165 raspunsuri la acest subiect

[crisseis]

     40 de ani pare sa fie o varsta cand , teoretic, toate planurile vietii sunt(ar trebui sa fie) bine conturate:  o familie, 1, 2 sau mai multi copii, o slujba stabila, o casa, o masina, prieteni buni, etc. Apare o anumita  stabilitate(familiala, afectiva, financiara) si pare ca e suficient.

     Cel mai adesea aud in jur(si pe buna dreptate, de altfel) ca nimic nu-i mai importanta decat sanatatea. Ca restul...vin.

     Dar in afara de sanatate, ce asteptati inca de la viata dupa aceasta varsta? Sau dupa ce viata e implinita pe toate planurile importante pentru voi?

     Sunteti multumiti cu ce ati realizat? Sunt lucruri la care nu mai sperati, la care ati renuntat sa va mai ganditi? Sau, dimpotriva?

     Stiu, unii dintre voi veti spune ca dupa 40 de ani un om nu e prea "trecut" pentru a incerca sa-si realizeze vreunul dintre planurile care nu i-au iesit pana atunci. s-o ia de la capat cu un serviciu nou, cu un alt partener, cu o alta casa...

     Pe mine personal ma nemultumeste neimplinirea in planul personal(afectiv), pentru ca am divortat de multi ani si nu a fost sa apara un partener potrivit. Celelalte planuri ale vietii mele sunt insa realizate, in sensul ca am 2 copii sanatosi, un job stabil si o locuinta, sunt sanatoasa, am parintii alaturi.

     De aici incolo e problema. Din punctul asta , mai departe, dupa 40 de ani, ce asteptari ar trebui sa mai am? Voi ce asteptari aveti inca de la viata?

    Urmariti,  inca,  o evolutie personala sau va canalizati in special pe relatia de cuplu si pe bunastarea familiei? S-ar putea sa para prea filozofice intrebarile mele, dar as vrea sa fac o comparatie cu propriile mele idei despre cum sa fie viata mea de aici inainte si cu ce sa ma multumesc.

     Eu ma surprind foarte canalizata pe cum sa-mi cresc mai bine copiii, cum sa nu repet greselile parintilor mei, cum sa impart mai bine toate planurile in care trebuie sa functionez(serviciu, facturi, casa, copii, parinti) incat am sentimentul ca-mi scapa timpul printre degete. Si ma trezesc  ca trec saptamanile fara sa se mai intample nimic in plus, in afara de ceea ce este deja stabilit.

     Parca timpul nu mai ajunge, parca energia nu mai e suficienta, parca vointa s-a consumat in eforturile de pana acum.

     Ajung sa ma rog(ca babele sau nu) sa raman sanatoasa si sa-mi fie copiii si parintii sanatosi.

     Si totusi...viata si varstele ar trebui privite si acceptate cu optimism si, teoretic, ar trebui sa avem energie si vointa chiar s-o luam de la capat. Dar pana cand?

     Voi cum simtiti? Mai e loc de planuri(indraznete) in viata voastra?Sau va declarati multumiti cu ce aveti si va ingrijiti sa pastrati ce-ati realizat? 

[mihaela_s]

Eu dupa 40 de ani am facut a doua facultate si mi-am început noua cariera. Sigur, emigrarea a fost cea care mi-a adus asta. Viata a reînceput practic. :) 

 

altfel, copiii sunt mari, avem deja timp pentru noi doi destul de des, e bine. 

[Selene_Bunny]

Eu ma indrept incet spre 40 de ani si nu am "bifat" multe din cele enumerate de tine, crisseis. Cel mai rau este ca nici sanatate nu mai am cum aveam.

 

Deci da, am regretele si asteptarile mele.

[andacos]

crisseis,chiar daca nu-ti mai facit tu multe planuri...are grija viata sa-ti creeze unele noi!

 

Eu am incercat sa iau totul mai usor,sa traiesc din plin,sa iau lucrurile asa cum vin...insa asa cum spuneam,tihna si linistea nu sunt pentru perioade lungi.

 

Eu sunt sigura ca la tine aceste intrebari vin si din faptul ca nu etsi multumita de viata personala...insa eu cred ca se va aranja si cu asta,atunci cind de fpat nici nu mai speri.Vezi ca nu cumva tocmai tu cu gindirea (vezi orientarea spre copii si cresterea lor)ta inconstient sa indepartezi,ceea ce-ti doresti de fapt!

[dianama]

Eu ma apropii  vertiginos  de 40. Si cu cat  ma apropii  cu atat  mi.e mai bine, sunt  mai linistita, nu mai am nici o frustrate, mi.e drag de mine Asa cum sunt ..

Important  sa ai o cariera, copilul  bine(copii ),si multa sanatate. 

Viata si experienta  de viata  m.a invatat ca   lucrurile  se orandesc  ,important ca ti sa fii multumita  cu tine  insasi, cu liniste si pace in suflet  vei trece  totul. 

Eu ma simt  mult mai ok  acum  decât la 20  ani si stiu ca mai am muuuulte  de fc ..

[Qarina]

nu stiu cum e dupa 40, abia pe la finalul anului urmator ii bifez.

 

dar nu pot sa nu observ ca ma scald in aceleasi ape ca pe la 28-29. adica am un ghimpe-n coasta. I still don't rule the world :) 

 

am o nemultumire fata de cate am realizat in comparatie cu ce asteptari am, o neliniste a unui potential risipit, o ineficienta in ceea ce realizez. vreau sa fac mult mai multe, dar de data asta cu constiinta faptului ca totusi de acum nu mai merg in sus ci in jos si asta face totul mai apasator.

 

inainte de 30 cand aveam aceeasi stare (mai putin panta-n-jos) am decis ca trebuie sa fac un copil si apoi l-am facut si pe al doilea, am inceput sa cresc semnificativ in cariera, am facut un master, am inceput ACCA, apoi am emigrat, am reinceput de la 0. Am mai facut o scoala, am mai facut o cariera, am diploma de CPA/ CMA (cam ceea ce doreste ACCA de la europa), sunt director financiar intr-o universitate, m-am prins cum functioneaza lumea noua, am luat un val direct in fatza sub care am stat vreo 2 ani cand am ca descoperit dyslexia si adhd sunt prieteni buni cu copiii mei (de-abia incep sa respir iar) si....

 

se apropie 40's 

 

si iar sunt nemultumita, am incetinit ritmul nu s-a intamplat nimic spectaculos de aproape 1 an, imbatranesc si incep sa ma bantue regretele :)

 

sincer nu, nu sunt multumita, nu stiu la ce sa ma astept, stiu ca mi-am dorit mai mult decat o mediocritate exemplara in care ma scald: mers la munca venit de la munca, mortgage activitati copii curata curtea si activitati de sezon.

 

si inca nu am un plan pentru urmatoarea decada, din pacate.

 

si cei 40 ma deprima, cum nu am crezut.

Editat de Aqai, 20 aprilie 2015 - 17:23 .

[Alizee]

Aqai, daca ai asteptari mai mari decat propriile posibilitati, cazi in depresie.

 

Scrie pe o lista ca asteptari ai si ce posibilitati reale pt a le aduce la indeplinire.

 

Ia-o mai usor, multumeste-te ca esti sanatoasa si fii constienta ca ai totusi niste realizari, chiar daca nu marete.

[Alizee]

La varsta mea, uitandu-ma in spate si comparandu-ma cu cea de acum 20 de ani, am o viata plina, chiar daca nu am averi sa le intorc cu lopata. Sunt sanatoasa, am un copil sanatos, in rest, le pot duce pe toate incet, incet.

[Qarina]

 

 

Ia-o mai usor, multumeste-te ca esti sanatoasa si fii constienta ca ai totusi niste realizari, chiar daca nu marete.

 

 

astea sunt sfaturi foarte pertinente dar bune pentru.... altcineva :)

 

daca toata lumea ar fi asa zen, n-ar mai fi fabuloasa the midlife crisis, nu?

[Alizee]

astea sunt sfaturi foarte pertinente dar bune pentru.... altcineva :)

 

daca toata lumea ar fi asa zen, n-ar mai fi fabuloasa the midlife crisis, nu?

 

Nu sunt zen, doar constienta de ceea ce pot. Mi-as otravi sufletul daca mi-as dori sa am ceea ce, realmente, nu voi putea obtine in veci.

Datoria mea este, in primul rand, sa-mi cresc copilul si sa scot un om intreg, pt societate.

Sa fim sanatoase, ca le-om duce pe toate care vin. :)