90 raspunsuri la acest subiect

[andacos]

. Normal e ca el, vaduvul, sa-si faca ordine-n inima si abia apoi sa curteze o alta femeie care merita si ea respect, are si ea dreptul sa se bucure, nu numai sa aline.

Eu nu cred ca e asa usor ,ca un vaduv sa-si faca ordine in viata ce o traieste fara EA sau fara EL!!!

 

Nu e ca la un divort cind sentimentele se sting...e vorba ca viata ti-a luat de linga tine,uneori brutal si neasteptat...jumatatea.

 

Sustin tot ce a spus Dark Bendis in mesajul ei,insa se pare ca exista cel putin doua categoraii de oameni:cei ce -si traiesc viata alaturi de o parsoana vaduva,cu imaginea celui decedat intre ei...si cei ce nu accepta.

 

De ce unii accepta ,nu stiu sa va spun...si eu m-am intrebat de ce partenera tatalui meu accepta asta,insa se pare ca nu o deranjeaza absolut deloc,ca altfel relatia nu ar dura de cel putin 10 ani.

 

Trebuie insa sa recunosc ca daca acum tata nu ar mai pomeni de mama...mi s-ar parea cel putin ciudat si mi-as pune intrebari de ce e asa.

 

Xio e un punct de vedere foarte interesant si da sa stii ca exista acest sentiment de vinovatie,pe unii ii doboara,altii traiesc cu el in concubinaj toata viata.

 

Oricum sunt citeva raspunsuri destul d eurite la acest subiect...chiar nu m-am asteptat sa citesc asa ceva si d ela anumiti useri.

[viviana]

S-a gandit cineva ca unii oameni spun asta pt ca se simt vinovati ca merg inainte alaturi de altcineva? :) poate asta e felul lor de a-si rascumpara greselile.

Eu m-am gandit la asta. Primul lucru care mi-a venit in minte. Insa nu am gandit-o si prin prisma rascumpararii greselilor.

Intr-un fel simte ca tradeaza memoria celei cu care a impartit atatia ani si bune si rele.

 

Alta problema e cea legata de copil.. El trebuie sa pastreze vie amintirea mamei pentru el. Copilul sufera foarte mult, iar tatal, poate nu stie cum sa-i arate ca Animo nu este, nu va fi un inlocuitor al mamei.

 

Animo, cred ca ar trebui sa vorbesti in aceeasi masura si cu tatal si cu copilul si sa le explici ca tu doar doresti sa existi in viata lor nu sa-i iei locul decedatei.

[viviana]

Apai dac-o iubeste pe sotia decedata, n-are decit sa-si traiasca doliul, sa-i accepte moartea si sa intre intr-o noua relatie numai cind e pregatit pt asta, nu? Nu vad  de ce parteneara actuala tb sa aiba rabdare, diplomatie si ce-ai mai zis tu. Normal e ca el, vaduvul, sa-si faca ordine-n inima si abia apoi sa curteze o alta femeie care merita si ea respect, are si ea dreptul sa se bucure, nu numai sa aline.

Nu e chiar asa. Omul este o fiinta sociala si are nevoie de relatii intime (nu ma refer la sex). O persoana ce si-a pierdut partenerul nu va stii niciodata cand a terminat cu ordinea-n inima si cand e pregatit pentru o noua relatie decat daca incearca.

Uitarea si durerea nu se pot contabiliza in ani, iar sentimentelor nu le poti pune dop cand vrei.

 

===

Repet. Chestiunea este delicata si trebuie judecata in ansamblu. Nu este vorba de un vaduv.

E vorba de  vaduv+copil.

El ca tata are datoria de a pastra vie memoria mamei. 

Nu stiu cati ani are copilul (si nici daca e valabil in cazul de fata) dar multi copii dupa pierderea mamei traiesc cu frica de a nu o uita. 

[AniMo]

Repet. Chestiunea este delicata si trebuie judecata in ansamblu. Nu este vorba de un vaduv.

E vorba de  vaduv+copil.

El ca tata are datoria de a pastra vie memoria mamei. 

Nu stiu cati ani are copilul (si nici daca e valabil in cazul de fata) dar multi copii dupa pierderea mamei traiesc cu frica de a nu o uita. 

Nu este vorba de vaduv+copil. Copilul este adult si relatia cu el este ok. 

[viviana]

Nu este vorba de vaduv+copil. Copilul este adult si relatia cu el este ok. 

Ok, am inteles. Asta schimba putin datele problemei - din punctul meu de vedere.

Copilul adult nu isi indruma tatal spre o relatie de lunga durata?

Eu dupa ce a murit tatal meu, la cei 54 de ani ai mamei, am sfatuit-o, am indrumat-o, am impins-o sa-si refaca viata. Ea nu a putut cu toate ca ocaziile nu i-au lipsit. A avut o scurta relatie si dupa aceea s-a simtit tare vinovata.

Si pe masura ce trecea timpul idealiza din ce in ce mai mult relatia ei cu tata.

 

Azi e singura, nu are un suflet alaturi de care sa se agate, traieste, respira exclusiv prin noi. O vad si stiu ca nu ii e bine

[andacos]

El ca tata are datoria de a pastra vie memoria mamei. 

Eu cred ca asta nu tine neaparat de virsta copiiilor...e normal-dupa mine,ca tatal(sau mama)sa tina treaza memoria celui ce nu mai este.

[AniMo]

N-ar fi corect pentru tine sa treci cu vederea anumite aspecte din comportamentul lui, doar ca relatia voastra sa mearga in continuare, pt ca nu iti poate spune nimeni cat vor mai dura cu exactitate. Durerea pierderii cuiva drag, nu are masura si nici limita de timp, pt fiecare individ in parte se manifesta diferit!

Nu ai scris de cand sunteti impreuna si ce anume te nemultumeste, cand anume te simti in plus, daca vezi de la el ca face eforturi sa depaseasca momentul, relatia ta cu copilul lui, etc.

Suntem impreuna de 2 ani. De un an locuim impreuna. Doua situatii imi vin acum in minte:

1. In primavara si-a serbat ziua. Totul a fost OK, mancarea delicioasa, dulciurile perfecte, invitatii multumiti. Dupa ce au plecat musafirii,  m-am apucat sa curat prin bucatarie. Am sesizat la un moment dat ca nu vine si el asa ca m-am dus in sufragerie sa vad ce face. Plangea. Si-a pus muzica in surdina, s-a asezat pe canapea si a inceput sa planga. L-am intrebat ce face, a zis ca e la pamant. L-am mangaiat pe cap si i-am spus ca-l las sa se linisteasca. Am stins lumina, am inchis usa si am plecat la spalat vase. A stat asa mai bine de doua ore. 

2. Cea de-a doua s-a intamplat zilele trecute (asta m-a si determinat sa deschid subiectul). Eram in bucatarie, aproape terminasem de facut ciorba, eram la momentul definitivarii gustului. Am gustat eu, a gustat si el. A zis ca e perfecta, nu-i mai trebuie nimic, m-a si laudat ca mereu fac papa bun. Zic eu: Cu opinci de fier daca umblai, nu gaseai asa bucatareasa buna (cunoasteti expresia). Ma asteptam sa zica ceva dragut sau sa nu zica nimic. Dar a zis ca si nevasta lui facea mancare buna. Daca imi dadea cu polonicul in cap sigur ma durea mai putin. 

M-am enervat, i-am spus ca imi face nervii ferfenita, ca m-am saturat sa tot aud de nevasta-sa, sa-i vad in fiecare zi papucii si hainele, sa-i vad pozele, i-am spus ca il suspectez de lipsa de bun simt. 

Am trecut, zic eu prin toate fazele:

am fost intelegatoare, l-am sustinut moral, am suferit, am plans, m-am enervat.

Cel mai naspa e ca in ultima vreme simt nevoia sa-l jignesc, sa-l fac sa sufere, as vrea sa plec dar inca nu pot. Oscilez intre intelegere (pot intelege ca a iubit-o, ca sufera, ca are amintiri), furie (ma gandesc ca arunca o parte din durerea lui asupra mea pe nedrept) si neputinta.

[andacos]

 

Copilul adult nu isi indruma tatal spre o relatie de lunga durata?

Hmmmm...recunosc ca am suferit ca un ciine ,cind a inceput tata aceasta relatie.Am simtit o durere imensa,ce n-o pot transcrie in cuvinte.Insa...am pastrat pentru mine aceasta durere,de fapt i-am spus tatei ceva,insa nu la valoarea aia devastatoare din sufletul meu.

 

Apoi partea logica a inceput sa domine si asa cum eu-divortata,nu mi-am dorit sa ramin singura,am inteles ca nici tata nu adora singuratatea.

 

In momentul in care am plecat din tara,am fost chiar multumita ca nu este singur.

 

Sigur vor fi persoane ce nu sunt de acord,insa eu cred ca la batrinete ,singuratatea poate fi devastatoare.

[AniMo]

S-a gandit cineva ca unii oameni spun asta pt ca se simt vinovati ca merg inainte alaturi de altcineva? :) poate asta e felul lor de a-si rascumpara greselile.

Total de acord si cu ipoteza asta. Fara partea de rascumparare a greselilor.

Mi-a trecut si mie prin cap ca poate se simte vinovat. 

[rall]

AniMo, intamplarile povestite nu mi se par deloc din categoria 'nesimtire'. Vad doar o mare tristete...

 

Poate te-ar ajuta daca nu ai mai privi-o pe fosta sotie ca pe o adversara (asa reiese din ceea ce scrii, poate ma insel) ci ca pe o.. partenera. Iubiti (presupun) amandoua acelasi barbat iar intre voi nu poate fi vorba de competitie.