In memoria tatalui meu
Desigur oricare dintre noi avem bunici, parinti, frati, surori, verisori, copii unii chiar nepoti. Este firesc. Cand spun avem nu ma refer neaparat la aspectul fizic, corporal. Poate nu sunt langa noi chiar daca exista pe acest pamant sau poate au plecat de langa noi intr-o buna zi la fel cum vom pleca si noi.
Cu toate acestea avem. Avem toate aceste imagini, conexiuni sufletesti, acele legaturi spuse dar mai ales nespuse care nu le putem sterge din memoriile noastre, din sufletele noastre. Unele ne provoaca zambete, altele lacrimi, altele priviri pierdute. Atunci, in acele secunde daca cineva s-ar uita la noi ar putea sa vada acea privire lunga fixa. Si defapt acea privire este exact legatura dintre noi si acele persoane sau amintiri care nu tine cont de timp si distanta. Si pentru fiecare dintre noi desi poate rare, aceste momente sunt unice, nu le cautam ci doar apar si dispar tacute.
Ne lasam prada lor. Ne lasam imbratisati de ele. Si in esenta asta este cheia noastra interioara. Imbratisarea. Dincolo de gestul fizic, defapt orice imbratisare este un bulgare de emotii si afectiune daruita altuia. Si de atatea ori dorita.
Acum timpul ne rezerva doua posibilitati. Una dintre ele se sfarseste exact intr-un moment ireversibil. Celalalta dureaza pentru totdeauna.
Imbratisati-va bunicii, parintii, fratii, surorile, versorii, copiii sau chiar nepotii pana mai aveti timp. Pana cand nu vine clipa aceea cand o privire lunga inconfundabila nu o va cuprinde, iar bratele voastre vor ramane lasate in jos si doar sufletul vostru va fi prins intr-o imbratisare eterna ….. dar virtuala.
