Viviana, eu cred ca situatiile de genul asta, petrecute in scoala, trebuie rezolvate de catre scoala. Din doua motive: in primul rand ca e problema lor, fapta fiind in curtea lor, si apoi pentru ca, cel putin teoretic, oamenii aia sunt profesionisti pedagogic vorbind, plus ca pot fi impartiali (ceea ce un parinte nu prea poate fi).
Dar daca spun ca trebuie rezolvata la scoala nu spun ca trebuie musamalizata, ci din contra: faptei trebuie sa i se dea importanta cuvenita, nici prea mare, exagerata, dar nici prea mica, bagatelizata.
Daca scoala hotaraste ca elevul a gresit si trebuie sanctionat drastic, sau doar avertizat, sau doar dojenit...asta e.
Dar eu ca parinte trebuie sa ma asigur ca problema este oficiala, in atentia celor cu decizii.
Si mai pot fi nemultumit, desigur, avand libertatea de a merge la etapa (forul) superior.
Poate o sa ziceti ca trebuie sa ma gandesc si la copilul ala, ce i-or face parintii, ce-o pati...da, asa este, dar asta numai dupa ce ma gandesc la copilul meu.
Cred ca v-am mai spus ca si Ioana a patit o chestie cam la fel, o poza facuta cu ea in clasa, intr-o pozitie nefericita langa un baiat...si comentariul cu pricina. Era in clasa a 7-a si am facut deranj mare, dar calm si civilizat, cu Tora cu tot. Atitudinea parintilor si a impricinatilor, ora de dezbatere cu toata clasa tinuta de diriginta ne-au oprit actiunea, pentru ca am considerat ca totul se poate opri acolo. Si asa a si fost. Insa totul era gandit in asa fel incat, cu folosirea regulamentului, sa fie posibila si exmatricularea. Copiii aia au trecut milimetric pe langa un accident al vietii lor scolare si au stiut asta. Ca au fost parintii, diriginta...nu stiu, dar rezultatul a fost evident.
Intr-a 8-a a pocnit-o o colega...asa, mai scapata de sub control parental...pai pana nu s-a strans toata conducerea liceului la scoala, am stat acolo cu mana pe butonul de 112. Au venit ca vantul, director plin, adjunct, nici nu stiu cine era pe-acolo...se faceau ca nu pricep dar n-a fost nevoie de multe cuvinte...si-au luat rolul in serios, nu le-am lasat loc de intors. Finalul a fost tot usor, pentru ca tatal fetei, fata, din nou diriginta si dezbaterile ei m-au convins ca evenimentul se poate opri fara consecinte grave pentru fata respectiva, aflata inainte de admitere la liceu. Si am avut dreptate iar, fata s-a comportat exemplar, a devenit atenta, draguta, a lasat ifosele deoparte si a incheiat anul in liniste.
Ce vreau sa spun? Ca atitudinea noastra ii influienteaza pe adolescenti mai mult decat ne dam seama. Copiii aia au privit evenimentele ca pe niste lectii si, fiind copii buni, nu au recidivat; cred insa ca daca li s-ar permite repetat sa se manifeste astfel, lucrurile ar lua-o razna.
In orice caz, legile, regulamentele scolare sunt foarte clare, doar aplicarea lor sufera. Dar, daca vrei musai, cei in drept nu au ce face si le aplica.