul intr-aevar trebuie sa o respecte este aceea de a strunge acel "moloz", adica piesele de lego intr-o cutie, sa nu le lase insirate prin casa. In rest: cand, cat, cu ce piese, dupa ce model construieste - e fix problema lui. 

Si chiar daca nu construieste dupa carticica -  mai exista si creativitate pe lumea asta.