Poate nu e un subiect care sa se incadreze foarte bine in acest topic, dar fiind comunitatea despre copii, am zis hai fie. Parca nu pot trece peste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fara a-I dedica macar cateva randuri MAMEI. Da, pentru ca si eu am fost un copil sau cel putin asa m-am simtit, atat timp cat ea, mama, era aici cu mine, sufleteste vorbind, ca ne desparteau cateva mii de km. Stiam ca e bolnava, dar nimic nu te pregateste pentru socul despartirii finale. Adult fiind am crezut ca voi face fata mai usor si titusi nu a fost asa. Ceva s-a rupt in clipa in care a trebuit sa imi iau ramas bun pentru ultima data de la mama, stiind ca de acum nu ma mai asteapta sa merg in concedii, a luat cu ea o bucata din mine, puterea de a zambi si de a ma bucura din tot sufletul. Ma simt pustiita si nimic nu va mai fi la fel.
ADIO, MAMA.