165 raspunsuri la acest subiect

[Victoria_mami]

Bineinteles ca poti vorbi :)). De fapt oricine poate vorbi, intr-un fel mai ciudat care-mi apartine ziceam ca-i fac un compliment Michellei :)).
Imi place cum ai scris-o p-aia cu sinceritatea invers proportionala cu numarul de prieteni, nu stiu de ce, dar imi pare extrem de cunoscuta proportia asta.

Si eu, si eu :) la partea cu sinceritatea. AI dreptate, e invers proportionala cu numarul de prieteni. Eu am putine prietene, insa ele stiu ca daca imi cer opinia, o sa o primeasca :) transant si stupid de sincer.  Nu toata lumea poate sa primeasca o opinie sincera fara sa se simta ofensata. Insa mie imi pare ca sinceritatea e prioritatea nr. 1 intr-o prietenie; nu pot sa mint in general, insa sa-mi mint o prietena mi se pare de neconceput, se bate cap in cap cu insasi ideea de prietenie. Si urasc minciuna din tot sufletul, mai mult decat urasc orice altceva in lume. Din pacate, cum spuneam, multa lume prefera o minciuna frumoasa decat o parere sincera, se pare ca e mai usor de auzit... :(

[Victoria_mami]

AH, si un mic ps: anul asta fac 39, deci departe de 40 nu sunt nici eu. Si ma simt implinita pe toate planurile importante pentru mine.

[Eliana_US]

Mi-ati dat de gandit cu subiectul asta. Eu am 41 si un copil de 9 luni. Pentru mine viata abia incepe. :) Ma simt foarte impacata cu viata mea, am pus o groaza de timp ca sa fac o cariera in US si daca ma intrebati acum doi ani, as fi fost nemultumita ca nu aveam inca un copil. Dar acum il am. Am un job intr-o loc in care pot sa lucrez pana la pensie, in care pot sa evoluez atat cat ma vor lasa puterile, care imi asigura si pensie privata. Asa in domeniul asta sunt foarte linistita. Sunt casatorita de mai mult de zece ani si am o relatie foarte buna cu sotul meu, si aici sunt linistita. Singurul lucru pe care vreau sa-l fac de acum incolo este sa ma ocup cat mai mult de bebeul meu si sa calatorim. Neaparat sa calatoresc cel putin o data la doi ani in Romania, sa-mi vad parintii, surorile, nepotii mai des. Familia pe locul 1 de acum inainte. Cu cat inaintez mai mult in viata, cu atat mai mult realizez ca asta e cel mai important in viata pentru mine. Am si prieteni, unii foarte de apropiati, dar nimic nu compara cu dragostea pe care o imparti cu familia ta!

Editat de Eliana_US, 08 iunie 2015 - 19:33 .

[Dediut]

Eu mai am doar un pic pana la a ajunge la 40. As putea sa sun ca  deprimant ca timpul este foarte scurt. Realizez ca as avea nevoie de vreo 2-3 vieti sa fac cate mi-as dori. Am 2 copii frumosi, am un sot care  mi-a fost alaturi in ultimii 13 ani, am avut o profesie in Romania, am o profesie in Anglia (assistant manager restaurant), momentan sunt in concediu de crestere a copilului. As vrea sa imi schimb profesia, din dorinta de a petrece mai mult timp cu copiii. Deci ce pot sa spun sunt o perfectionista, sunt cel mai mare critic al meu, niciodata nu am sa pot spune ca sunt multumita cu ce am, permanent mi-as dori mai mult. Sper ca pana la 40 sa reusesc sa schimb ceva pe plan professional.

Am inca asa multe planuri, de ce timpul zboara asa repede?

[eumada]

Eu zic ca cel mai de pret lucru este sa fim sanatosi.Imi doresc sa fiu sanatoasa,eu si familia mea.

Sa pot sa fiu cat mai mult in puteresa vad raza mea de soare crescand.

 

In lumina ultimelor evenimente.....azi esti,maine nu.

La ce buni banii daca ii dai pe sanatate?

 

La ce bun serviciul daca esti bolnav si tot venitul il dai pe medici sau doamne fereste pe medicamente pentru copil?

 

Lumea in ca nu realizeaza ce insemana sa fii sanatos.Abia cand se imbolnavesc ar da tot ca sa fie din nou sanatosi.

 

La ce buni banii?chinul celor arsi in colectiv nu-l ia nimeni.Ce aprinte nu si-ar da viata ca sa nu-l mai doara pe copil?Eu zic ca sanatatea trebuie sa mi-o doresc.Restul toate sunt efemere.

Editat de eumada, 13 noiembrie 2015 - 12:52 .

[lai]

De anul trecut tot mai poposesc pe la subiectul asta, mi s-a parut de atunci tare fain. Intre timp s-au si schimbat multe in viata mea, un nou inceput. Ma indrept si eu inspre 40, mai am putin, nu foarte mult. Pana la 35 de ani am bifat "tintele" majore, ce credeam eu ca "trebuie" sa fac. Dupa care am capatat o alta perspectiva asupra vietii si.. am luat-o de la capat. Unele din lucrurile care mi se pareau importante nu mi se mai par atat de importante, altele da, dar numai daca sunt implinite intr-un anumit context, nu asa, oricum, doar de dragul de a le face, altele mi se par la fel de sau si mai importante, si pe acestea le inteleg altfel.

Si eu ma simt pe val, ma simt mult mai bine cu mine insami decat m-am simtit vreodata pana acum.

(Mai) am asteptari, multe, dar le abordez cu totul altfel. Simt ca pot sa fac o gramada de lucruri, cam orice :-) , dar nu "trebuie" sa le fac, si asta e o mare eliberare. O sa fac lucruri, stiu asta, unele schimbari poate radicale, dar am lasat in urma presiunile de dinainte vreme, si e tare bine.