181 raspunsuri la acest subiect

[lavi02]

Acestea fiind conditiile da, eu as veni un an in Romania. Pentru voi practic e un fel de vacanta de la viata de acolo, la care oricum va veti intoarce, probabil.

[freedelia]

Buna dimineața :)

 

Sa răspund la întrebări -- soțul nu se opune in principiu, dar nici nu am discutat detalii, pentru ca il enervează cumplit când fac planuri si apoi ma răzgândesc. I se pare o nu ii respect timpul. Așa ca încerc sa ma hotărăsc ce vreau EU și-apoi sa discut cu el si sa decidem. Nu înseamnă ca dacă eu decid ca vreau sa merg in România si in final el nu va fi de acord, eu voi merge oricum. Dar vreau sa ma lămuresc ce vreau EU. 

 

Copiilor mari nu le-am spus pentru ca sunt SIGURA ca ar vrea imediat si dacă am decide împotriva acestui plan, ar fi extrem de dezamăgiți. Copiii adora România. Nu știu dacă o vor adora si ca loc de locuit, dar pentru vacante le place enorm. Mult mai mult decât America. Poate si datorită relației foarte apropiate pe care o au cu părinții mei. Când am născut al 4-lea copil, era Iulie si nu am putut călători in vara respectiva, așa ca au mers doar ei doi in România o luna. Încă si acum (vor fi 3 ani la vara) vorbesc cu super excitare despre călătoria aceea, atât despre zborul fără Adulți, cât si despre luna aceea singuri cu bunicii in România. 

 

Parintii mei nu ma ajutau in sensul de făcut curat, mâncare, etc. Am femeie. Full time. Interna. Eu nu lucrez (adică dau meditații câteva ore de câteva ori pe săptămana, dar nu lucrez full time). Însă ma ajutau in sensul ca nu lăsam copiii cu femeia când plecam de acasă, fie la ore, fie la sport, fie la alte activități cu unii dintre copii. Nu îmi place sa ii las cu femeia, am senzația ca ii abandonez. Si copiii au multe activități -- balet, gimnastica, tenis, toți cei 3 mari au, 2-3 activități pe săptămana. Când rămâneau cu ai mei, eram împăcată, știam ca au grija de ei, de joaca cu ei, ii scot afara, le citesc, supraveghează ce mănâncă -- așa, cu femeia, vin câteodată si văd ca au găsit si au mâncat o tona de dulciuri, sau au stat ore întregi la televizor. Si e o femeie buna, dar așa e cultura aici, nu se poate impune, nu știe cum. 

 

Despre cost, nu va fi in nici un caz o experiența costisitoare. Totul aici costa enorm. Când mergem in România in vacanța (deci mult mai scump decât o viața normala unde gătești acasă, nu mănânci in oraș mereu), cheltuim mult mai puțin decât aici, cam la jumate. O parte din biletele de avion ni le acoperă compania. Școlile (cea Waldorf si cea a părintelui meu) costa pt un an cât tim aici pentru 2 luni. Deci nu va fi in nici un caz o tona de bani aruncați . 

 

Despre voluntariat, ca sa vadă viața reala, facem o grămada. Si văd oameni in jur care nu trăiesc ca noi. Dar nu înțeleg. Nici eu mi se pare ca nu mai înțeleg. Câteodată când nu am mașina, trebuie sa ma auto-conving sa nu iau un taxi pentru 1-2 km. Si ei sunt la fel, se plâng ca merg pe jos, se plâng când nu mănâncă in oraș câteva zile -- IAR mâncam acasă??? Sunt niște copii de interior -- un an in România ar schimba asta cu siguranța. Deja văd mici schimbări in 5-6 saptamâni de România vara. 

 

Cam asta...

[freedelia]

Ioana POS -- sa îți scriu despre prieteniile de aici. 

 

Scolile aici durează pana in jur de 4 pm, după care fiecare copil merge acasă cu autobuzul școlii. După școala, majoritatea au activități (unele sunt caviar la școala). Părinții aleargă de colo-colo sa ducă copiii la activități. Majoritatea familiilor au mai mult de 2 copii. Vorbesc de copiii străini. Copiii chinezi nu sunt o opțiune pentru legat prietenii pentru ca sunt mai Ocupați decât un adult in culmea carierei, la 30 de ani. Școala, meditații, teme, activități 7 zile pe săptămana. 

 

Cand Mergeau copiii mari la școala, aveau ceva prieteni acolo, dar majoritatea prieteneniilor le-au legat fie la biserica, fie prieteni de când erau mici, înainte de școala, când aveam grupuri de mămici cu care ne vedeam regulat. După cum am spus, mulți dintre acești prieteni au plecat sau sunt in curs de relocare. La activitățile extra școlare este strict activitatea -- copiii vin, fac activitatea si pleacă. Fiecare cu mașina si șoferul lor. 

 

In complexele de locuințe se mai pot lega prietenii între copiii care merg la aceeași școala -- vin împreuna si apoi pot merge de la unul la altul. Noi nu am avut noroc aici, la noi in complex sunt doar copii mici. Am avut in complexul anterior 3 familii cu copii de vârstele alor noștri, dar toți s-au mutat si ne-am mutat si noi din complex. 

 

Shanghaiul este intr-o perioada de tranziție. Din ce in ce mai puțin expați vin, companiile sunt in plin proces de localizare, pentru ca a ajuns la maturitate generația de chinezi educați in străinătate, care au si limba si cultura vestica dar au multe avantaje fata de străini -- limba si cultura locală, număr mult mai mic de copii si lipsa pachetului de expat, deci chiar dacă le oferă un salariu foarte mare, nu le plătesc școala pentru copii (peste 20000 de dolari pe an), bilete de avion de 2 ori pe an pentru toată familia, mașina cu șofer, chirie la casa si câte si mai câte avantaje au străinii aici. 

 

Mi se pare un moment de cumpăna, un moment bun pentruno pauza. Dacă nu o luam acum, nu o vom mai lua niciodată. In 2016, cum am mai scris, John va începe liceul si tot atunci va începe si Jane clasa întâi, deci anul acesta este singura opțiune....

[miriama]

M-am logat special la acest subiect ca sa iti spun ca te inteleg foarte bine in toate aspectele legate de viata de expat. O traiesc de aproape 10 ani, zi de zi. 

 

Personal, eu nu m-as duce in Romania pentru atat de mult timp (si nu numai in Romania ci niciunde, adica n-as pleca din locul in care traiesc zi de zi). Dar bine, fetele mele sunt mari acum si nici nu e posibil. Cand erau mici nu mi-am pus problema sa fac asta. Viata de expat inca avea farmecul ei.

 

Dar cand mergeam cu fetele mele in vacanta de vara in Romania, dupa o saptamana, ma intrebau "mami, noi cand mergem ACASA". Si de fapt eram acasa. Nu aveau prieteni decat copiii pe care ii cunosteau in parc sau in jurul blocului. Nu cunosteau locurile, nu le placea apartamentul fiindca era prea mic, desi e unul destul de spatios pentru standardele romanesti la cei 84 mp ai sai, insa mic in comparatie cu cei 200 mp de care dispuneam in tara noastra de "tranzit". Se intalneau cu verisoarele dar nu era legatura aceea ca atunci cand te intalnesti regulat si e firesc. Desigur, ca expat ai prieteni tenporari, prietenii vin si pleaca in fiecare zi, pe cei mai multi dintre ei nu-i mai vezi niciodata, cel mult mai spui cate un "salut" pe fb, insa sunt cei cu care se intalnesc zi de zi la scoala, la strand, la patinoar etc., cei cu care relationeaza in mod curent si prin viu grai.

 

Pe de alta parte, au fost familii carora li s-a terminat contractul si au trebuit sa se repatrieze in Romania, pentru 1-2 ani, pana au gasit alt contract. Au facut-o ca n-au avut de ales. Unul dintre copii nu s-a adaptat la scoala si la stilul de viata al adolescetilor de acolo (fiind si el adolescent), altii si-au facut prieteni fiind in clasa a 7-8 si despartirea pentru noul contract n-a fost deloc simpla.

 

Asadar, tot felul de aspecte. Dat fiind ca nu ai copiii in scoala in mod regulat, dar mai ales mesajul tau "acum sau niciodata", atunci, da, du-te. Un an trece intr-o secunda, insa trebuie sa fii pregatita sa te confrunti cu aspecte asemanatoare cu cele de mai sus.

 

Pot sa te intreb cum intra fiul tau la liceu daca acum nu este intr-un sistem de invatamant? Sau faci homeschooling?

 

Iti doresc sa ai mintea limpede si sa iei decizii intelepte!

Editat de miriama, 05 aprilie 2015 - 08:38 .

[marius]

Eu as merge. Si din cate simt eu nu va fi 1 an ce mult mai multi. Exista din ceea ce am citit scris de tine diferente mari de viata de zi cu zi in sensul care l-ai scris chiar tu. Da, in Romania fiecare zi este traita. Da, in Romania ai posibilitatea de a avea o gramada de prieteni cu care sa relationezi zilnic si care sa iti faca viata frumoasa zi de zi. Da, in Romania este soare, sunt nori, este zapada, este litoral, sunt munti, sunt cinematografe, sunt sali de bowling,tenis,baschet, handabal. fotbal, inot cum sunt si mall-uri sau teatre sau parcuri verzi. Da, in Romania nu te poti plictisi niciodata.Iar tot ceea ce trebuie facut este sa o faci pur si simplu. Nimic mai mult.

Ca si la Nike:

Just do it! 

[ginaro]

Ma bate gândul sa ma mut in România pt un an cu copiii (11, 9, 5 si 2 ani).

Analizand tot ce ai scris, eu te-as sfatui sa faci pasul, mai ales daca, asa cum spui, consideri ca ar fi benefic (si) pentru copii.

[freedelia]

Miriama -- îți mulțumesc pentru postare. 

 

Copiilor mei le place in România. Mult. Când merg doar eu cu ei, stam la ai mei, in 70 de metri pătrați, si tot le place. Le-a plăcut mereu. Si in State le place, doar ce ne-am întors dintr-o vacanța de o luna si nu S-au plictisit o clipa. Si aici le place, dar mereu plâng când ne întoarcem fie din State fie din România. Clar, dacă ar trebui sa ne mutam de aici, cred ca ar suferi, dar si când se termina vacantele in State sau România suferă. 

 

Tocmai am fost la un mare brunch de Paste si am aflat ca unul dintre cei mai buni prieteni ai lui John foarte probabil se va repatria in vara. Pe neașteptate. Devine grea viața de expat după un timp... 

 

John va merge la liceu in 2016 intr-un program de excelenta academica. Momentan face o grămada de chestii. Face Chineza avansat, după manualele folosite in școlile locale -- scris/citit. A început de vreo jumătate de an si Matematica chinezeasca care este total diferită de cea americană. Merge incredibil de bine, deja face algebra (nu știu cât de avansat este asta pt România, dar in US abia in clasa a 7-a se face iar el acum face Chinese Math clasa a 5-a si probabil o va termina luna viitoare. Face un curs de creative writing de liceu -- il face singur, sub supravegherea lui ta-su. Tot singur studiază istorie si face un curs despre Grecia Antica (dacă nu m-a înșel, cuprinde Iliada, Odiseea, plus o carte despre viețile unor greci antici celebri si o carte de lucru pe baza acestora). Cam asta face acum. Da, e homeschooled, dar practic se "școlește" singur nu i-l școlesc eu, pentru ca sincer m-a depășit...

[freedelia]

Înainte de alta postare vreau sa scriu cu litere mari: NU ȘTIU DE CE AUTOCORRECTUL ÎMI SCHIMBA MEREU -- din ma face m-a, din il face i-l. Eu una de vorbit românește poate nu mI vorbesc așa bine, dar de scris corect nu voi uita niciodata!!!

 

Marius -- exact așa văd si eu România, cu o viața câte se trăiește in fiecare zi. Dar poate idealizez. Însă chiar dacă nu e totul așa roz pe cât îmi imaginez eu, tot cred ca va fi o experiența buna...

 

Si da, un an (9-10 luni mai exact) trece atât de repede... Parca ieri așteptam primul sau al doilea copil, acum in 3 luni face al patrulea copil 3 ani!!! Zboară timpul!!!

[kariguld]

acum la batranete si dupa ce am trecut prin, imi da mana sa vorbesc. 

noi parintii gandim ptr copii nostri, gandim ca asta si ailalta le va face bine, ii va ajuta, ii va maturiza, vor invata cate ceva..... etc etc. insa cat adevar este oare in toate astea? de ce nu am incerca sa aflam ce isi doresc ei, ce ganduri au, ce vor sa faca. 

si n-ar trebui sa ne miram ca, ceea ce ei vor, nu sunt si gandurile noastre. 

discutiile cu ei ar ajuta si limpezi lucrurile. chiar asa mici cum sunt, dar in ecuatie sunt patru copii, din care doi destul de mari. 

si viata cu patru copii nu  e usoara, in sensul ca sunt patru personalitati ce trebuiesc satisfacute. si mama una singura. 

 

doar cateva aspecte o sa subliniez, negative din pacate ce i-au afectat pe copii nostri la timpul cand traiam intre doua tari. 

-isi faceau prieteni in Romania sau Germania, apoi dupa cateva luni trebuiau sa renunte la ei, din motive de adulti care ii duceau inapoi in Romania sau Germania, dupa caz. erau afectati, sufereau, intrebau, plangeau, isi faceau fel si fel de ganduri. 

-lipsa noastra a parintilor, cel mai mult  a tatalui. luiza a fost foarte afectata, multa vreme dupa,  ii spunea tatalui ei ca a abandonat-o. si ca na venit la nu stiu ce serbare. si ca na fost langa ea cand.... si nu era chiar asa. dar a lipsit odata la o serbare, iar la 7 sau 8 ani copilul percepe lucrurile in alte dimensiuni. 

-la scoala erau deseori intrebati diverse despre  mama si tata, despre munca parintilor, de traiul in alta tara si apoi cumva umiliti si luati peste picior de invatatoare daca nu stiau sa raspunda ceva. si era scoala particulara, pe bani seriosi. plus ca nu-si gaseau locul in clasa respectiva, colegii se purtau ciudat cu ei. 

-ne reprosau cateodata ca suntem o familie de ciudati, ca de ce nu traim si noi normal intr-o tara ca toti oamenii de pe planeta asta, ca de ce trebuie sa ne mutam des si sa sufere ei. 

 

nu vreau sa se inteleaga gresit, nu au fost traumatizati, din contra au avut de toate, am mers in vacante frumoase, i-au avut pe bunici langa ei adesea. dar am avut parte de aspectele descrise mai sus si ne-am dat seama ca suntem pe un drum gresit. in sensul ca suntem o familie si trebuie sa ne gandim si la ei, sa le fie si lor bine. si slava domnului ne-am dat seama la timp ca nu facem bine. 

dar astea s-au intamplat la noi in ograda, nu este peste tot asa. 

 

si ca sa nu ramana lumea cu impresia gresita ca traiul intre doua tari e un dezastru, sa mai spun ca, din toate astea au rezultat totusi si lucruri bune, cred eu, sau e si rezultatul educatiei: 

-copii mei sunt f f independenti

-au invatat trei limbi si se descurca oriunde s-ar afla

-au prieteni buni si aici si in Romania

-cunosc foarte bine diferentele dintre cele doua tari, fata nu s-ar mai intoarce in Romania nici macar in vacanta, baiatul cocheteaza cu ideea de  a locui cateva luni in Romania

- si mai sunt si altele dar nu-mi vin acuma in minte

[viviana]

Autocorectul este al calculatorului tau nu al DC.

====

 

Nu uita sa iei in calcul ca Romania de vacanta nu e aceeasi ca cea de locuit. 

De fapt e valabil pentru orice tara.