71 raspunsuri la acest subiect

[Victoria_mami]

Asa cum sunt persoane care sunt ok cu copiii altora, eu sunt exact invers. Mi-am dorit din-totdeauna un copil al meu, o ador cu toata fiinta mea, insa alti copii nu-mi plac in mod deosebit. Pur si simplu nu am rabdare. 

[michelle-usa]

eu mi-am dorit din totdeauna sa am copii...imi placc in general toti copiii, dar mai ales bebeii.

 

mi-ar placa sa lucrez la o gradinita , am rabdare si copiii mi se par adorabili, imi da pofta de viata...imi place sa le ascult povestile sa ma joc ccu ei...sa le citesc.imi place sa-I imbratisez, sa ii miros, sa-i dragalesc... 

 

eu nu mi-as fi putut imagina viata mea fara copii.

Editat de michelle-usa, 16 aprilie 2015 - 23:30 .

[michelle-usa]

am intilnit si eu personae care au peste 45 de ani si nu-si doresc copii. spun cca nu si-au dorit niciodata. isi iubesc nepotii si atit.

[Victoria_mami]

Michelle, eu fac voluntariat la Victoria in clasa 2 zile pe saptamana. Daca ar fi dupa Victoria si invatatoarea ei, ar trebui sa fiu acolo 5 zile pe saptamana. Dar simt ca nu as avea rabdare; insa miercurea si vinerea e ok, sunt doar 2 zile. Si o fac ptr. Victoria, asa ca ma inarmez cu rabdare si merg cu ea.

[szivarvany]

Si eu cred ca se poate trai fara copii, nu neaparat din motivele mentionate in articol, dar da, unele persoane chiar supravietuiesc asa fara nicio problema si nu cred ca au vreun defect :-) Sunt foarte multi care au si te miri de ce ...

Nici eu nu lesin sa vad copiii mici sau mari. Imi iubesc copila enorm, mi-am dorit-o mult si end of story.

Fiecare alege sa si traiasca viata cum vrea si cum poate.

E mai greu cand cineva isi doreste foarte mult un copil si din varii motive minunea nu se intampla, cred ca pana la urma te impaci cu ideea si gata.

[oana_s]

Eu sunt de acord cu articolul si aici nu ma refer la "carburant etc".

 

Una peste alta, viata fara copii este una EXTREM de comoda.

 

Copiii compenseaza prin altceva, dar asta nu inseamna ca nu recunosc avantajele despre care se vorbeste acolo.

 

In general, nu ma omor dupa copii. Nu sunt si n-am fost genul care sa vada un copil in carucior si sa raman extaziata sau sa-l iau la smotocit.

Ii iubesc pe ai mei, mi se par cei mai frumosi/destepti, tind sa le iau apararea sau sa le dau dreptate in orice situatie (chiar si cand nu e cazul ).

 

Ma deranjeaza, chiar si acum, cand ii am pe ai mei, haosul pe care il creeaza niste copii intr-o carciuma de ex si inteleg pe deplin privirile acuzatoare ale celor care au venit sa se relaxeze la o ciorba de burta FARA copii

 

Am prietene care nu-si doresc copii pt ca  le place viata lor asa cum e, tabieturile lor pe care nu le-ar schimba, iesirile la orice ora din zi si din noapte etc. Adica nu motive "grave" gen copilarie traumatizanta, ci pur si simplu NU VOR. Nici nu mi-ar trece prin cap sa le judec, asa cum nu-mi judec nici prietena mea buna care are 4 copii.

 

 

Asa ca...., "unitate prin diversitate"

[viviana]

Imi place articolul. Cred ca toate punctele alea sunt corecte. 

 

Pana pe la 20 de ani doream 3 copii. Apoi m-am razgandit. Am "copilaritt" cat am putut, mi-a placut viata libera, imi placea singuratatea, imi placea viata in 2 cand ne trezeam la 2 noaptea si porneam hai-hui prin oras, cand in we inchideam ochii si ne suiam in primul tren, cand mergeam la petreceri unde nu eram invitati si nu cunoasteam pe nimeni, samd.

 

Noua, mie, lui, ne plac copiii, ne plac foarte mult. Asa ca am ramas totusi, la 1.

 

Nu cred ca a existat o mama mai fericita. Dar viata s-a schimbat. Incet, incet am simtit ca pierd bucatele din vechea mine.  Am castigat altele in schimb.

 

Nu imi dau seama cum as fi evoluat fara copii sau cu mai multi copii.

 

Cred, totusi, ca fara copii nu as fi evoluat.

[CorinaDani]

eu pana pe la 30-33 de ani consideram copiii o alta specie, extraterestra.

nu-mi placeau, indiferent de varsta pe care o aveau si de dragalasenia lor.

asta pentru ca nu am avut in familia apropiata cumnata, verisoara sau alta ruda cu copil mic, pe care sa-l vad des, sa interactionez cu el, samd. vedeam copii doar pe strada si in magazine ca sa zic asa. nu-mi doream copil, spuneam ca nu am nevoie, ca ne simtim foarte bine asa cum suntem.

toti ne bateau la cap sa facem macar un copil, ca imbatranim, ca poate n-o sa putem avea, ca n-o sa avem rabdare sa-l crestem, ca o sa fim parinti batrani cand copilul va fi mare si nu-i vom putea asigura viitorul, pentru ca vom fi pensionari cu o pensie de mizerie - stiti voi, cliseele.

ei, si s-a nascut nepotul meu, copilul fratelui meu. asa am inceput sa vad de aproape un bebe, sa-l tin in brate, sa-l miros, sa ma minunez de degetelele cat un bob de mazare, de pielea fina si carnita pufoasa, de privirea inocenta si zambetul stirb.

parca s-a produs un declic, s-a activat instinctul matern cred, era si conjunctura favorabila dpdv financiar si locativ si am luat decizia sa avem un copil. ceea ce s-a si intamplat, la un an si doua luni de la nasterea nepotului a aparut pe lume si printesa mea.

nasii mei (de cununie si de botez ai fetitei) sunt exact la polul opus. amandoi sunt trecuti de 45 de ani, el are aproape 50 de fapt.

nu au copii, el si-a dorit si isi doreste in continuare, insa ea nu.

motivele ? oficial sa nu-si piarda locul de munca (ce sa spun, mare femeie de cariera este...un functionar cu vechime intr-o institutie, nu are functie de conducere, nu are posibilitatea de a avansa).

neoficial, din punctul meu de vedere si atat cat ii cunosc, ea nu a vrut copil pentru ca este foarte egoista, foarte comoda, cu tabieturi gen dormit dupa-amiaza zilnic dupa ce vine de la job, cica e obosita. plus ca nu-i place sa-i deranjezi ceva prin casa, totul trebuie sa stea la locul lui, bine stabilit. ori un copil ar fi insemnat ca tot acest confort sa dispara, temporar sau permanent.

mai zicea la un moment dat de nu's ce probleme medicale, aiurea, daca isi dorea cu adevarat un copil, gasea o metoda, inseminare, fiv, adoptie.

imi pare rau pentru el, ar fi fost un tata extraordinar daca ea ar fi dorit sa devina mama. cred ca el era in stare sa-si asume rolul de mama, din primele zile de viata ale copilului, doar sa aiba parte de aceasta experienta. pacat, e un om de pus la rana, ghinion ca s-a casatorit cu cineva care si-a pus propria persoana mai presus de orice....

[BlackCat4evR]

Mie mi-a placut sa ma joc mereu cu copiii. ALTORA!!!! Nu mi-am dorit copil, imi placea viata mea fix asa cum era ea, imaginatia mea nu putea cuprinde atceva mai bun decat aveam. Si uite cum a aparut fetita mea ca o floricica si m-a dat peste cap complet, si ia sa vezi cum gaseam eu farmecul in orice voma, cum mai asteptam si ma bucuram cand se producea cacalica, cum suradeam dulce daca mai calcam pe cate un cub colturos, cum simt ca ma iau toate caldurile cand o aschie microscopica intineaza pielea ei perfecta infigandu-i-se in cate un deget, cum ma topesc pe dinauntru cand ma strange in bratele ei mici si-mi spune ca ma iubeste, cum ma amuz in sinea mea cand face pe bosumflata dupa ce o cert...

Pot intelege cum de poate cineva sa nu-si doreasca copii, dar stiu ca odata ce l-am capatat pe-al meu, nu am mai putut concepe viata fara. Si mi-ar mai placea macar unul...

Editat de BlackCat4evR, 17 aprilie 2015 - 12:39 .

[CorinaDani]

black, scuze ca intreb asa, aici - cum mai este tatal tau ?