eu cred ca atunci cand ai mai multi copii, dragostea pentru ei nu se imparte, ci se dubleaza-tripleaza-etc.
Daaa..asta-i citat din clasicii DC-isti!
Stiu exact si cui ii apartine remarca...
Postat 23 ianuarie 2015 - 15:48
eu cred ca atunci cand ai mai multi copii, dragostea pentru ei nu se imparte, ci se dubleaza-tripleaza-etc.
Daaa..asta-i citat din clasicii DC-isti!
Stiu exact si cui ii apartine remarca...
Postat 23 ianuarie 2015 - 15:53
Daaa..asta-i citat din clasicii DC-isti!
Stiu exact si cui ii apartine remarca...
da ? nu stiam. sau ma rog, n-am retinut ce si cum. ideea in sine am mai gasit-o / citit-o, iar in viata reala am intalnit-o in familiile fratelui meu si cumnatei mele (din partea sotului), fiecare are cate 3 copii.
Postat 02 februarie 2015 - 15:55
Este o prostie indiferent cati ai avea la fel ii iubesti
Postat 02 februarie 2015 - 17:48
Cand eram insarcinata cu al doilea copil aveam senzatia ca iubirea fata de primul creste si creste....de parca timpul nu mai avea rabdare. E ciudat. Ma gandeam ca sunt hormonii :).
Cert e ca eu ii iubesc "cantitativ" la fel de mult. Ca manifestare e diferit pentru ca si ei sunt diferiti. Unul e mic, slabut si "martait", inca la faza de copilareala, celalalt intra in adolescenta si in public nu ne mai pupam/tinem de mana in timp ce acasa in momentele de alintatura vrea sa ne jucam cu pisicuta (are niste mate de plus cu care doarme)...
Am o colega care zicea la fel. Ca i 3 le e cel mai bine. Si s-a intamplat sa vina si bb2 ... sunt in continuare fericiti si recunoaste ca noi, astelalte, care o combateam, aveam dreptate.
Postat 11 februarie 2015 - 04:53
Eu am trei, si pot spune ca le iubesc la fel de mult. Difera insa focusul pe care il impart dupa nevoi. Adica, cea mica-mica are nevoie de mine mai mult decat cea mare-mare din punctul de vedere al dependentei. Cea mijlocie este foarte needy in ultima vreme, este alaptata mai mult decat sora-sa a mica! dar e clar ca de asta are nevoie, asa ca asta ii dau. Daca ar veni cineva sa imi spuna "alege tu pe care din fete mi-o dai mie sa o cresc", nu as putea. Nu ma imaginez fara nici una si timpul petrecut departe de oricare din ele ma face sa imi fie un dor nebun de ea.
Cred ca intr-o familie normala, in care toti copiii sunt doriti, ei sunt iubiti la fel de mult. atentia primita poate varia in timp, pretentiile avute de la ei pot diferi in functie de varsta, dar iubirea, ca sentiment, e egala.
Postat 11 februarie 2015 - 09:16
Cam la fel cu Alexia27, anya, buflea gandesc si eu.
Adica iubesc ambii copii la fel, imi place sa-mi petrec timpul, sa vorbesc, sa ma joc, cu oricare dintre fete, le iubesc la fel pe amandoua, nu-mi imaginez viata fara una din ele. Nu am preferinte in ceea ce le priveste.
Modul cum imi manifest iubirea fata de ele, poate sa difere in functie de firea fiecareia, de preferintele lor, si atunci ma adaptez si eu... Oricum nu difera radical modul asta de a-mi arata iubirea fata de ele.
La fel, cerintele mele fata de ele, si obligatiile lor sunt aceleasi, nu fac diferente intre fete. Ma refer aici la facut lectiile pt scoala, facut ghiozdan/penar cu tot ce trebuie (le ajut cu ce au nevoie, normal), ordine in casa (jucarii, haine, dus haine murdare la spalat), dus farfuriile la chiuveta dupa ce mananca, chestii de genul asta...
Mie mi se pare de neconceput sa faci diferente intre copii, si sa te si manifesti ca atare, un copil il alinti toata ziua, si pe altul il pui la treaba, ca deh, nu-ti place asa mult de el (nici nu stiu cum vine asta)
Mi se par monstruase si vietile familiilor din generatiile antarioare, in care preferau si isi iubeau mai mult copiii de un anumit sex (fete sau baieti, in functie de cum si-au dorit) si copilul din sexul nedorit era "fugarit" in permanenta.
Stiu familii cu fata si baiat, in care era preferat baiatul, de ex. baiatului i se dadea bucata de prajitura vizibil mai mare pt ca "e baiat si baietii au intaietate".... Sau era preferat copilul mai mic, indiferent de sex, pe principiul ca "e mai mic, da-i lui, lasa-l pe el etc" - la orice. Ala mare ramanea mereu "pe tusa", cu "buza umfllata". Chestiile astea lasa urme in sufletul oricarui copil, si pe de alta parte, nici un copil nu merita sa traiasca asemenea lucruri.
AIci m-am referit la situatii normale, cu copii sanatosi, nicidecum la situatii speciale, cu un copil bolnav, caruia trebuie sa-i acorzi atentie sporita. In cazuri din astea, cred ca e si usor de inteles de ce un parinte acorda atentie celui bolnav. Pe cand in cazul copiilor sanatosi, normali, nu.
Editat de monicabo, 11 februarie 2015 - 09:20 .
Postat 01 martie 2015 - 00:37
Postat 01 martie 2015 - 00:37