54 raspunsuri la acest subiect

[LadyArtemis]

Eu nu judecam pe nimeni aici in particular, ci mai degraba judecam atitudinea societatii ca intreg fata de bolnavii psihic. 

 

Si nici nu ma refeream la bolnavii psihic care refuza cu desavarsire sa se trateze. Ma refeream la cei care pot fi convinsi ca au nevoie de ajutor. 

 

Pentru mine personal sotul meu va fi mereu pe primul loc, chiar si atunci cand vom avea copii. Copiii vor creste, vor pleca la casele lor, isi vor construi propriile vieti, dar sotul este cel care va ramane langa mine toata viata asa ca el este si va fi mereu pe primul loc. In cazul meu, stiu ca daca sotul meu ar avea probleme psihice ar accepta ajutor. La asta ma refeream mai sus. Si nu vreau "sa o fac pe nimic/buna samariteana". Asa chiar sunt, sotul este pe primul loc si nu, nu spuneti ca sentimentul de maternitate ma va schimba caci nu o va face. Realitatea va ramane aceeasi si anume ca sotul va ramane cu mine, nu copilul care isi va face propria viata. Imi voi proteja si copilul dar asta nu va insemna niciodata ca renunt la sot daca are probleme psihice si accepta ajutor (din partea mea si a specialistilor).

 

Iar daca bolnavul psihic, in cazul asta sotul/partenerul de viata nu este responsabilitatea noastra (de a-l ajuta; nu de a indura), a cui anume este? A sa proprie in nici un caz pentru ca majoritatea bolnavilor psihici nu gandesc prea clar si nu isi pot asuma in intregime responsabilitatea propriei persoane. Deci a cui este?

 

In schimb, pe abuzatorii care nu au probleme psihice ii condamn, la fel ca si pe cei care au probleme psihice si refuza cu desavarsire sa se trateze.

[Eleni]

Draga mea LadyArtemis,

absolut toate am fi vrut sa gasim o solutie sa rezolvam problema. Nici una din noi nu a fugit la primul semn. Daca o faceam, era clar ca nu mai ajungeam in pozitia asta.

Toate am incercat sa vorbim cu ei, sa le spunem ca poate e o problema undeva, un dezechilibru chimic sau emotional. Raspunsul e mereu acelasi: tu esti nebuna! Tu ai o problema! du-te la balamuc! Punctual in cazurile de abuz vorbim de un pattern.

Tie iti doresc sa te bucuri de sotul tau cat vrea Dumnezeu.

Dar te rog sa nu mai scrii aici daca nu ai o experienta directa. E subiectul meu si e adresat celor care au nevoie de sprijin: victimelor violentei domestice si ale abuzurilor.

Daca doresti, te invit sa faci subiect separat pe tema dorita de tine.

Iarta-mi atitudinea transanta, dar nu ma intereseaza sa fiu de treaba si nici politically correct. Doar sa fiu de ajutor cui are nevoie de mine. Multumesc, Lady Artemis.

 

Si multumesc fetelor care isi deschid sufletele si redeschid niste amintiri nu tocmai placute. Dar cred ca daca uitam, repetam greselile, Si poate asa, dureros si neplacut, invatam sa ne protejam pe viitor. Si poate mai ajutam un suflet.

Sunt aici, citesc, urmaresc, chiar daca nu scriu. Dar daca cineva are nevoie de ajutor il rog sa imi scrie pe privat, schimbam contacte si gasim impreuna solutii.

 

Va imbratisez strans!

Editat de Eleni, 28 martie 2015 - 10:26 .

[Lea_des_bois]

:-(( din nefericire un nemernic nu se opreste NICIODATA, oricat de multa intelegere, iubire, afectiune si intentii bune am avea; se opreste doar atunci cand crapa daca cumva victima nu se hotaraste sa rupa lantul

 

din fericire nu scriu din experienta mea, insa din experienta unei matusi foarte apropiata mie.

 

la ei a inceput cu esti proasta, urata, nu esti buna de nimic; si era spalat, calcat, casa si copii bine ingrijiti. cand venea domnul din curse, si la 2-3dimineata, matusa mea era in picioare sa-l serveasca. dupa jicniri, au inceput palmele, asa... la nervi; dupa care cate un pumn, 2, 3. intre episoade, "liniste" si cica pareri de rau, "tu esti de vina, nu stii sa taci, nu stii sa faci, etc." stateau cu mama lui si matusa mea tot se imbata cu apa rece ca il influenteaza mama'sa si daca se vor muta singuri, va fi bine.

s-au mutat singuri cu copiii si n-a fost bine. intre timp domnul si-a pierdut job-ul si a luat-o si pe calea bauturii. si a inceput gelozia si scenariile bolnave in capul lui. stia el sigur ca matusa mea avea un amant

 

n-o lasa sa doarma noaptea (el fiind odihnit ca doar deh, nu lucra); trebuia ore in sir sa raspunda la interogatoriu, cine, cum e amantul; nu mai avea voie sa se uite pe geam caci sigur era ca sa-si vada amantul; avea un minut sa coboare cu liftul, sa o vada el de la geam; daca "intarzia" un pic, era cu siguranta pt ca si-o trasese cu amantul in lift. a inceput s-o urmareasca pe drumul spre serviciu; circ si scandal si rusine la serviciu caci pe drum un barbat s-a nimerit sa mearga in spatele ei, si deci era amantul; seara, acasa, putina corectie fizica, sa o invete minte.

n-avea voie sa se machieze, n-avea voie sa se imbrace cum vroia ea; el ii alegea tinutele. in tot timpul asta o toca marunt marunt la cap; cu insulte, cu rugaminti sa-i spuna cine e amantul si o iarta. s-a dus matusa mea si cu el la biserica sa-i jure pe icoane ca nu-l inseala; inutil de spus ca s-a calmat o perioada ff scurta de timp si a luat-o de la capat... si exemplele pot continua

 

intr-o zi, soarta, Dumnezeu s-a indurat de matusa mea si i-a inchis idiotului gura; s-a trezit intr-o dimineata ca nu mai poate deschide gura din cauza unei afte mari. l-a ingrijit matusa-mea, ii gatea si ii dadea sa manance cu paiul + ii facea tratamentul. dupa ce a deschis gura, s-a dovedit ca avea cancer, in gura. perioada tratamentului l-a "calmat" putin, i-a fost frica

dupa chimio si radio, s-a pus pe picioare si a recuperat toata perioada calma :-(( A trecut la tortura; in toiul noptii, iarna, pe ger cumplit, a dezbracat-o, a deschis toate ferestrele si usile, si pret de cateva ore bune a interogat-o cine e amantul; cu ceva suturi si pumni pt convingere.

matusa mea a inceput sa-i spuna ce vroia idiotul sa auda si surpriza, tot n-a fost bine si de ajuns; a legat-o, a ars-o cu tigara, a continuat sa o tortureze psihic si fizic

 

din fericire, Dumnezeu sau soarta sau norocul ei n-au dormit; si cancerul a revenit in forta si definitiv. si ea l-a ingrijit pana in ultimul moment si-a sperat ca in acel ultimul moment va avea macar un iarta-ma sau un multumesc. si n-a fost sa fie caci brutele n-au nici un sentiment si nici o recunostinta...

 

acum ea e bine, si regreta tot timpul pierdut; macar nu-l regreta pe el, in sfarsit spune la toata lumea ca a fost un nemernic; desi cat a fost in viata il tot apara si ii tot gasea scuze... :-((

nu si-a "refacut" viata si nici n-o intereseaza; si-a descoperit o pasiune si e fericita; si se vede de departe ca e fericita; eu nu stiam ca matusa mea poate rade....

 

NU e de datoria nimanui sa-si sacrifice viata si sanatatea pt un nemernic; bolnavii trebuie tratati de specialisti.

Gelozia si urmaritul fiecarui gest si cuvant nu inseamna iubire, din contra.

matusa mea putea sa moara in orice moment. si NU, copiii ei n-au fost deloc fericiti datorita "sacrificiului" ei, din contra

am vazut recent un film frantuzesc cu o femeie care timp de 13-14ani a fost schilodita de nemernicul ei de sot :-(( ; si timp de 14ani i-a tot gasit scuze si a facut totul ca la carte ca sa fie bine; si n-a fost... la ultima bataie incasata (pt ca era decisa sa-l paraseasca), l-a omorat ea caci i-a fost frica, a fost convinsa ca urma sa o omoare el si sa ii omoare si copiii (3). oare de ce au fost necesari 13ani de tortura????

 

stiu ca e nevoie de curaj, insa voi cele care sunteti in asemenea situatii, gasiti solutii sa iesiti, pt copiii vostri daca nu pt voi; caci sunteti puternice avand in vedere ca reusiti sa le gasiti atatea scuze doar ca energia voastra nu e indreptata unde trebuie...

cereti ajutor, si vorbiti, povestiti tuturor ce vi se intampla; pastrati probe, faceti reclamatii, protejati-va documentele si pastrati-va o cat de mica independenta financiara. CURAJ

[Selene_Bunny]

LadyArtemis, mizezi prea mult pe "forever". Am citit nu demult povestea unei americance, mama a doi copii superbi. Sotul ei facuse tot asa, o cadere nervoasa, ei urmau sa se desparta, totusi, ea i-a ramas alaturi, lui ii fusese prescris un tratament, pe care el nu il lua, s-a aflat ulterior asta, ei locuiau inca in aceeasi casa, desi el era "high suicidal risk", "working things out". Copiii aveau 3 si 5 ani cand el i-a luat mai devreme de la gradinita, i-a dus la casa bunicilor si i-a impuscat, dupa care s-a sinucis.

 

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte si de Happy_in_TO...

Editat de Selene_Bunny, 28 martie 2015 - 11:44 .

[kariguld]

frumos subiect.... daca pot spune asa. frumos in sensul ca exista oameni care vor sa daruiasca altora putina fericire. care vor sa arate ca exista viata dincolo de orice incercare. 

eu ma ofer sa ajut, acuma nu stiu cu ce, dar daca e nevoie vreodata de ceva, bani sau haine, sau.... spuneti si fac tot ce pot. 

[Qarina]

Eu nu judecam pe nimeni aici in particular, ci mai degraba judecam atitudinea societatii ca intreg fata de bolnavii psihic. 

 

Si nici nu ma refeream la bolnavii psihic care refuza cu desavarsire sa se trateze. Ma refeream la cei care pot fi convinsi ca au nevoie de ajutor. 

 

Pentru mine personal sotul meu va fi mereu pe primul loc, chiar si atunci cand vom avea copii. Copiii vor creste, vor pleca la casele lor, isi vor construi propriile vieti, dar sotul este cel care va ramane langa mine toata viata asa ca el este si va fi mereu pe primul loc. In cazul meu, stiu ca daca sotul meu ar avea probleme psihice ar accepta ajutor. La asta ma refeream mai sus. Si nu vreau "sa o fac pe nimic/buna samariteana". Asa chiar sunt, sotul este pe primul loc si nu, nu spuneti ca sentimentul de maternitate ma va schimba caci nu o va face. Realitatea va ramane aceeasi si anume ca sotul va ramane cu mine, nu copilul care isi va face propria viata. Imi voi proteja si copilul dar asta nu va insemna niciodata ca renunt la sot daca are probleme psihice si accepta ajutor (din partea mea si a specialistilor).

.

 

 

Tu vorbesti ca si our couple's therapist. Fostul. De ce fostul? Tocmai pentru opinia asta, cum ca sotul e mereu langa tine.

 

oh well, daca era asa, nu mai eram la terapie si nu discutam despre divort, spuse logica mea.

 

adevarul e ca si daca copiii merg inainte si au viatza lor precum e normal, copiii abuzatori sunt niste intamplari tare rare. Sotii abuzatori se gasesc pe tot drumul. 

 

Eleni, ma ierti ca am intervenit dupa postul tau. 

 

Sunt cu gandul si inima langa voi, stiu ce a trait mama langa tata. Nu violenta fizica fiindca uneori soarta e langa tine si din cauza unei probleme medicale a lui nu era in masura sa faca miscari prea solicitante si nici mama nu era o panselutza. O singura data a incercat sa o loveasca, in baie, si nu a iesit bine pt el. Acum sunt despartiti de multi ani si pentru amandoi e mai bine. Mama a inflorit, din toate punctele de vedere.

 

stiu si ce inseamna gelozia si fara a intra in amanunte pot sa spun doar ca trebuie orpita la inceput, altfel e o cadere continua, e tot mai rau, mai greu. Oprirea poate insemna o confruntare fatisa ( recomand cu ajutor si sa nu fiti singure) si impunerea unor reguli- sau orice stiti voi ca ar sparge ciclul si daca nu merge, walk away.

[Victoria_mami]

Va cer si eu sfaturi; am o prietena care esta clar intr-o relatie abuziva cu sotul ei pe care il iubeste (inca); ei nu locuiesc impreuna, insa au planificat ca de la vara sa fie impreuna. Eu de cateva luni tot incerc sa o fac sa vada, sa o conving sa nu plece de aici, aici are casa ei, serviciu, tot ce ii trebuie; insa, vrea sa fie impreuna, sa experimenteze cum e viata in 3 (au un baietel impreuna). Cand se intalnesc (sa zic 2-3-6 luni pe an petrec impreuna) nu e niciodata bine; de la abuz verbal la abuz fizic, le-a experimentat pe toate; de la cuvinte care ea zice ca ii e rusine sa mi le repete (cum ii zice el) pana la lovit si (mda) scuipat in fata! S-a intamplat acum vreo 2 ani ca a lovit-o si scupiat-o de fata cu copilul... acum cateva luni am simiti-o ca incepe sa vada un piiiiiiiiiic mai realist si atunci am inceput si eu sa o fac sa vada exact relatia abuziva in care e... insa, cum o suna el si ii vorbeste frumos o data-de doua ori, cum uita tot ce i-a facut si in continuare isi face planuri sa plece la el... I-am spus clar, chiar inainte de a se casatori cu el ca eu cred ca face o mare greseala, dar daca ea tine neaparat sa se casatoreasca cu el, eu nu o pot opri, insa o voi sprijini cand va avea nevoie. Si tot are nevoie, periodic, de cineva sa o asculte. Abuzul verbal e prezent, desi ei sunt la distanta; o suna si o face in toate felurile... si ea sufera si mai apoi (cum spuneam) ii vorbeste frumos si civilizat la telefon o data si ea uita tot... stiu ca e greu sa deschizi ochii cuiva care prefera sa nu vada, insa e vorba si de un copli la mijloc, un copil care, din pacate, e expus si vede toate astea, un copil care o vede plangand tot timpul, un copil care sufera langa ea... si ea... nu vrea sa vada. E posibil sa ajuti pe cineva care prefera sa NU vada? Cand e suparata pe el, e "de acord" cu mine, pare sa inteleaga ca se afla intr-o relatie abuziva, insa, cum ii trece supararea, cum e pregatita sa mai acorde o sansa. Eu i-am explicat ca de fapt, nu face altceva decat sa-i mai acorde lui inca o ocazie sa o umileasca, insa... Ce vreau eu sa stiu e "O pot ajuta sa vada, sa se trezeasca si sa nu renunte la tot ce a facut ea pana acum ptr. o relatie abuziva?" Daca e posibil, cum? 

Va multumesc tuturor.

 

 

PS: ma simt oribil ca ii povestesc viata, insa, sincer, nu vreau altceva decat sa o ajut, sa o opresc sa faca o mare greseala. Ea inca crede ca daca o sa stea impreuna TOT timpul, o sa aiba o casnicie buna... mie mi-e imposibil sa-mi imaginez ca daca el nu o suporta acolo si nu poate sa se poarte civilizat 2 saptamani (atat au petrecut impreuna ultima oara), o sa fie in stare sa o trateze cum ar trebui, cand stie ca va fi acolo tot timpul.

[Glicina]

Va cer si eu sfaturi; am o prietena care esta clar intr-o relatie abuziva cu sotul ei pe care il iubeste (inca); ei nu locuiesc impreuna, insa au planificat ca de la vara sa fie impreuna. Eu de cateva luni tot incerc sa o fac sa vada, sa o conving sa nu plece de aici, aici are casa ei, serviciu, tot ce ii trebuie; insa, vrea sa fie impreuna, sa experimenteze cum e viata in 3 (au un baietel impreuna). Cand se intalnesc (sa zic 2-3-6 luni pe an petrec impreuna) nu e niciodata bine; de la abuz verbal la abuz fizic, le-a experimentat pe toate; de la cuvinte care ea zice ca ii e rusine sa mi le repete (cum ii zice el) pana la lovit si (mda) scuipat in fata! S-a intamplat acum vreo 2 ani ca a lovit-o si scupiat-o de fata cu copilul... acum cateva luni am simiti-o ca incepe sa vada un piiiiiiiiiic mai realist si atunci am inceput si eu sa o fac sa vada exact relatia abuziva in care e... insa, cum o suna el si ii vorbeste frumos o data-de doua ori, cum uita tot ce i-a facut si in continuare isi face planuri sa plece la el... I-am spus clar, chiar inainte de a se casatori cu el ca eu cred ca face o mare greseala, dar daca ea tine neaparat sa se casatoreasca cu el, eu nu o pot opri, insa o voi sprijini cand va avea nevoie. Si tot are nevoie, periodic, de cineva sa o asculte. Abuzul verbal e prezent, desi ei sunt la distanta; o suna si o face in toate felurile... si ea sufera si mai apoi (cum spuneam) ii vorbeste frumos si civilizat la telefon o data si ea uita tot... stiu ca e greu sa deschizi ochii cuiva care prefera sa nu vada, insa e vorba si de un copli la mijloc, un copil care, din pacate, e expus si vede toate astea, un copil care o vede plangand tot timpul, un copil care sufera langa ea... si ea... nu vrea sa vada. E posibil sa ajuti pe cineva care prefera sa NU vada? Cand e suparata pe el, e "de acord" cu mine, pare sa inteleaga ca se afla intr-o relatie abuziva, insa, cum ii trece supararea, cum e pregatita sa mai acorde o sansa. Eu i-am explicat ca de fapt, nu face altceva decat sa-i mai acorde lui inca o ocazie sa o umileasca, insa... Ce vreau eu sa stiu e "O pot ajuta sa vada, sa se trezeasca si sa nu renunte la tot ce a facut ea pana acum ptr. o relatie abuziva?" Daca e posibil, cum? 

Va multumesc tuturor.

 

 

PS: ma simt oribil ca ii povestesc viata, insa, sincer, nu vreau altceva decat sa o ajut, sa o opresc sa faca o mare greseala. Ea inca crede ca daca o sa stea impreuna TOT timpul, o sa aiba o casnicie buna... mie mi-e imposibil sa-mi imaginez ca daca el nu o suporta acolo si nu poate sa se poarte civilizat 2 saptamani (atat au petrecut impreuna ultima oara), o sa fie in stare sa o trateze cum ar trebui, cand stie ca va fi acolo tot timpul.

Nu-i un sfat ce voi scrie acum, e doar... experienta :( Trista :(

Nu exista orb mai orb decat cel care NU VREA sa vada. Din pacate, experienta mi-a confirmat ca nu pot fi ajutati decat cele care chiar vor sa fie ajutate, nu si cele care-si inchipuie ca asta e, poate-l schimb eu, vai, dar ce va spune lumea, raman pt copil. Toate sunt scuze si false comoditati chinuite ale unor minti real chinuite. Ca sa poti ajuta un om trebuie ca omul respectiv sa mai aiba un gram de luciditate. Nu poti salva o femeie care cocheteaza cu sinuciderea, caci viata alaturi de-un abuzator e sinucidere asumata, lenta, dar asumata. Eu am crezut ca o mama tot ar mai avea cat de cat puterea sa se rupa de-un nebun, macar pt copil... Aiurea! Pe scurt, am incercat s-o trezesc, am sprijinit-o cum spui si tu ca vrei s-o faci, am ... si am... si am... Rezultatul: ea a ramas cu el, ia bataie in continuare, face sluj cand vrea el si cum vrea el, e umilita, matratata si chinuita de ani buni, copilul a crescut intr-un iad permanent, odata devenit adult va reproduce comportamentul tatalui abuziv :((( Da, da semne :((( Ce-am obtinut eu: multa, foarte multa "recunostinta" din partea "cuplului" cu pricina. Ca m-am amestecat, chipurile, in casnicia lor  Eu, vecinii, salvarea chemata cand ea nu se mai trezea din lesin, dupa o "corectie meritata" (ii verificase agenda din telefon si mai apareau acolo si alte numere decat al lui), parintii ei, medicul legist care i-a eliberat certificat cu descrierea amanuntita a plagilor (descrise ca fiind produse cu un obiect metalic, era un robinet) trecem drept niste bagaciosi care ar vrea sa-i desparta. Niste rai si niste urati. Iar ea sta in continuare cu el, nu-l iubeste, dar nu vrea sa-mparta bunurile, nu divorteaza, ca "rade lumea" samd ca nu mai am putere sa descriu ce viata are. Si da, are nevoie sa fie ascultata. Nu are cine s-o mai asculte, caci nici un om normal la cap nu rezista la povestile ei mai mult de 10 minute. Si, oricum, povestitul asta aiurea nu-i foloseste cu nimic... Ba nu, chiar trage ceva foloase: am sesizat o umbra de satisfactie pe fata ei in momentul in care-a observat ca povestile ei fac rau celor ce-o asculta :(((

Asta face abuzul repetat, transforma victima intr-un mod odios.

 

Asa ca, Nadia, ai grija cat si cum ajuti! Pe mine experienta m-a invatat ca pana la urma nici un bine nu ramane nepedepsit :((( Acum suflu si-n iaurt.

In asa fel incat a doua oara cand am sesizat comportamentul abuziv ( de data aceasta doar de natura psihologica, practicat cu rafinament si perseverenta) la sotul unei prietene bune, mi-am retras absolut toate ambasadele. Stiu, suna a lasitate, dar pur si simplu nu am mai avut putere nici sa ascult, nici sa atentionez, nici sa nimic :( Am rupt o prietenie care-a debutat in copilarie :(

 

LadyArtemis, sa stii ca nu orice pervers/violent/abuzator/nenorocit este bolnav psihic. Iar angajamentele tale eu nu ti le judec, nu te cunosc. Numai ai si tu mai multa grija sa nu ranesti pe cineva pe un subiect atat de sensibil!

[Victoria_mami]

Of, Glicina, cat ma intristeaza ce spui tu. :( Si ptr. tine, si ptr mine si ptr prietenele noastre :( Nici eu nu am puterea sa redau tot ce mi-a povestit ea si nici nu as face-o ptr. ca nu am permisiunea ei sa-i povestesc viata, am povestit doar fff putin, cat sa intelegeti ca e vorba de abuz real. Eu inca sper, in naivitatea mea ca mai sunt sanse, ptr ca ea mai are (inca) momente de luciditate... momente in care constientizeaza abuzul, insa ii trec repede, din pacate... a ajuns sa se bucure ca "azi a vorbit frumos"... eu (poate gresesc) insa, ii fac de multe ori paralele intre viata ei si a mea, ca sa ii explic si arat concret ca ce traieste ea nu e normal. Nu stiu sincer daca o ajuta sau doar o raneste... Mi-am imaginat ca nu o pot ajuta, insa speram ca cineva aici sa vina cu o solutie miraculoasa, cu niste vorbe minune care sa o trezeasca instantaneu si sa o faca sa renunte la relatie. Stiu ca o sa lase tot si o sa plece la el si imi pare rau si ma doare sufletul ptr. ea si ptr. copilasul ala nevinovat care (cum spuneai si tu) si el da deja semne de 'abuz', dupa fiecare episod a inceput si el sa o trateze exact ca taica-su, ii vb urat, nu o asculta, lipsa de respect era cat casa... acum parca si-a mai revenit un pic copilul, insa daca il duce la el (si se duc, ea nu mai are acum nici un dubiu..., chiar aseara am vb cu ea) o sa il zapaceasca pe copil, o sa-l transforme intr-un mic X (taica-su), o sa copieze comportamentul, o sa... o sa... si eu stau pe margine si ma simt atat de neputincioasa... 

[pacino]

Tot dau tarcoale subiectului,as avea atatea de spus si mi-e frica ca voi scrie un roman.Eu l-am divinizat.cu toata inima,tot corpul,toata inocenta celor 19 ani cat aveam cand l-am cunoscut.Am fugit de acasa pentru el,mi-a spus ca ii e asa dor de mine si ca daca nu vin,el isi gaseste pe alta.BIG RED FLAG!Asa ca am traversat tara sa fiu cu el.

 

 

Prima palma am luat-o dupa 3 luni pentru ca nu am ascultat ceva.Am fost asa de socata,parea un vis.Am stat cu el 10 ani,avem 2 copii minunati.Mult abuz psihic si cateva palme.Cand am suferit un avort spontan,mi-a spus ca eu sunt de vina si ca probabil era o fetita,de accea nu a rezistat ca fetele nu sunt puternice.Cand nu aveam pofta de mancare,ma indemna sa mananc deoarece nu are bani de inmormantare,si asta cu cativa prieteni de fata,i s-a parut haios.

 

 

Un om cu care nu se putea discuta omeneste,avea anumite fixisme,chiar idei paranoice.Eu eram vesnic proasta,grasa,curva daca ma vopseam blonda.Dai sanse dupa sanse,speri mereu,apoi intri intr-un fel de inertie,Stii ca nu ti-e bine,stii ca copiii merita liniste dar...am citit undeva ca o femeie abuzata se va desprinde cand she had enough,atata timp cat mai poate duce,va sta.

 

 

Cum am plecat eu?Exact,cand n-am mai putut si cand l-am infruntat pentru prima data.Mi-a tras o palma pentru ca i se parea suspect ca dorm cu telefonul langa mine ca sa aud alarma dimineata.Si cand am primit palma aia grea de vedeam stele verzi,ceva in mine a urlat,efectiv a fost ultima picatura.I-am spus foarte ferm,uitandu-ma in ochii lui:"E ULTIMA DATA CAND MA MAI LOVESTI!!!"S-a dat un pas inapoi,aproape speriat,mirat,si-a dat seama she means business.A fost prima data cand nu mi-a mai fost frica,cand m-am simtit libera.

 

 

Am dat sa ma imbrac si el a venit iar spre mine cu intentia clara sa ma loveasca.Eram doar in bikini,era 2 noaptea dar nu mi-a mai pasat nici de gura lumii,nici de nimic,simteam un curaj care imi era necunoscut pana atunci.Asa ca am iesit pe holul blocului,asa in bikini si am alergat pe scari strigand AJUTOR!!!El in urma mea sa ma faca sa intru dar eu eram hotarata,a fost ca o descatusare.A venit administratoareain casa,eu am profitat si am luat actele,telefonul,poseta si dusa am fost.Era septembrie,noaptea in Bucuresti,mi-era frig dar nici ca imi pasa,pur si simplu m-am eliberat.

 

 

A doua zi cand am venit de la job,era lapte si miere.L-am anuntat ca ma voi muta cand iau salariul.Copiii erau la bunici in vacanta.Daca a vazut ca nu merge cu vorba buna sa ma induplece,a inceput iar cu jignirile dar nu a mai indraznit sa ma loveasca.In cele 3 saptamani de iad pana m-am mutat,mi-am auzit multe,ca voi deveni tarfa orasului,ca nu voi fi in stare de nimic,ca daca ma vede cu un barbat ne omoara acolo pe strada etc.M-a violat de mai multe ori si avea tupeul sa-mi reproseze dupa ca stau ca un mort,in conditiile in care eu nu eram niciodata pasiva si ii produceam mereu placere.Pur si simplu ma detasam mental,ma gandeam la ce ora ma trezesc maine,refaceam mental traseul pe jos pana la birou,ma gandeam la colegi etc.Cand mi-a venit ciclul,am pastrat tamponul pentru mai multe zile caci stiam ca astfel nu ma va atinge.

 

 

Uite ce tremur cand rememorez totul!Gandindu-ma inapoi,m-am infiorat descoperind in ce pericol ma aflam inainte de a pleca.Pentru ca se spune ca cel mai periculos timp e atunci cand pleci sau chiar dupa.Atunci se intampla crime,atacuri ca vede ca isi pierde controlul asupra ta.Putea lejer sa ma omoare in somn!Vad la tv tot felul de cazuri din astea si imi dau seama ca puteam si eu sa am aceeasi soarta.

 

 

Nimic nu se compara cu linistea de acum,cu lipsa de stres.Sunt constienta ca am nevoie de terapie,ma lupt cu un pui de depresie(mai mic sau ma mare,nici nu imi dau seama).Mi-e ciuda ca am pierdut cei mai frumosi ani,ca in loc sa calatoresc sa citesc mai mult,sa studiez mai mult,sa cunosc lumea,eu am stat langa o bruta.Si simt ca am atatea de recuperat si timpul nu e de partea mea.Vreau sa merg la scoala de soferi,vreau sa vad lumea,vreau sa citesc mai mult.

 

 

Si daca tot vorbim de abuz,mi se pare important sa vorbim si despre red flags,adica eu daca as avea fete,le-as vorbi despre asta pentru ca exista mereu semne care preced abuzul.E important sa se stie despre limite,despre red flags si da,sa ne ascultam mereu intuitia.

 

Si mi se mai pare important sa le insuflam fetelor incredere de sine,ca sa nu accepte asemenea comportament.Am stat mult si am analizat de ce am ajuns intr-o asemenea relatie si de ce am stat 10 ani.O mama rece,absenta emotional,care ne batea cu o sete...N-am auzit niciodata de la ea sa-mi spuna ca e mandra de mine,ca sunt frumoasa,ca are incredere in mine etc.Nu mi-a vorbit niciodata despre baieti,viata si altele.Asa ca mi se pare foarte important sa prevenim.