50 raspunsuri la acest subiect

[J G]

Eu zic ca e de bine... copiii din ziua de azi sunt mult mai obisnuiti cu notiunea de divort, se intampla in jurul lor des si e mai putina drama, cum s-a mai spus mai devreme. Eu nu cred ca e blazare, cred ca e racordare la realitate.

 

De ce ni se pare ciudat? Pai, in primul rand, gandesc diferit de "noi" si asta e ceva de speriat intotdeauna. Ma includ, desi eu sunt dintre cei care ar fi dat orice sa divorteze ai mei. M-as bucura daca s-ar intampla si acum... Probabil cei care au avut o copilarie fericita, cu parinti care se iubesc, nu inteleg.

 

Apoi, pentru noi, ca parinti, faptul ca nu mai trebuie musai sa ramanem impreuna ca sa nu sufere copiii iar poate fi ceva de speriat... Pai nu era mai simplu daca in mod cert avea un motiv sa nu facem pasul? In ciuda a ce se spune, e greu sa divortezi, sa iei hotararea, sa mergi la tribunal. Sa infrunti "lumea" care in proportie de 95% incearca sa te convinga sa te razgandesti. De ce fac asta? Asa, de-aiurea, ca asa se face.

 

Deci baiatul asta relaxat ne sperie si pe buna dreptate :)

Tineretu' din ziua de azi :))

[viviana]

Buflea, eu nu cred ca faptul ca copiii sufera cand parintii se despart este o prejudecata.

Dimpotriva. De fapt chiar sunt sigura ca nu e asa.

Copiii sufera.

 

Ca ni se pare noua ca nu, ca nu arata, ca sunt mai adolescenti si fac pe manfisistii, ca unii se bucura daca relatia a fost dezastruoasa, chiar daca au 2 randuri de camere, 2 randuri de cadouri de ziua lor, ca se impaca bine cu viitoarele/viitori ei sufera.

Deep down sufera. E ceva acolo ce ramane.

 

Ca dupa un timp trece, inteleg, se obisnuiesc. E altceva.

[viviana]

Eu zic ca e de bine... copiii din ziua de azi sunt mult mai obisnuiti cu notiunea de divort, se intampla in jurul lor des si e mai putina drama, cum s-a mai spus mai devreme. Eu nu cred ca e blazare, cred ca e racordare la realitate.

 

 

Sunt obisnuiti cu notiunea de divort, nu mai sunt unici intr-o clasa, intr-o comunitate, lumea din jurul lor nu mai face din asta o drama, a ajuns ceva obisnuit, dar, totusi, pentru ei e o drama interioara - peste care intr-adevar trec mai usor pentru ca nu mai au parte si de drama aia exterioara.

[buflea]

 ...sau poate ii sperie schimbarea. Ca si pe adultii care se despart ...

 

Cei care stiu ca tatal lor lucreaza in strainatate, de fapt, majoritar,  tot pe un singur parinte se bazeaza ...si poate il vad pe celalat cam acelasi numar de zile, dar distribuite altfel ...

 

Ce vreau sa spun este exact ce spune Andacos ...se schimba valorile, se redefinesc ...si in acest context,  copiii se adaptează si nu mai iau in tragic lipsa unei familii traditionale. Parca ei se adapteaza mai repede ...noi pare ca suntem mai afectati, o vedem ca pe un esec, tragem cu dintii de dragul copiilor, de spaima singuratatii ...si in final, trimitem copilul in terapie, ca e mai ok, mult mai ok decat noi.

 

Un comentariu de pe FB spunea ca e de apreciat sa fii ancorat in realitate de la 16 ani, dar oare nu riscam sa ne pierdem încrederea in "happily ever after ???" chiar inainte de a apuca sa o experimentam ? Adica sa iubim mai superficial,  sa ne angajam in relatii fara a lua in calcul viitorul indepartat ? ...mda, astea sunt valori care se redefinesc. 

[buflea]

Sunt obisnuiti cu notiunea de divort, nu mai sunt unici intr-o clasa, intr-o comunitate, lumea din jurul lor nu mai face din asta o drama, a ajuns ceva obisnuit, dar, totusi, pentru ei e o drama interioara - peste care intr-adevar trec mai usor pentru ca nu mai au parte si de drama aia exterioara.

Eu am o amica divortata de 4 ani. Sotul ei a plecat la o bursa in Europa si acolo fiind, de comun acord, au divorțat. Dupa bursa, sotul s-a intors in State si si-a gasit job in alt stat ...copilul nu a stiut nimic de divorț, a stiut doar ca tatal e plecat ...la studii, la job ...venea acasa periodic sa-l vada, nu prea des ca la o custodie, mai mult prin niste weekenduri alese de el.

 

Nici acum nu știe si nimeni nu are de gand sa ii spuna, pana cand nu este evident sau necesar. Necesar ar fi daca ea isi găsește pe altcineva, chestie de care nu pare a fi interesata ...

 

Ma gandesc ca copilul s-ar putea sa stie de fapt deep down si sa fie foarte ok cu asta ...

Editat de buflea, 16 aprilie 2015 - 18:38 .

[J G]

Eu cred ca suferim tocmai din cauza asteptarilor nerealiste - gen happily ever after, forever, etc. Cred ca daca am lua lucrurile cum vin, cu marja de siguranta, am suferi mai putin.

 

De asemenea suferim cand traim o relatie ca pe o "investitie" in viitor, si nu traim neaparat clipa. De cate ori n-am auzit expriea asta... cati ani am investit in relatia asta!. De parca timpul petrecut impreuna nu mai are nicio valoare in lipsa acestui tel: asigurarea viitorului impreuna.

[XIO]

Eu cred ca cel mai bine este sa fie spus adevarul, fara minciuni si dus cu zaharelul.

 

Suntem in alte vremuri, cand rata divortului a crescut considerabil ceea ce nu e un lucru rau, consider ca e mai bine sa iti traiesti viata si sa stii cand sa spui 'stop', decat sa amai intr-o casnicie doar din inertie, de teama sa nu iti ranesti mama, tata, fratele, copilul, socrul, verisoara, adica sa ai grija de sentimentele tuturor doar de ale tale si ale partenerului nu.

 

Singura problema este cea de tact, cum anume faci ca atunci cand ai copii, acestia sa nu fie afectati de divort si sa nu sufere.

De multe ori poti sa ramai in relatii cordiale, ba chiar sa ramai prietena cu fostul sot, cum a fost in cazul parintilor mei.

Am stiut de exemplu ca s-au despartit, ca au divortat, nu am plans niciodata din cauza asta, nu le-am spus sa se impace, nu am intrebat de ce nu sunt impreuna si asta doar pt ca efectiv nu am simtit ca sunt despartiti, asa de bine s-au inteles si se inteleg.

taica-miu le spune socrilor lui 'mami' si 'bubu' (da, da, asa  aramas bunica-miu pt toti noi cei din familie :)))) ).

 

Doar ca din pacate asta nu e tot timpul posibil, ca suntem oameni si suntem diferiti si nu poti tot timpul sa 'inghiti' chiar totul, oricata bunavoita ai avea.

In astfel de cazuri e sau poate fi afectat copilul, ca nu e frumos sa iti auzi parintii vorbindu-se de rau.

 

 

Singua situatie in care un divort mi se pare urat e atunci cand protagonistii au 7ß de ani, si e unidirectional, adica de obbicei el isi gaseste pe cineva mai tanar. Vezi cazul petre roman. Poate imi voi schimba parerea cand ma voi apropia de 70 de ani :)))) dar acum mi se pare obscen.

[andacos]

Hai mey Xio,cums a nu fie cresterea divorturilor un lucru rau????

 

Ba este un lucru foarte rau,mai ales in societatea de astazi cind poti incerca,testa,trai din plin,fara s afii obligat s afaci pasul final.

 

Daca chiar si in aceste conditii ,rata divorturilor este mare...ce sa intelegem,nu ne mai putem baza pe instincteke noastre?

 

Pentru mine asta e asa o orbecaire in intuneric,casatoria chiar ar trebui sa fie in conditiile vietii de astazi ,pentru toata viata...sa spun asa.Aducerea copiilor pe lume ,chiar ar trebui sa fie foarte safe sa spun asa,chiar nu ar trebui s amai existe divorturi ca nu te mai intelegi/protrivesti cu partenerul.Insa asta e iar o schimbare a valorilor...

Editat de andacos, 16 aprilie 2015 - 19:04 .

[Qarina]

pai cresterea divorturilor nu e neaparat un lucru rau pt ca e un simptom. sau o operatie :D depinde de perspectiva.

 

problema reala o constituie esuarea in relatie. pt asta nu avem metrics, ca nimeni nu masoara sau n-a masurat fericirea in casnicie.

Editat de Aqai, 16 aprilie 2015 - 19:10 .

[viviana]

Copiii isi iubesc parintii. Ii sperie si schimbarea, dar mai mult ca pierd un parinte pe care il iubesc. Ei nu au capacitatea de a privi in viitor si cu mintea lor ei nu pot gasi o cale in care totul va fi bine.

 

Buflea, amica aceea a ta, e treaba ei, eu nu o judec, ar trebui sa-i spuna adevarul copilului care poate ceva, ceva a simti el. Va creste isi va da seama ca a fost pacalit si mai departe nu mai dezvolt.

=

Copilul meu s-a adaptat la lipsa tatalui. Dar daca cineva crede ca fost totul roz, ca nu a macinat-o, ca nu a avut reprize de plans, ca nu a avut suvoaie de lacrimi pe obraz, ca nu a avut momente cand m-a urat (ca-l lasam sa plece, era vina mea) se inseala.

 

Eu  nu as judeca aceste lucruri la suprafata. Scrijelim putin  pojghita sufletului si gandim ce bine e ca nu curge smoala. Dar,  mai adanc cine stie ce gasesti.

 

=

Un punct de vedere interesant si corect il are XIO, apropo de cum se transmite informatia copilului si de atitudinea pe care o au parintii in privinta divortului. Ea a fost un caz fericit.