Minunile apar mereu

In urma cu 13 ani ma inregistam pe Desprecopii, au fost ani frumosi, am cunoscut oameni minunati, am plans si ras impreuna, am asistat la bucuria nasterii multor dintre membre, am legat prietenii.

Dar la un moment dat am zis Pauza, chiar daca ma bucuram pt. aparitia pe lume a mult doritilor prunci simteam ca nu mai pot face fata,asa ca mi-am luat o pauza.

Mi-am promis ca atunci cand o minune v-a aparea in viata mea am sa revin.Mi- a luat 5 ani,dar am reusit.

Dupa 17 ani de asteptari, multe incercari si tratamente minunea mea a aparut iar acum imi zambeste zi de zi.

Probabil ca un inger (tatal meu) mi-a trimis-o, caci totul s-a legat cu el (zile, zodii, tot).

In ianuarie 2015 am vazut pentru prima data cum o inimioara pulseaza pe ecranul ecografului.Nu stiam daca sa plang, sa rad, sau cum sa reactionez.Era momentul pe care il asteptam de ani de zile.

Nu am sa uit cand mi-am sunat sotul plangand sa-i spun ca minunea e acolo unde trebuie sa fie.Saracul s-a si speriat ca nu stia ce am patit(a crezut ca nu e ok sarcina), eu trebuia sa intru la munca si mi-a zis sa ne vedem.Bucuria a fost imensa si din parte lui, seara cand m-am intors de la munca am gasit un buchet imens de trandafiri si o felicitare.

Primele 2 luni a trebuit sa le stau la pat din cauza unor sangerari,dar nimic nu conta, stateam cu placere caci stiam ca puiutul meu trebuie sa stea la caldurica.Apoi a venit amniocenteza, iarasi stat cu grija desi stiam ca e sanatos, era doar o analiza de rutina.

Am trecut cu bine si de amnio, de acum ma bucuram de sarcina cu totul.Si chiar m-am bucurat, am avut o sarcina foarte usoara.Au inceput pregatirile, cautatul moasei, vazut de spital, etc.

Am facut cursuri pregatitoare nasterii, m-am bucurat ca spitalul unde urma sa nasca are posibilitatea nasterii in apa.

Aveam termenul 2 octombrie, mama urma sa vina in 23 septembrie si tot vorbeam cu dosoara(da, da o fetita cu fundite urma sa se nasca), sa nu se grabeasca ca trebuie sa ajunga bunica.

Bunica a sosit, pe 25 ar fi fost ziua tatalui meu, lumea isi dadea cu presupusul cand se naste, urma luna plina, asa ca datele difereau.

Asadar pe 25 am mers la control la spital, dar ea nu dadea nici un semn.A ramas sa venit peste o saptamana, adica pe 2 cand era termenul.

Problema era ca eu in sarcina am facut diabet si faceam insulina, asa ca trebuia urmarit.

Asa ca inca o saptamana acasa, terminat ce mai era de terminat prin casa pentru bebe.Plimbari ,cat mai multe, acupunctura, tot ce trebuia facut pentru o nastere cat mai usoara.

Pe 2 octombrie mi-am luat valiza si pe mama si ne-am suit in masina sa mergem la spital.40 de saptamani si eu inca conduceam, domnisoarei mele ii placea tare mult.

Ajunse acolo, merg sa-mi face ctg-ul, totul ok, eco, ok, nici un semn ca ar vrea sa vina.Doctorita m-a intrebat daca am bagajul cu mine, i-am spus ca da, dar as prefera sa ma intors seara sau a doua zi ca sa fie si sotul.

M-am intors acasa si am hotarat sa mergem dimineata daca nu se intampla nimic.Am pregatit cosuletul fetei in care urma sa doarme(haha n-a dormit aproape deloc acolo) si m-am bagat in pat, ultima noapte in 2.

Dimineata la 8 ne prezentam la spital, facut iar ctg, nicio schimbare asa ca au hotarat sa-mi provoace nasterea.Mi-au dat o pastila si am iesit sa ne plambam, urmand sa ne intoarcem peste 1 ora.

In intervalul asta nimic, Dupa o ora mi-au dat inca o pastila.Parca parca dupa urmatoarea aveam ceva contractii, dar nimic semnificativ.

Pentru prima zi cam asta a fost, a urmat o noapte in care nu prea am dormit, colega de salon nascuse si bebe tot plangea, asa ca mai ca am facut noapte alba.

A doua zi am luat-o de la cap cu medicamentatia, am inceput cu 1 pastila si la a doua doza dandu-mi 2.Contractii erau la 5 minute,dar nu insuportabile(ori sunt eu o fire mai rezistenta), dar tot nimic semnificativ.

Cum cu o seara inainte n-am putut dormii moasele m-au lasat sa dorm in una din camerele in care faceam ctg.

trei zile am luat medicamente, a patra zi mi-au pus un gel in urma caruia ar fi trebuit sa am ceva contractii mai dese, sa ma dilat, dar se pare ca nu.Deja ma stiau toate moasele, asistentele(cred ca am prins toate turele), pana si sefa sectiei m-a oprit pe hol sa discutam.Eram gravida care nu mai nastea :)).Chiar mi-a spus sefa ca daca nu se intampla nimic in ziua aia(a 4-a) sa merg acasa seara sa fac o baie fierbinte , sa ma relaxez si poate in ambientul de acasa se produce o schimbare.

Am vorbit in ziua aia si cu doctorul, mi-a zis ca daca nici dupa gel nu se inampla nimic o sa facem cezariana, of, cezariana cuvantul care nu-mi place, mai ales ca presupune o anestezie, iar eu urasc acele.

Mi-a explicat cum decurge, a facut glume, ne-a spus sa ne bucuram in seara aia de ultima cina in doi il liniste :)),a fost asa de placut incat parca ma mai linistita in legatura cu cezariana.

Daca nimic nu se intampal in intervalul asta urma ca a doua zi sa vin la 6 dimineata sa facem cezariana.

Toate zilele astea de inducerea nasterii mama si sotul mi-au fost alaturi, deja ne stia toata lumea ope acolo.O pacienta de pe alta sectie in fiecare zi cand ne vedea pe afara ne intreba daca nimic nimic, in una din zile i-a vazut fara mine si i-a intrebat daca am nascut.

Asadar pe 7 octombrie am plecat acasa lasandu-mi lucrurile la spital sperand ca am sa ma intorc cu contractii , mai ales ca statusem 24 h cu gelul.

Am mers la cumparaturi, am tras un pui de somn cu al meu, asa ca de dupa amiaza, am cinat, dar inca nicio schimbare.Am facut o baie cu spuma, m-am relaxat si bagat in pat.Nu stiu cat am dormit desi eram in patul meu, iar dimineata la 6 m-am prezentat la spital la fel cum eram cu o saptamana in urma, adica fara contractii sau dilatatie.

M-au pregatit pentru operatie, am lasat-o pe mama, iar sotul a venit cu mine.Cat mi-au facut anestezie el a asteptat afara, iar cand eram deja pe masa si cu campul steril in fata l-au adus si pe el.

Daca nu mi-au folosit cursurile pregatitore pentru nastere, mi-au folosit totusi pentru anestezie, am reusit sa ma concentrz pe altceva si pe respiratie.Asa mi-am dat seama ca mai mult mi-a fost frica,da nu e asa de rau cu spinala.

Toata pregatirea a inceput pe la 8, in sala era rece, mi-au pus paturi calde pe mine, asta era problema mea ca parca ma apucase tremuratul, dar dupa ce am facut anestezia, totul s-a calmat.Doctorita vorbea cu mine, era tare calma si linistitoare, sotul era la capul meu, totul era ok, urma sa se nasca o minune.Simteam o vaga miscare in abdomen si la un moment dat am auzit cel mai frumos zgomot, era plansul care vestea ca cel mai minunat copil tocmai aparuse.Era COPILUL meu, minunea mea pe care o asteptam de atatia ani.Intr-un final devenisem MAMA. 8.37, si dupa campul steril apare neonatoloaga cu un ghemotoc cu mult par, mi-o aduce sa o sarut si mi-o ia.Cu greu mi-am oprit lacrimile si ma uitam lung dupa ea si sot intreband daca e totul ok.

Dupa ce au curata-o , masurat-o cantarit s-au intros , mi-au mai aratat-o si au plecat iarasi, urma sa fie momentul tata -fiica cat timp ma inchideau pe mine.Pana m-au adus pe mine au stat in contact piele pe piele, momente emotionante si pe tati.

Abia asteptam sa o vad, fusese prea scurt timpul cat mi-au aratat.o.Stiu ca era perfecta, cu mult par si grasunica, 3,840 si 52 cm.

Cand m-au adus in camera moaselor mi-au spus ca facuse cadere de glicemie din cauza diabetului care-l dezvoltasem in servina.Mi-au pus-o la san, un moment minunat, nu ma mai saturam sa o primesc.

Si acum dupa aproape 6 luni stau si o privesc si ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea care mi-a trimis-o.

Inceputul a fost mai greu din cauza pt cu glicemia,dar ne-am revenit.E un copil sanatos, n-am avut probleme si sper ca nici de acum in colo.

M-am intins, stiu, dar care mama nu e un roman fara sfarsit cand e vorba de pruncul ei?