Dupa aproape 15 ani de casnicie si multi altii de prietenie inainte, cu care sincera sa fiu ma mindresc, cu dezamagire incerc sa ma conving ca o separare nu este cea mai buna solutie.
Am sperat ca, ca in orice relatie de cuplu vintul o sa imprastie norii grei aducatori de furtuna. Din pacate furtuna este din ce in ce mai deasa si pe deasupra se mai transforma si in uragan.
Daca pun in balanta copiii, atunci decizia devine si mai grea. Cumva am senzatia ca eu ar trebui sa iau decizia, desi cred ca cel care incepe procedura de separare e cel care e de vina. Eu cred f mult in familie si in casatorie. Decizia e foarte grea, nu numai pt copiii, care sint inca mici, cit si pentru noi, care vom fi in situatia de a juca ambele roluri non stop.
Acum vreo 2 ani, am venit acasa in timp ce pregatea de mincare. Schimbat emailuri in timpul zilei, in concluzie a ramas sa iau ceva de mincare din drum pt masa de seara. In drumul catre casa, nu am verificat telefonul (conduceam) sa citesc mesajul care il trimisese – “sa iau piine”. Ajung acasa fericita ca am luat mincare dintr-un loc “inedit” spun eu. I-am spus in timp ce ma descaltam ca am condus si nu am vazut mesajul. I s-a parut ca am tratat situatia cu superioritate. In secunda urmatoare a aruncat dupa mine cu mincarea care o adusesem. In scurt timp totul arata ca in filmele de groaza, urlete, mincare pe dulapuri si pe jos. Baiatul s-a speriat si a inceput sa plinga. Nu stiam ce sa fac sa aplanez conflictul. De obicei, daca fac stinga imprejur si dispar, sint de vina ca “fug de responsabilitate”. Daca stau si im spun punctul de vedere, inseamna ca intorc vorba si in consecinta, sint a naibii de gura ca mama.
La scurt timp dupa incidentul de mai sus, nu mai retin exact subiectul, insa la un moment totul s-a transformat intr-un mare scandal din nou. Din nou, urlete infioratoare din care reiesea ca sint vinovata ca am avut sex in urma cu probabil 17 ani cu un tip care ulterior a fost nasul nostru de cununie. Marturisesc cu mina pe inima ca asa ceva nu s-a intimplat. Efectiv nu am stiut cum sa il fac sa inteleaga ca asa ceva nu s-a intimplat. Tot atunci, sau cu alta ocazie mi-a spus ca “divorteaza el de mine, ca sa vad cum e sa cresc copiii singura!”.
Anul asta in ianuarie s-a lasat de fumat. Nu stiu cite kilograme a luat, probabil 10 sau 15 in plus. Stresul de la nefumat si kilogramele in plus l-au facut sa devina un om pe care nu il mai recunosc. Peste toate asta are un serviciu pe care eu nu as vrea sa il am, stresant adica. Gifiie citeodata si daca vorbeste mai repede. Mi-e mila de el.
Tot in ianuarie in timp ce se pregatea sa iasa pe usa la o petrecere (retineti ocazia!) mi-a spus ca trebuie sa ma gindesc exact sa ii spun cum vreau sa divortam si ca el vrea sa plece de acasa intr-o luna maxim. Evident singurele comentarii facute au fost ca nu sint de acord si ca il rog sa considere din nou. De atunci am sfidat cit am putut o eventuala discutie pe tema asta. In concluzie, de atunci pina aproximativ in luna mai, prezenta mea a fost sfidata indiferent de ce am facut in casa. Extrem de iritat si gata de cearta de fiecare data cind nu ii convenea cite ceva. Am aplanat cite conflicte am putut. Am mers impreuna la toate petrecerie, ca o familie fericita, insa de fapt eram separati. In Aprilie am fost cu alte doua familii in vacanta. Tot ce mi-a placut este ca am petrecut enorm de mult timp cu fiica-mea. El a plecat cu ceilalti tatici la baute, astfel incit in jur de 3 dupa amiaza deja vorbea impleticit. Unul dintre ei injura groaznic si tare, la orice ora, fie zi sau noapte, baut sa nu, netinind cont de nimeni si de nimic (ex copii). Sotia lui si fetita nu erau prea departe de tatic in privinta comportamentului. Noi nu am ales sa mergem cu ei, de fapt era ruda celailalte familii care din punctul nostru de vedere era ok. Seara sotul meu statea cu noi si restul mamicilor cu copiii cu tot, in timp ce ceilalti tatici erau in camera, cu o “durere de burta de la apa de acolo”, sau vreo “insolatie”. In concluzie, nu cred ca am avut un concediu mai urit decit asta.
Tot in primavara ne-am apucat de niste constructii prin casa. Vin intr-o zi de la serviciu si il gasesc cu un prieten facind un cadru de lemn pe care urma sa fie construit un bar. Ma intreaba daca imi place. II spun ca mi-ar fi placut sa fie mai scurt (cadrul de lemn). M-a intrebat daca m-am uitat pe planul care l-a facut cu o saptamina in urma. I-am spus ca da, dar din desen nu am inteles ca depaseste jumatatea geamului. Am vazut ca se enerveaza din nou, si am preferat sa plec de acolo. Vorbisem calm, desi indiferent de argumentele mele, doar opinia lui conta, ridicind tonul din ce in ce mai tare. Il auzeam urlind cit poate de tare sa urle un barbat de 40 de ani. La un moment dat a trintit o usa, aruncat cu ceva, sau a lovit ceva, nu stiu exact cu ce. Prietenul era de fata, mi-a fost foarte rusine fata de el, cu iesirea lui. Nu mai mentionez geamuri deschise, vecini…etc…
Din luna mai pare ca s-a mai linistit un pic, zilele trecute vorbeste cu taica-su la telefon. Ii spune ca mama (mea) cu tata a fost in vizita la el, sa taie o rata. Taica-miu nu a avut de lucru si i-a dat pe la nas cu capul ratoiului mort lu nepota-miu. Mama a inceput sa il balacareasca ca la usa cortului de au auzit toti vecinii. Proabil ca socru s-a simtit f prost fata de vecini cu asemenea musafiri. Tot in discutiile lor, mama a spus ca e “fericita ca m-am maritat, ca faceam probleme in bloc”. Am fost foarte mihnita, cum ar fi oricine care a muncit corect in viata asta. M-a linistit spunind ca cine stie ce anume a spus si cum a interpretat “ala batrinu’”. Ca o paranteza spun ca “ala batrinu” (socru) am inteles ca a batut-o pe nevasta-sa de nu stiu cite ori (eu nu am prins perioada asta). Bataile s-au terminat cind ea a plecat de acasa. Inainte si dupa casatorie mergeam la el sa ii fac de mincare. De fiecare data se ametea si vorbea urit de toata lumea; ameninta ca da foc la casa, numai ca sa nu aiba nimeni nimic de pe urma lui. Acum un an a aruncat cu un topor dupa vecinu’.
In aceeasi zi mergem la niste prieteni, ca sa revin. Dupa o sticla de vin (bauta de el) nu stiu cum a ajuns vorba, sau despre ce se vorbea, insa a spus (la masa cu prietenii), “pai da, ca te-ai maritat ca sa nu faci probleme in bloc.” Asta cu siguranta era o gluma, dar pe mine sa fiu sincera m-a durut.
A doua zi, am iesit cu copiii afara. Unul vroia sa stea cu bicicleta in fata, unul vroia sa stea in curte. Dupa nu stiu cit timp de plimbat in fata/spate, i-am cerut ajutorul. Era la TV. Vadit deranjat, a coborit sa umfle o roata la bicicleta. Daca tot era jos, a inceput din initiativa sa se joace cu aia mica, desi era inca nervos ca s-a dat jos din corcodus. In nici doua minute a inceput sa gifiie. Eram nervoasa pe el, pt ca mi-ar fi placut sa se joace din placere, nu pt ca trebuie. Nu m-am putut abtine, si i-am imitat gifiitul. O ploaie de urlete au urmat, in care din nou, eram rea de gura ca mama. I-am spus in soapta ca de fapt el seamana mai mult ca mama, pt ca urla de il aud toti vecinii.
Scuzele sint inexistente si asa au fost intotdeauna. Scuzele nu exista in opinia lui pt ca toate actiunile care le ia impotriva mea au ca rezultat faptul ca eu tip si sint nerezonabila, si mai mult, vorbesc inapoi si nu ascult. Daca nu ascult, nu se interpreteaza ca mai exista si alta opinie in afara de a lui, ci faptul ca este discreditat. Deci totul incepe de la mine, ca nu fac ce vrea el. NU este ok sa faci ce vrea, ci sa si iti placa.
Weekendul trecut, am inceput sa vorbim iar in contradictoriu. Mi-a interzis sa stau peste program. Nu m-am putut abtine sa nu vorbesc inapoi, serviciu este cel cu care platim rata la casa, si pe care sa fiu multumita ca inca il am, considerind economia actuala. Cred ca a durat 2-3 minute discutia contradictorie, dupa care s-a sculat in viteza de la calculator si a venit incepind sa ma paruiasca. Urlete si injuraturi la adresa mea, cam ca dintr-un cartier de tigani. Mi-e rusine sa spun ce si cum exact, dar a durut fiecare cuvint. L-am facut nesimtit. Mai mult nu am putut, nu e felul meu sa vorbesc porcos. La un moment dat s-a referit la faptul ca nu conteaza ca face puscarie, in cazul in care m-ar batea mai tare si cu siguranta o sa existe si o data viitoare. Dupa ce s-a mai calmat incepuse sa ma tachineze, sa sun politie sa il reclam. Copiii nu au auzit nimic, erau amindoi afara.
Da. Cam atit de departe am putut sa ajungem. Ma refer la NOI pt ca fiecare are partea lui de vina. Din punctul meu de vedere fiecare este responsabil pt actiunile sale. Eu sint responsabila pt intors vorba, tipat sau vorbit pe ton superior, el este responsabil pt ce am comentat mai sus. Trebuie sa mentionez ca am fost atenta sa ma las “de obiceiuri proaste” de cind s-a lasat de fumat. In concluzie chiar sint mindra de rezultate, m-am gasit vorbind destul de des pe un ton civilizat, intre urlaturile lui J. Parea aiurea schimbarea de ton, daca stateai sa ne privesti pe amindoi, dar pe mine m-a distrat. Stiu ca nu e usor sa te lasi de fumat, am fost acolo, in urma cu citiva ani.
Mai este o problema: Incerc sa promovez in familie o viata cit se poate de educativa si sanatoasa, multe excursii de o zi, de unde vin lesinati de oboseala, dar fericiti pt ce au facut si ce au vazut. De nenumarate ori ma impiedic de faptul ca este putin usor sendentar, cu greu il urnesti undeva. Singurele locuri unde merge fara munca de lamurire sint la restaurant si la film.
De cind ne-am certat ultima oara am hotarit sa iau copiii afara, pentru ca as vrea sa stau cit mai departe de el. Ajungem seara acasa, lesinati de oboseala. Pe el, in toate zilele, l-am lasat la TV, l-am gasit la TV.
Ca sa inchei o nota intr-o nota pozitiva, comportamentul care l-am descris mai sus e in contradictoriu cu restul din timp pe care il petrecem impreuna. Este f atent, zile onomastice, zile de nume, chiar cumpara flori fara motiv. Cu alte cuvinte cind nu e balaur este un inger sau pe cit de monstru este, pe atit de supersot poate sa fie. Ma deranjeaza cit de furios poate sa devina in doar citeva minute, si faptul ca vorbeste foarte urit, lucrurile astea, nu le mai poate cumpara nici o floare din lume.