Astazi este ziua Sandrei. Sora cea mare a Vivianei si Enrikai.
O sa-i transmit din partea voastra ganduri bune si La multi ani!
Pentru cine e nou pe aici, ele sunt fetele fostei mele colege de liceu din Targoviste, Elena - jurnalist la Oficial Media de Dambovita.
Sandra este primul ei copil, imi amintesc cu nostalgie cum o priveam acum multi ani pe Elena, care la 20 de ani (cat implineste fiica ei astazi!!!) se impartea intre scoala si copil.
Peste mai bine de 10 ani, le-a avut pe gemene.
Stiu ca le-a crescut singura si ca din viata lor, din motive care nu au relevanta pentru contextul actual, a lipsit tatal. Drept care, acum, cand Elena nu mai este cele trei copile isi poarta de grija una celeilalte si supravietuiesc intr-un oras in care multor adulti nu le este deloc usor sa o faca. Sandra e angajata intr-un proiect de realizare a unui dictionar la facultatea unde si studiaza / Litere - Universitatea Bucuresti iar Mihai, prietenul ei, canta intr-o trupa si primeste bani la fiecare proiect la care este cooptat.
Mi-a fost frica sa ii intreb vreodata care sunt veniturile lor lunare. Stiu ca au si o pensie sociala cumva. Inainte de a gasi jobul acesta la facultate, Sandra facea meditatii la lb engleza cu copiii. Au stat o vreme, toti 4 intr-o garsoniera minuscula, anul acesta, inainte de Pasti s-au mutat intr-un mic apartament cu 3 camere. Tot cu chirie, desigur.
In Targoviste nu mai au pe nimeni, in acelasi an cu disparitia mamei a murit si bunicul. Din pacate statea intr-un apartament cu chirie si in loc sa le ajute cu ceva, dupa disparitie, lucrul acesta mai mult le-a pus pe umeri alte poveri. Au ramas cu niste datorii, au fost nevoite sa mearga sa elibereze apartamentul, caci chiriasul avea niste pretentii... in fine
Treburi si lucruri de viata, de adulti, pe care niste copii (eu ma gandesc la mine, care la 20 de ani nu aveam decat grija party urilor si a examenelor) le duc in felul lor. Cu demnitate.
Sandra si prietenul ei, Mihai, si-au asumat rolul de "parinti" si fac lucruri pe care multi dintre noi le facem. Sunt fascinata cand vorbesc cu ei si, in ciuda diferetei de varsta dintre noi, constat ca avem preocupari similare si discutii despre aceleasi lucruri.
Am fost ft bucuroasa cand am citit pe pagina ei de FB urmatoarele
"Tare frumos a fost să fiu 'doamna profesoară'. Mulțumesc, Iulia pt. fotografie. Super grozavi și deștepți copiii ăștia: O sa-mi fie dor de ei."
(Sandra este la catedra)
Intentionez, ca anul trecut, si anul acesta sa ii invit la masa la noi, intr-una din zilele de dupa Craciun.
Cele mici si copiii mei se joaca impreuna si au varste apropiate. Baietii le-au trimis de 1 Martie martisoare, ele de ziua lor felicitari. Si uite asa...s-a creat o legatura intre noi.
Anul trecut, la ora de religie, copilul meu a avut o tema. De decupat un dublu carton cu manutele impreunate sub forma de rugaciune. Si le-a spus profesoara sa scrie inauntru, ca intr-o felicitare, o rugaciune pentru Doamne Doamne pentru altcineva, pe care ii stiu ei ca au o problema sau o nevoie. Andu a scris pe felicitarea aceea (pe care o pastrez in cutia lui cu comori): "Draga Dumnezeu, Te rog sa le dai putere Enrikai si Vivianei sa fie fericite chiar daca nu mai au mama" (am citat aproximativ, poate ii fac o poza sa vedeti exact despre ce vorbesc)
Anul asta, spre surprindere mea, a fost cineva care stia despre povestea celor trei fete de la mine si care, inainte de a posta scrisoarea gemenelor, mi-a scris ca vrea sa le fie Mos
Va las aici scrisorica, sa o vedeti si ii multumesc, in numele vostru, celui care a dorit sa ramana anonim.
Poate ca de fapt asta e lectia mea (a noastra!?).
Sa facem lucruri in anonimat , fara sa asteptam ceva la schimb...
Editat de alinuk, 27 noiembrie 2015 - 12:12 .