250 raspunsuri la acest subiect

[Selene_Bunny]

Resimtiti asa ceva? Daca da, cum le gestionati? Le impartasiti cu cei apropiati? Va ajuta acest lucru, primiti recomandari utile?

[J G]

Ce inseamna "frustrari de mama"? Sa stim la ce te referi...

[Selene_Bunny]

Acele momente in care simtiti ca, desi voi apreciati un lucru, o situatie, o fapta, un efort ca avand o anumita insemnatate, copilul, in ciuda explicatiilor si rugamintilor voastre, nu pare sa acorde decat o importanta minora sau chiar deloc acelor lucruri, situatii, fapte, eforturi.

[ramiris]

Stai sa vezi la pubertate/adolescenta.

[Qarina]

Acele momente in care simtiti ca, desi voi apreciati un lucru, o situatie, o fapta, un efort ca avand o anumita insemnatate, copilul, in ciuda explicatiilor si rugamintilor voastre, nu pare sa acorde decat o importanta minora sau chiar deloc acelor lucruri, situatii, fapte, eforturi.

De genul am pierdut  4 ore din viatza gatind duminica si copiii mei nici nu se ating de mancare?  Daca de astea intrebi, o enciclopedie pot sa scriu 

[kariguld]

Acele momente in care simtiti ca, desi voi apreciati un lucru, o situatie, o fapta, un efort ca avand o anumita insemnatate, copilul, in ciuda explicatiilor si rugamintilor voastre, nu pare sa acorde decat o importanta minora sau chiar deloc acelor lucruri, situatii, fapte, eforturi.

 

 

copii nu vor aprecia ceea ce facem ptr ei, ptr ca nu stiu cum sa faca asta. sa zic asa. 

mai ales cand sunt mici si au impresia ca ei sunt stapanii universului si noi parintii, servitorii lor. asta e o exprimare plastica. 

frustrarile mele au fost f mici, de neluat in seama, ptr ca nu m-am lasat dominata de sentimente negative ce puteau foarte bine sa zaca sub pat. 

 

ai rabdare sa mai creasca copil ta. e inca mica. stai sa vezi ce vine inca, mai bine te antrenezi. 

 

si ca sa inchei intr-o nota optimista, copii nostri vor aprecia ce facem ptr ei, abia atunci cand vor avea si ei la randul lor copii.... mai departe stii lectia. defapt vor incepe sa aprecieze, cand vor trebui sa dea si ei ceva inapoi. 

[Selene_Bunny]

Da, Aqai, dintr-alea.

 

Uneori, ma intreb daca aprecierea ar aparea sau ar creste putiiin daca as investi mai putin.

[andaghe]

Eu sunt proaspata in domeniu,  dar resimt frustrările de genul descris mai sus raportat la membrii familiei,  nu la copil...

Inițial voiam sa scriu ca nu resimt dar tocmai ce m-am certat cu sotul :)

Adica, un exemplu ar fi ca ma ocup sa ii fac un program de somb si o rutina, și vine soacra mea si se joaca cu ea cand ar trebui sa doarma, sau notez orele de masa, dar daca ii da sotul uita...etc...

Totusi cred ca problema este la mine si la faptul ca am alte frustrari gen ca stau numai in casa, ca nu am viata sociala...ma rog, chestii pe care le preconizam inainte dar care, o data traite devin mai ample decat imi imaginam....

Ma tot gandesc ca ce aleg sa fac pentru copil, sa o fac fara sa cer in schimb nimic,  sper din toata inima sa nu ii spun vreodata " lasa, ca nici eu nu am dormit atatea nopti pentru tine" sau " ce crezi ca mie nu mi-a fost greu?" 

Privesc aceasta situatie de nemultumire ca pe o lectie, in care trebuie sa rezolv conflictele si frustrarile personale pebtru a putea simti echilibru si fericire.... 

Pentru inceput vad ca nu ma descurc fantastic, dar imi repet ca " fac totul cu iubire pentru mine si familia mea" si mai ales imi repet ca ma iubesc si aleg sa fac orice treaba in functie de capacitatile mele ( adica daca simt ca nu ppotsta 4 h in bucatarie nu stau, sau daca nu pot sa o duc in brate cans vrea ea, nu o duc,)

 

Sper sa înțelegeți ceva , scriu pe telefon si nu vad tot ecranul :)

[Jullia]

De ce ai nevoie de apreciere din partea copilului? Adica... esti sigura ca stie fetita ta ce e aceea aprecierea, ati vorbit despre asta, ca relatie interumana sau a fost doar sub forma de repros, de genul 'Tu nu apreciezi niciodata ce eforturi fac eu pentru tine!' ?

 

Eu am unele pretentii de la adulti, care stiu si pot sa cuantifice eforturile mele si sa aprecieze implicarea, timpul pierdut, dorinta de a face ceva pentru ei. Evident ca intervine o urma de frustrare daca, in mod repetat, nu sunt sesizate gesturile mele, dar nu ma hranesc cu asta, cel mult discutam despre ce ma nemultumeste si cer eu ajutorul sau solutii de iesire din problema.

Daca nu, ma apreciez singura :)) si functioneaza. De ce trebuie sa am nevoie de aprobarea celorlalti ca sa fiu eu bine si multumita cu mine insami?

 

In ceea ce-i priveste pe copii, cu toata sinceritatea iti spun ca nu am asteptat niciodata sa spuna sau sa reactioneze intr-un fel anume. Le fac prajituri, mancaruri preferate, le cumpar ce si-ar dori ( nebunii cu Gormiti sau Angry Birds etc), ma daruiesc lor si ma port cu ei asa cum as vrea sa se poarte si ei unii cu altii. Si cred ca imitatia functioneaza cel mai bine, copiii spun Te rog, Multumesc, Te iubesc, Imi place de tine, Ma bucur ca... etc etc, in mod foarte natural, pentru ca ne aud pe noi, adultii, vorbind asa.  ( Bineinteles ca ma aud si enervandu-ma, folosind cuvinte naspa uneori, imi fac mea culpa si recunosc ca e urat ce fac!)

 Le mai povestesc intamplari si amintiri din copilaria mea, unele ii distreaza tare, cum eram eu la gradinita, cum petreceam verile la tara la bunici, cat de putine haine si jucarii aveam si, prin comparatie indusa, isi dau seama ca ei au mult mai multe decat am avut eu cand eram ca ei.

 Bineinteles ca viata mea s-a schimbat enorm de cand am familie si copii, am renuntat la foarte multe, pentru ca am luat-o pe fagasul asta, dar... ce vina au ei ca eu am decis sa am copii? Relatia parinte-copil este una de daruire neconditionata si fara prea multe asigurari ca totul va fi bine si pentru tine.

 

Eu am un gust amar de la tot felul de vorbe de repros din propria mea copilarie, culpabilizare ca ERAM acolo, sursa si vina multor neimpliniri si nereusite ale parintilor, care au dat, au muncit si s-au sacrificat pentru mine. Doar la auzul vorbelor alora, simteam ca se lasa o plasa de zale pe mine, care ma apasa si ma imobiliza - ce puteam face eu atunci, in acele circumstante?? Cum poate un copil sa isi arate aprecierea fata de parinte, in cazul fericit in care constientizeaza asta? Sa spuna 'Multumesc, mami, pentru ca m-ai nascut, m-ai alaptat, ma hranesti, te ingrijorezi pentru mine!'?? Mi se pare bizar... Cuvintele astea hranesc monstrul frustrarii din noi si il mai calmeaza pentru o perioada??  Cred ca la adulti trebuie lucrat si reparat ce se poate repara, e de cautat si identificat unde sunt defecti, iar copiii trebuie lasati sa isi traiasca copilaria.

Editat de Jullia, 16 iunie 2015 - 21:00 .

[Qarina]

Selene, exista un echilibru. Ia gandeste-te si la momentele in care ii nimeresti exact pe o dorinta, spontan sau nu, si i se lumineaza fatza si iti spune ca you are the best mom ever sau ca this is the best day ever, sau this is a real "buffet" dinner....

alea sunt momente de recunostinta, cum sa nu fie?

Ps: julia, eu mai aud chiar thank you for taking such good care of me si ma uit asa ca la extraterstru, da' asta de unde ti-a iesit? E tare ciudat momentul:)

Imi vine sa le zic pai e normal ca am grija de ei, nu-i nimic fantastic in asta, de fapt asa am si zis prima data, si s-a lungit mutritza pe principiul el vroia sa-mi faca un compliment si eu nu l-am acceptat. Auci. Tough moments.

Editat de Aqai, 16 iunie 2015 - 21:02 .