265 raspunsuri la acest subiect

[adolescenta]

Nu stiu cat de bine procedez scriind aici,dar sper ca voi gasi sfaturi care sa ma ajute,sa ma incurajeze.Am vrut sa postez undeva unde este o diferenta de varsta intre mine si intre cei care dau sfaturi,pt ca nu pot primi sfaturi de la adolescenti,prieteni,asa cum primesc de la un matur.

Mentionez ca am varsta de aproape 15 ani,trec in clasa a8a(emotii,stres,tot tacamul).Ca fiecare adolescent,am probleme cu parintii,insa nu probleme de genul cu baietii,ca as fuma,ca as bea,etc.Dupa parerea mea,sunt o adolescenta destul de cuminte,care invata,citeste(imi place f mult sa citesc),care iese mai rar,putin cam complexata din cauza cosurilor,a inaltimii.In fine,nu e relevant in cazul de fata.

Parintii mei au divortat cand eram eu mica,vreo 2 ani sa fi avut.De la fiecare am auzit ipoteze diferite privind cauza divortului,nici eu nu stiu ce sa cred,dar acum nu ma mai intereseaza.

Am stat o buna perioada de timp la mama mea,traind diferite experiente,mai neplacute pt un copil,care m-au maturizat timpuriu.A fost vina ei,in principal,dar o pun si pe seama varstei,m-a nascut la 20 de ani si avea chef de viata,de distractii,prietene dornice de cluburi,barbati,etc.Stiu sigur ca m-a iubit,am fost crescuta de matusa mea si bunica,dar si de ea,desi de multe ori,in weekend,era plecata prin cluburi,la petreceri,etc.,a avut totusi grija de mine.Pana a aparut un barbat care a locuit cu noi,la bunici,o perioada buna de timp,in care au fost certuri,batai,etc.Mama nu putea renunta la el,in ciuda tuturor intamplarilor.Au decis sa plece in strainatate,lasandu-ma la bunici.Am mers la scoala,nu mi-a fost alaturi in prima zi de scoala,desi tatal meu da.

In clasa intai,prin primavara,m-a luat cu ea in strainatate,desi tata a luat ceva masuri ca sa nu ma ia din tara.Acolo am mers doar o luna la scoala,in rest stateam in fata televizorului,in casa,cateodata singura cand era la munca,pana au venit niste chiriasi care au locuit cu noi.Si acolo barbatul era violent,se certau foarte des,eram traumatizata.Pana am plecat in Romania.

In Romania...veste soc pt mine,mai ales.Eram reincredintata tatalui.Mi-a fost greu la inceput gandindu-ma ca mama e departe,ca nu era la mine,dar fiind copil ,si pt ca tatal meu imi oferea tot confortul necesar,haine,bani,scoala ca lumea (m-a mutat la alta scoala,mult mai buna),jucarii,tot ce isi dorea un copil de 9 ani.Are si el la randul lui pe cineva,pe care o respect mult in sufletul meu,desi de multe ori ma enerveaza atat ea cat si tata,dar imi dau seama ca au dreptate intr-un final,care are grija de mine,care ma sfatuie,desi nu e ca o mama,nu e afectuoasa,tandra cu mine,dar ma sprijina neconditionat.La fel si tata.

In fine,mama a incercat sa ma ia,a redeschis proces,implind varsta de 10 ani am avut dreptul sa aleg,l-am ales pe tata.Pt mama a fost un soc,a fost greu si pt ea,am amintiri tare neplacute din perioada aceea,cand mama imi mai aducea cate ceva la scoala si tata imi zicea sa nu iau nimic de la ea,cand erau certuri din pricina ei,cand sufeream si imi era dor de ea.

M-am dezobisnuit de mama,o perioada ne auzeam doar o data la cateva luni la telefon,conversatii scurte,etc.Ea si-a reluat viata,stiu ca a suferit mult dupa mine dar nu a avut incotro.

Acum,de ceva timp,a revenit in viata mea.Ma suna,imi trimite pachete,bani,vorbim destul de des.Vara aceasta am fost cu ea la mare,desi tata era f indecis,nu stia ce sa faca,daca sa ma lase,daca sa nu ma lase.Pt mine a fost un stres perioada aceea,nu stiam ce sa fac,imi era frica sa spun ce vreau,daca voi spune da,vreau sa merg se va supara tata,daca voi spune nu,se va supara mama.Desi,in adancul inimii,am vrut din suflet sa merg cu mama la mare.Si am mers,tata a decis ca ma lasa,desi sotia lui nu a fost prea de acord.

Tatal meu a purtat o discutie amicala cu mama in ziua cand am plecat,mi-a parut bine.

La mare cu mama mea a fost foarte bine,am amintiri frumoase,si pot sa zic ca tin foarte mult la mama,mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de ea,cat imi lipseste.

Ideea e ca nu stiu cum sa ii impac pe amandoi,tata inca are o parere foarte proasta despre mama,nici nu prea are incredere in a ma lasa prea mult cu ea,mama a vrut sa petrecem impreuna doua saptamani,tata mi-a zis sa vin acasa de indata ce vin de la mare.

Nu prea se suporta mama vitrega cu mama mea,o si inteleg pe mama vitrega,a depus un efort f mare in a ma creste,desi nu imi arata iubirea.Dar totusi,mie imi lipseste mama,imi lipsesc imbratisarile ei,la mare am pupat-o si imbratisat-o in continuu,imi lipseste tandretea ei,imi lipseste mirosul ei,si cand ma gandesc ca mai am o singura zi de petrecut cu ea,cand ma gandesc ca pleaca,imi este foarte greu.Cum sa ma obisnuiesc fara ea,ce sa fac?O sa vina scoala,o sa fie stresant cu examenul,o sa uit o perioada,dar tot mi-e greu fara ea.De ce mi-e asa greu acum,e vorba ca eu cresc si simt nevoia mamei?E adevarat ca legatura mama-copil nu se rupe niciodata,precum mi-a zis o doamna?

Cum as putea sa ma comport astfel incat sa nu supar pe niciunul?Tata mi-a spus ca spera sa nu vin cu un comportament schimbat de la mare si sa nu ma comport urat cu mama mea vitrega pt ca a venit mama mea adevarata,ca se intereseaza de mine,etc.Ma enerveaza ca sunt prinsa in mijloc,ca sunt stresata,ca se urasc intre ei,ca se judeca,ca se considera unul mai bun ca altul.Nu mi-e bine deloc,mama si-a dat seama ca ma streseaza toata harababura asta,probabil si tata,dar mi-e greu,si mi-o repet in gand:cel mai greu pt un copil e sa creasca fara mama.Dar se pare ca asa a vrut destinul pt mine,poate e mai bine asa.Nu zic ca nu mi-e bine,am de toate,slava Domnului,am carti,am bani,am haine,conditii mega bune,oameni care ma sfatuie,ma ajuta,o casa frumoasa,camera mea,dar totusi...imi lipseste mama.Si nu,nu stiu daca as vrea sau as putea sa locuiesc la ea,ma gandesc la tata,la cat efort a depus si parca n-as putea sa ii fac asta.Mama nu stiu daca imi poate oferi acelasi confort,educatie,haine,desi imi ofera toata dragostea ei.

Stiu ca am facut un talmes-balmes aici,nu stiu cat de coerenta am fost,dar ce vreau sa subliniez:as vrea sa stiu ce sa imi impun in cap,cum sa ma obisnuiesc fara mama,e bine ca ne-am reapropiat din nou(eu si mama),cum sa reactionez sa ii impac pe toti 3,sa ma comport bine cu toti,sa inteleaga si ei ca e totusi mama mea,indiferent ca o judeca pt ce a facut?Intr-adevar,unele amintiri din copilaria mea,anumite traume,nu se sterg cu buretele asa usor,insa,chiar si-asa,eu iert repede,dar nu uit,si fiind mama mea,normal ca am iertat-o.La fel as fi procedat si cu tata.Sper sa fiu inteleasa,ajutata,sfatuita.Nu e un site corespunzator varstei mele,dar e un site in care cred ca voi primi raspunsuri intelepte de la adulti,nu de la adolescenti.Pentru ca prietenii mei ma compatimesc,imi spun ca nu stiu cum e sa cresti fara mama,ca banuiesc ca e greu,dar sa ma gandesc ca o vad anual si ca,totusi,exista copii a caror mama nu mai exista deloc.Inteleg asta.Insa vreau sa dispara si ura dintre parintii mei,sa stau mai mult si cu mama fara sa vin acasa stresata,sa mi se puna diferite intrebari.

Va rog tare mult sa ma ajutati,va multumesc anticipat si imi pare rau daca am facut ceva rau,dar sunt intr-o situatie oarecum disperata,pt mine e greu.

[Letitia1]

Faptul ca ai avut curajul sa scrii aici denota maturitate si curaj . Eu cred ca mama ta merita o a doua sansa cu tine. Incearca sa vorbesti cu tatal tau, explica-i cit de mult inseamna mama ta pentru tine. Mama vitrega are copii? Daca are, nu se poate sa nu inteleaga ca relatia mama-copil e indestructibila! Tu esti mai cu capul pe umeri decit toti la olalta. Trebuie sa te asculte si sa-ti respeacta simtamintele. Iti doresc mult succes.

[oana_s]

Fata frumoasa, n-am niciun sfat sa-ti dau, am trecut prin situatia ta...oarecum....doar timpul le-a rezolvat intr-un final, dupa ce am crescut si am plecat singura in lume.

 

 

Te imbratisez cu drag si imi pare rau ca scrii tu aici si ceri sfaturi, parintii tai ar trebui sa o faca....

[CorinaDani]

tot ce ai scris aici ar trebui sa discuti cu tatal tau si mama vitrega. sau, daca nu ai curaj / stii ca nu te vor asculta si vor iesi discutii, scrie-le o scrisoare. eu cred ca ei nici nu stiu ce este in sufletul si mintea ta, cat de mult suferi.

poate daca le deschizi ochii, isi vor da seama cat de matur gandesti de fapt si cat de mult iti lipsese mama naturala.

ce bine ar fi daca ati putea sa stati de vorba cu totii (tatal tau, mama naturala, mama vitrega si tu), civilizat, fara reprosuri si acuzatii. la fel de bine v-ar prinde consilierea psihologica.

o raza de speranta se intrevede totusi : faptul ca tatal te-a lasat la mare cu mama si ca au putut avea o discutie amicala. mai bine mai tarziu decat niciodata.

[Rufus]

.Ma enerveaza ca sunt prinsa in mijloc,ca sunt stresata,ca se urasc intre ei,ca se judeca,ca se considera unul mai bun ca altul.Nu mi-e bine deloc,mama si-a dat seama ca ma streseaza toata harababura asta,probabil si tata

 

Draga mea adolescenta, imi pare rau ca inveti pe pielea ta ca de multe ori adultii nu pot trece peste orgolii, in special cand vine vorba de copiii lor.

Pot fi oameni buni luati separat, dar cand interactioneaza sunt un dezastru si asta se rasfrange asupra copilului.

Sfatul meu este sa stai de vorba cu ei, separat, dar in primul rand cu tatal tau (alaturi de cea care-i este acum nevasta). Trebuie sa-i spui ce simti, asa cum simti, si pentru mama ta si pentru ei, sa le spui ca dragostea ta pentru unul nu o exclude pe cea pentru celalalt, chiar daca intre ei se urasc. Sa le spui ca ai nevoie de toti trei si ca te deranjeaza sa auzi vorbe grele la adresa celuilalt, ca esti prinsa ca intr-o menghina si ca viata ta este nefericita in acest context. Sa le spui ca trecutul nu conteaza pentru tine (desi stiu ca nu e chiar asa) si ca esti f. multumita de situatia ta actuala, de conditiile oferite, dar vrei sa ai ocazia sa iti petreci timpul si cu mama ta. Sa le spui ca intre parinti tu nu faci diferente si nu trebuie sa existe competitie.

Totodata, trebuie sa intelegi ca lucrurile nu se vor schimba radical de pe o zi pe alta, ca tatal si sotia sa vor avea reticente naturale si firesti. Totusi, eu ca si parinte responsabil, as sta serios sa ma gandesc daca una din fetele mele mi-ar spune asa ceva. Deci cred ca ai sanse sa inteleaga corect.

Si mama ta trebuie sa inteleaga ca nu vei putea imediat sa faci ce doresti, ca trebuie sa capeti increderea celor care te cresc, am senzatia ca acestia au ceva reticente ceva mai documentate la adresa mamei tale si probabil ca ei cred sincer ca ti-ar putea dauna apropierea asta. Este jobul tau sa le arati ca se inseala.

Fii linistita, nu este o situatie disperata, eu cred ca vorbele tale, dublate de atitudinea ta, iti vor aduce ceea ce doresti.

[Alizee]

Parerea mea, este sa ramai la tatal tau, care a dovedit mai mult simt de responsabilitate fata de tine si educatia ta, iar cu mama ta, sa tii legatura prin telefon sau sa iti petreci timpul liber cu ea, ori de cate ori este posibil.

 

Parintii tai te iubesc, inclusiv mama vitrega, dar fii constienta ca mama naturala nu este consecventa in ceea ce te priveste, oricat te-ar pupa si imbratisa.

 

Te felicit pt maturitatea gandirii.  :)

[adolescenta]

Va multumesc foarte mult pentru mesajele dvs.si pentru timpul acordat acestui subiect,conteaza foarte mult pentru mine.

In primul rand,mama mea vitrega nu are copii.Deci nu prea are de unde sa stie si sa inteleaga relatia mama-copil,din punctul asta de vedere incerc sa nu o blamez.De fapt,incerc sa nu o judec din niciun punct de vedere,nu am eu dreptul de a judeca pe cineva,cu atat mai mult pe un om care imi spala hainele,imi calca,ma ajuta la teme,ma corecteaza,ma sprijina. 

Cat despre discutat sau scris scrisoare...asta e solutia,cum ziceti dvs.Dar mi-e frica de ce o sa urmeze.La tata,fiind tatal meu,imi fac curaj,chiar i-am zis,dupa ce am venit de la mare,ca mi-a lipsit mama.In schimb,mamei mele vitrege nu-mi permit sa ii spun.E o fire mai recalcitranta,se enerveaza mai repede,se supara.AM vazut cum a reactionat cand tata a decis sa ma duc la mare cu mama,s-a suparat rau.Ea nu are o parere deloc buna despre mama,si ce mi-a zis(si m-a marcat),a fost ca nu intelege de ce nu rup legatura cu mama mea,ca nu ma ajuta nicicum,ci doar imi dauneaza.O inteleg ca ii este frica ca mama sa nu ma influenteze negativ fata de ea,sa strice ce a construit ea,insa e clar si evident ca relatia dintre mine si mama va dainui mereu,pt ca asta e legea firii,spun eu,asa suntem toti facuti,sa ne iubim mamele,indiferent de cum sunt ele.Si mai ales eu,fiind o fire f sentimentala,care ma emotionez usor,care iert repede,plang din orice,sensibila.

Ma doare si ma enerveaza discutiile interminabile despre cum se comporta mama,despre cum s-a comportat,ca nu s-a schimbat deloc (desi,sincera sa fiu,mie mi se pare ca e mai cu capul pe pamant,ca a constientizat multe lucruri),despre faptul ca nu trebuie sa am incredere in ea si ca ea nu imi ofera nimic,de fapt.

Perioada aceasta am fost tare stresata,si acum sunt.Astazi am vorbit cu mama si m-a intrebat daca nu ies maine la o pizza cu verisoara mea si cu matusa mea si ea,dar tata nu ma lasa,spune ca e suficient ca ma vad sambata cu ea o zi intreaga.Si duminica dimineata pleaca,pleaca si ma sfasie gandul acesta.N-am mai trait de mult sentimentul asta,dar e ceva ciudat,ma doare nespus cand ma gandesc ca mama pleaca,ca nu o sa ii mai simt mirosul,ca nu o sa ma mai trezeasca nimeni cu pupici si imbratisari,ca nu o sa mai pot sta la pieptul mamei mele cand o sa am nevoie,ca nu o sa pot plange in bratele ei...E dureros,e greu,e crunt.M-a dat oarecum peste cap venirea ei,in sensul ca ma voi obisnui foarte greu fara ea,si nu stiu cum sa procedez sa trec repede peste asta,pt ca tatalui meu si mamei mele vitrege nu le-ar placea sa vada ca sufar fiindca mama a plecat.Dar asta e un adevar,eu sufar cumplit gandindu-ma la ziua de duminica,gandindu-ma ca voi vorbi cu mama doar la telefon si/sau pe facebook,ca nu o sa o mai vad,ca nu o sa o mai simt,ceea ce mama mea vitrega nu intelege.Poate tata intelege,fiind parinte,dar nu pe deplin,caci,la urma urmei,e barbat.

Am parte de iubire si aici,nu spun nu,insa `cu portia`,foarte rar adica.Si,cum am mai spus,eu sunt o fire care are nevoie de afectiune,nici nu imi dau seama cum am reusit sa ma obisnuiesc asa.

Nu vreau,nicidecum,sa il parasesc pe tata,sa plec la mama,desi imi lipseste tare si m-am gandit ca poate ar fi mai bine avand-o pe ea langa mine,insa constientizez ca in afara de afectiune nu imi poate oferi foarte multa stabilitate,foarte bune conditii.Si nu cred ca as putea fi atat de nesimtita sa-l las pe tata,care a facut atatea eforturi pt mine,pe mama mea vitrega,care si ea,de asemenea,nefiind copilul ei,a facut atatea...In niciun caz.Doar ca,repet,as vrea sa se amelioreze situatia,as vrea sa prinda tata curaj si sa ma lase o sapt la mama in strainatate in vacanta(sanse minime!),sau macar vreo doua sapt cand vine in tara,fiindca am nevoie si de ea.

Ma framant,incerc sa il conving,amandoi sunt niste oameni realisti,cu picioarele pe pamant,niciunuia nu ii place prea mult dragaleala,imi spun amandoi in fata daca au ceva de zis,ea e  dura,sunt foarte directi,ceea ce ma doare de multe ori,mai ales in cazul cu mama...si as vrea sa le spun ca vreau sa ma vad mai des cu ea,ca vreau sa petrec timp cu ea,dar nu am curaj.Si curajul nu il am fata de mama vitrega,pt ca s-ar infuria,si ma gandesc ca mai am,totusi,inca 4 ani de petrecut cu ei,si nu vreau in astia 4 ani reprosuri,certuri,etc.Nu stiu cum sa ii spun ei,sau sa ii spun doar tatalui.Ea,repet,are o parere foarte rea despre mama,de cand am venit imi spune lucruri urate despre ea,si eu trebuie sa ii dau impresia ca n-a fost cine stie ce faptul ca am mers cu mama la mare,ca nu m-a incantat,ca sunt la fel cum eram,ca nu ii duc lipsa si ca pot trai si fara ea.

Referitor la a avea nevoie de toti 3...mama i-a spus lucrul acesta tatalui meu,ca am nevoie si de ea,iar mama vitrega m-a intrebat `cu ce ai avea nevoie tu de maica-ta?`.Iar eu am ridicat din umeri...

Voi incerca sa tin seama de sfaturile dvs.,m-au ajutat mult.Sper sa pot rezolva ceva,incerc,m-am saturat sa fiu prinsa intre ei,stresata.Acum incerc sa gasesc solutii s ama obisnuiesc cu plecarea mamei mele,numai cand ma gandesc imi vine sa plang.

[Alizee]

Daca as fi in situatia ta, as vorbi cu tatal meu si i-as povesti totul exact asa cum ne povestesti noua; sa nu-i fie teama ca il vei parasi, dar sa inteleaga ca ai nevoie de dragostea mamei tale.

[eumada]

Unde a fost dragostea mamei tale cand erai in clsa I?Unde a fost cand te-a lasat la bunici?Unde cand te-a lasat doar o luna la scoala?De ce crezi ca instanta a decis sa stai cu tatal tau?De ce ai ales sa stai cu tatal tau?

[Katya]

In schimb,mamei mele vitrege nu-mi permit sa ii spun.E o fire mai recalcitranta,se enerveaza mai repede,se supara.AM vazut cum a reactionat cand tata a decis sa ma duc la mare cu mama,s-a suparat rau.Ea nu are o parere deloc buna despre mama,si ce mi-a zis(si m-a marcat),a fost ca nu intelege de ce nu rup legatura cu mama mea,ca nu ma ajuta nicicum,ci doar imi dauneaza.

 

Ma doare si ma enerveaza discutiile interminabile despre cum se comporta mama,despre cum s-a comportat,ca nu s-a schimbat deloc (desi,sincera sa fiu,mie mi se pare ca e mai cu capul pe pamant,ca a constientizat multe lucruri),despre faptul ca nu trebuie sa am incredere in ea si ca ea nu imi ofera nimic,de fapt.

 

si nu stiu cum sa procedez sa trec repede peste asta,pt ca tatalui meu si mamei mele vitrege nu le-ar placea sa vada ca sufar fiindca mama a plecat..Poate tata intelege,fiind parinte,dar nu pe deplin,caci,la urma urmei,e barbat.

 

Ea,repet,are o parere foarte rea despre mama,de cand am venit imi spune lucruri urate despre ea,si eu trebuie sa ii dau impresia ca n-a fost cine stie ce faptul ca am mers cu mama la mare,ca nu m-a incantat,ca sunt la fel cum eram,ca nu ii duc lipsa si ca pot trai si fara ea.

Referitor la a avea nevoie de toti 3...mama i-a spus lucrul acesta tatalui meu,ca am nevoie si de ea,iar mama vitrega m-a intrebat `cu ce ai avea nevoie tu de maica-ta?`.Iar eu am ridicat din umeri...

 

 

 

Draga mea, tu ai foarte mult bun simt (pe linga maturitate, ca ai zice ca ai mult mai multi ani..)

 

Dar mama ta vitrega sa stii ca nu are dreptul s-o vorbeasca de rau pe mama ta, nu e treaba ei, nu are de ce sa se amestece in relatia voastra. Din cite ai caracterizat-o mai sus, imi da impresia ca este o fire dominanta, controlanta si destul de instabila emotional.

 

Va tutuiti? Ii spui mama?

 

Cunosc f bine sentimentele exprimate de frazele bolduite: se intimpla ca din pacate copiii sa fie manipulati( sufleteste, psihologic) de adultii ce-i cresc, atunci cind unul din parinti e vitreg sau chiar cind copilul traieste doar cu unul din parinti ce-l blameaza constant pe cel absent.

 

Deci eu ,in locul tau i-as raspunde mamei vitrege ,cind te intreaba (desi nu e treaba ei) ce nevoie ai tu de mama ta, ii spui deci ca nu stii de ce, nu stii sa explici, dar pur si simplu, iti vine asa, o nevoie, iti face placere, nu stii. Si apoi o-ntrebi si tu: dar tu cu mama ta, cum ai simti? Ca are si ea mama, nu? Inteleg ca n-are copii, dar are mama, deci macar pe jumatate si tot ar putea intelege nevoia ta, daca nu chiar pe de-a-ntregul (daca s-ar pune ea in pozitia copilului).

 

Pe tatal tau nu m-as baza prea mult sa inteleaga, pare ff influentat de sotia lui.

 

Te inteleg ca te doare sufletul dupa mama ta, nici nu pot sa citesc frazele in care descrii dorul si nevoia de ea. Totusi, bucura-te ca te poti vedea cu ea cit de cit, ca puteti tine comunicarea si incearca sa te pui pe primul plan pe tine si deocamdata ce e f important e sa ai stabilitate, acces la educatie(ffff imp) si mama ta, din pacate, nu ti le poate oferi, stii si tu.

 

Iti doresc sa obtii intelegere din partea tatalui si sotiei lui si sa petreci cit mai multe momente frumoase si cu mama ta. Te imbratisez.