307 raspunsuri la acest subiect

[Victoria_mami]

 Nu stiu , dar eu reactiile astea le vad ca pe un fel de " I dont care "

Care reactii?

[Ella73]

Nadia, cand plecati in Dominicana ? ca cine stie, poate ne nimerim si noi pe-acolo atunci  nu se stie niciodata, lumea e mica....

[Victoria_mami]

Nadia, cand plecati in Dominicana ? ca cine stie, poate ne nimerim si noi pe-acolo atunci  nu se stie niciodata, lumea e mica....

2 saptamani in Octombrie, dar nu stiu exact care 2 saptamani. Ne intoarcem la Iberostar Bavaro in Punta Cana. Daca mergeti, ma anunti si poate ne intalnim. Ar fi super!

[Ella73]

Nadia, sigur, iti spun daca e inainte cu cateva saptamani...Marcia are vacanta 2 saptamani, de pe 4 octombrie...poate dau o fuga cu ea, ca al meu nu isi poate lua liber atunci...dar sigur plec cu ea pe undeva, ca asa am facut si in ultimii 2 ani...vacanta mama-fiica   si ei ii place mult in Dominicana, i-a placut mai mult decat in Cuba...imi trimiti si tu un PM cand va hotarati ref.la data ? eu mi-am notat hotelul...

[Victoria_mami]

Mami de Marcia, ar fi SUPER! Macar cateva zile sa ne intersectam. Anul trecut am stat din 11-25 Oct. (datile sunt aproximative, +- cateva zile). Iti dau un PM.

[aylui]

Ofibine,


Da-mi voie sa vad daca ma regasesc in povestea ta...
...ordinea e mai putin importanta...

1. Te deranjeaza ca nu mai exista pasiune intre voi, cand tu simti ca ai multe de oferit in directia asta...si de primit si mai si!

2. Te deranjeaza ca tu, franta de oboseala, suparata, etc, faci mancare ca vezi ca nu mai e nimic in frigider si vine sotul acasa si va avea o nevoie nesatisfacuta, pe cand el vine acasa, poate la fel de obosit, suparat, etc, vede ca nenorocita aia de usa e stricata, dar il doare in papuci ca nevoia ta e nesatisfacuta. Si e metaforica observatia, pentru cine intelege...

3. Iti place sa planifici vacantele, asta iti distrage atentia de la nemultumirile tale, asteptarea plecarii e incantatoare...dar...ai vrea sa faci asta alaturi de el, sa se entuziasmeze si el de planificarea vacantei, sa fie ceva facut impreuna, ceva care sa va apropie, sa va distrati gasind defecte la un anumit hotel sau citind review-urile sau "in ziua d mergem acolo, apoi acolo, sa vizitam si asta" ...sa fie ceva facut de amandoi, o bucurie a voastra, traita impreuna, nu fiecare in felul lui. Eu cred ca o vacanta nu e la fel de frumoasa planificata de unul, iar celalalt doar luand parte la ea, e frumoasa daca e traita de amandoi cu aceeasi placere, interes si intensitate.

4. Ti-e teama ca daca iei decizia divortului, nu ai garantia ca vei fi fericita, iar riscul de a-ti fi mai greu e foarte mare -financiar, organizatoric, etc. In plus vei avea si constiinta incarcata ca pentru copilul tau nu a fost o alegere buna. Pe de alta parte, te gandesti ca orice schimbare poate aduce si bine, nu neaparat rau si ca poate, vorba cuiva de pe aici..."ce-i al tau e pus deoparte"

Ai cerut, si pe buna dreptate, nu sfaturi, ci experiente ale altora care au trecut prin ce treci tu...ei bine...eu trec prin ce treci tu. Si ca sa-mi dau seama ce simt si ce vreau, mi-am pus cateva haine in bagaj si m-am mutat cu copilul in alta parte.

Ce mi-am dat seama?
-ca imi lipseste sotul uneori, mai ales in anumite probleme organizatorice, gen... luat copilul de la scoala cand intervine ceva in programul meu,
-ca imi lipseste poate din obisnuinta de a avea pe cineva langa cu care sa discuti macar de ploaia de afara,
-ca ma gandesc de 5 ori cand cumpar ceva pentru ca nu stiu daca ma voi descurca cu banii,
-ca imi place ca nu ma mai obosesc sa fac totul perfect ca sa astept sa fiu apreciata
-ca-mi place sa-mi fac planuri singura ca sa nu mai fiu dezamagita ca le fac singura
-ca ma deranjeaza, enerveaza chiar, ca sotul imi face curte ca la inceputul relatiei noastre, pentru ca ma intreb de ce pana acum n-a "putut"
-ca imi place ca sotul acorda mai multa atentie copilului, desi pana acum n-a facut-o si mi-e teama ca o face doar din curtoazie pt mine

...si revin cu alte observatii pe masura ce le voi trai! :)

[Danny70]

Voi incepe cu un motto care imi place foarte mult: “Suntem cu totii diferiti. Din fericire.”.

 

Fiecare persoana are anumite limite peste care poate sau nu sa treaca. Fiecare are o anumita perceptie despre fericire si multumire in viata.

Sunt persoane care stau in casnicie doar pentru copii, doar pentru ca s-au obisnuit ca “asta este” sau “se poate si mai rau” etc. Probabil ca au gasit o cale de convietuire si asa… se scurge viata.

 

Important este ce te multumeste pe tine, ce te face fericita. Iti place viata de familie (asa cum e acum), concediile impreuna, va mai iubiti? Desi am trecut demult de 40 de ani, eu consider ca iubirea conteaza mult (inca) intr-o casnicie. De aici vin respectul, dorinta de a petrece timp impreuna, de a planifica impreuna totul (si eu sunt de parere ca lipsa reactiilor si implicatiilor inseamna un fel de “I don’t care”, dar daca amandoi sunt fericiti asa, e ok). Dar daca nu mai exista iubire, se cam duce totul…

 

Mie imi placea si imi place viata de familie, dar voiam sa pastrez si o relatie cu sotul. Din pacate, nu am reusit… Indiferent cat si cum i-am spus, el considera ca de la o varsta si dupa atatia ani… nu mai era cazul. Si nu am discutat doar o data… Asa ca, incet, incet, sentimentele s-au stins. In plus, sotul meu s-a schimbat f.mult (nu in bine, desi nu vrea nici acum sa recunoasca) odata cu incetarea serviciului (nu e bolnav, pur si simplu s-a putut si a iesit la pensie).

Am auzit comentarii de genul “daca ai stat 15 ani langa el, de ce nu iti mai place acum?!”. Pai pentru ca nu mai e acelasi! Eu as fi vrut sa NU se schimbe, ca stiu cum era acu’ 15 ani, si nu vroiam sa il schimb acum. Ferice de fetele carora nu li s-a schimbat sotul (ca si comportament, evident). Asta e parerea mea… Si eu m-am schimbat, ca doar ne-am schimbat mult prioritatile (avem 2 copii), dar imi placea inca sa mergem de mana, sa stam la un pahar de vorba in oras, sa vedem un film imbratisati, sa facem concedii doar noi doi (chestii pe care le faceam si in tinerete) etc.

 

In final, m-am hotarat “sa iau taurul de coarne”. Nu s-a finalizat divortul (asa ca nu pot sa iti spun daca noua mea viata este mai buna sau mai rea), insa un lucru era clar pentru mine: nu vroiam sa imbatranesc langa el. La varsta mea si cu doi copii nici nu ma mai gandesc la altcineva, dar nici in situatia actuala nu puteam continua. Daca ajung sa te “tina” copiii intr-o casnicie (sau, mai rau, gura lumii), cand isi vor lua zborul si voi ramane doar cu sotul… nu vad o viata prea linistita: va fi o refulare de frustrari, nemultumiri si suparari stranse de-a lungul casniciei (de ambele parti, evident).

 

Ofibine, iti doresc ca decizia pe care o iei sa iti aduca multumirea de care ai nevoie.

 

P.S. Nici in treburile casei nu excela al meu, dar ma obisnuisem asa, ca doar asa l-am luat…

[Ofibine]

Bella, una e sa divortezi dupa 2-3 ani ca nu e asa cum ti-ai imaginat si alta dupa 20 ca acum ti-ai dat seama ca nu e omul care iti inchipuiai ca este.

Si eu am schimbat cate ceva la sotul meu dar asta in primul an al casniciei noastre....... 

ca nu ma intrebi dupa 20 de ani ceva ce stiai de cand ne-am casatorit!

Noi nu am stat impreuna inainte de casatorie, iar in primii ani nu m-a deranjat asa de tare, nu planificam prea multe in general ca deh, bani mai putini, imi venea usor sa fac curat singura... Apoi a venit copilul si lucrurile astea nu au mai contat asa mult. Iar de casatorit ne-am casatorit de vreo 10. Ori m-am prins eu prea tarziu, cu capul intre pereti cum am fost o perioada. Ori acum asta devine mai deranjant si usor usor ma dumiresc de ce. Si nu e a buna.

din experienta care o am, am invatat ca:

-amandoi avem calitatile si defectele noastre si din dragoste ne acceptam asa cum suntem

-cand pui cealata persoana pe primul plan ai mereu de cistigat          s-a mai discutat asta, merge daca intr-adevar celalalt apreciaza asta. Daca doar considera ca i se cuvine totul pur si simplu, atunci sa faci asta e cea mai mare greseala (nu vorbesc de cazul meu, vorbesc in general) pentru ca la un moment dat vrei sa zici stop joc si nu mai ajungi la persoana asa frumos asezata pe 'primul loc'

-nu intotdeauna e nevoie sa dovedesti ca ai dreptate. de acord, in general e usor de sesizat si cu cat faci mai multa parada de dreptatea pe care ai avut-o cu atat iriti mai tare omul respectiv

-pt nimicuri sa nu te certi niciodata

-cauta sa pui pe celalat sa faca ceea ce ii place, este priceput

-cauta momentele potrivite daca vrei o treaba sa fie facuta bine

-spune ce ai pe suflet, dar cauta momentul potrivit

-nu cauta sa schimbi cealata persoana, cauta sa te schimbi pe tine. nici cu asta nu sunt de acord in totalitate. Tot subiectul cu schimbatul - daca da sau daca nu - este discutabil, dar nu vreau sa ma schimb pe mine sau cel putin nu doar pe mine. Ar insemna sa imi ajustez tot timpul modul de gandire si de actiune in functie de celalalt, si imi pierd identitatea pe drum. Sa te adaptezi, da, dar sa te tot adaptezi dupa altul unde mai sunt eu ca individ?

-un divort nu inseamna intotdeauna o cale mai buna, poate sa fie doar o "alta cale" 

-un tata bun pt copilul tau...nu e ceva de neglijat

-mici gesturi pot sa insemne f mult pt o relatie

-o vorba buna, un indemn ...la fel

-nu te impiedica de nimicuri

...ar fi mai multe...dar astea imi vin in minte acum.

dap, cu multe sunt de acord, am comentat mai sus...

ofibine, realist vorbind uite cum vad eu situatia. nu pe a ta neaparat. 

casnicia e ca o constructie, pe care amandoi ati construit-o impreuna.

asa este si cu casnicia, cu relatia dintre sot si sotie. in unele cazuri e posibil sa apara fisurile-problemele, nemultumirile, neamplinirile..... ce fac cei doi? ori ignora si cauta vinovati acolo unde nu sunt, ori dau o vopseala de mantuiala sa dea bine la imagine. ..........

dar ce inseamna renovare? munca foarte multa, o replanificare si regandire a ceea ce e deja construit, o schimbare!! iar ptr schimbare, spuneam cateva pagini in urma, e nevoie de constientizare, de acceptare, de vointa, de actiune. 

eu am vazut si cunosc cazuri concrete de oameni care s-au schimbat. se poate, e realizabil. insa trebuie multa, foarte multa munca cu sine insusi intai si intai. 

si sa nu uitam ceva, fiecare om este deja format cand a intrat in casnicie. caracterul e deja bine conturat, obiceiurile bune sau rele sunt acolo. baza caracterului a fost pusa undeva in copilarie, in primi ani de viata. iar ptr schimbare, cititi ce am spus mai sus. 

Constientizez ca sunt la margine de drum, si ca puterea de a merge mai departe trebuie sa o gasesc in mine. O s-o pot duce mai departe, sa mai dau o zugraveala si sa mai tina cativa ani, sau ma apuc de daramat, asta trebuie sa ma lamuresc eu cu mine (si cu ceva ajutor de la voi).

[ch_dana]

O sa iti zic dupa 5 mai cum e sa fie totul "game over"  Pana atunci, cred ca decizia o poti lua doar tu... te-ai gandit sa apelezi la un psiholog ?

[Ofibine]

ref la subiect, nu pot sa recomand niciodata cuiva divorteaza sau nu...dar spun lupta, pana laultima picatura de forta si fa totul sa salvezi casniccia...

Schimbarea din exemplul tau are o cauza extrema, dar am inteles ideea. Poate in cazuri de-astea sa se schimbe cu adevarat. Trebuie sa vrem sa ne adaptam amandoi suficient de tare, daca vrem. Daca ne mai iubim.  

Kariguld, ai spus foarte bine o casnicie se construieste nu astepti persoana sa se schime sau sa vina cineva sa faca un miracol sau partenerul de la sine sasi dea seama ce e important sau ce astepti de la el mai trebuie sa-l mai si inpingi de la spate sau sai dai bobarnace dar  se incepe de la temelie, nu astepti pana la aproape de sfarsit,

totul depinde de cum dai tonul si pe ce ton vorbesti , dar Ofibine ai 20 de ani de casnicie ar trebui sa iti cunosti barbatul sau poate ca e prea tarziu........

Am 10, dar e suficient si atat. Oi fi gresit la ton, oi fi tacut prea mult, acum sa vad daca si cum o mai repar.

si asta vvreu sa-I spun si autoarei, ca poate , poate e cevva bun in omul de langa ea si sa isi ia timp sa il descopere si pe ea insasi si sa isi schimbe atitudinea cat se mai ppoate si sa se bucure unul de celalat.

asta e parerea mea. pentru cineva care se plange ca face totul in casa, ca trage singura la ccaruta, divortul nu o sa-I adduca nici o usurare...atunci chiar va face totul singura si fara sa mai aiba pretentii de la nimeni.  mai bineinsa sa incerce sa salveze casnicia cat see mai poate...

Da, este un om bun si asta am spus de la inceput. De asta si imi este asa de greu sa ma hotarasc intr-un fel sau altul. Stiu ca viata de una singura nu e usoara si nu ma grabesc intr-acolo. Practic e un om bun dar nu stiu daca pentru mine. Ca mi-a luat ceva sa descopar asta, well, bobarnacul meu.

Uite, cel mai recent exemplu: m-am suparat crunt pe el ptr. ca nu s-a implicat in planurile de "Nunta" (spun in ghilimele ptr ca nu e tocmai nunta, e ceva restrans, acasa, dar tot trebuie un pic d epregatire, nu?) I-am sarit in cap, acuzandu-l de toate pacatele lumii, ca nu-i pasa, ca nu-l intereseaza, ca de ce ne mai casatorim daca tot nu-i pasa?! si cate alte rautati mi-au venit la gura!  Apoi, el mi-a explicat IAR ca nu e ca nu-i pasa, insa asta e ziua mea! si daca eu sunt fericita, e si el. El e de acord cu orice vreau eu, daca vreau 3 persoane sau 30 sau 300, daca vreau sa ne casatorim acasa sau la primarie sau in biserica, sau pe plaja, sau la restaurant, sa organizez tot cum imi doresc eu. Pe el sa-l anunt locul si ora si el se prezinta! 

Pai bun, dar odata ce decizi cand si cati oameni si unde, vine si el cu tine si decideti meniul, alegeti locurile la masa, invitatiile si ce o mai fi, sau doar vine si gata? Dar mai intai de toate, casa de piatra, sa va iubiti la fel de mult si sa fiti cei mai fericiti!!

 

Ofibine,
Da-mi voie sa vad daca ma regasesc in povestea ta...
...ordinea e mai putin importanta...

1. Te deranjeaza ca nu mai exista pasiune intre voi, cand tu simti ca ai multe de oferit in directia asta...si de primit si mai si!  Da. Nu neaparat pasiune, ca stiu ca dupa atatia ani nu mai simti ca in prima zi, dar macar sa stiu ca nu imi vine sa il evit cand il vad prin casa. Imi place sa fac gesturi marunte, de ex sa fac prajitura care ii place, dar cum spui, ce primesc inapoi e farfuria goala. Macar stiu ca i-a placut  
2. Te deranjeaza ca tu, franta de oboseala, suparata, etc, faci mancare ca vezi ca nu mai e nimic in frigider si vine sotul acasa si va avea o nevoie nesatisfacuta, pe cand el vine acasa, poate la fel de obosit, suparat, etc, vede ca nenorocita aia de usa e stricata, dar il doare in papuci ca nevoia ta e nesatisfacuta. Si e metaforica observatia, pentru cine intelege... Da. As vrea ca odata cumparata o lustra, sa nu stea juma' de an pana ajunge pe perete. And counting...
3. Iti place sa planifici vacantele, asta iti distrage atentia de la nemultumirile tale, asteptarea plecarii e incantatoare...dar...ai vrea sa faci asta alaturi de el, sa se entuziasmeze si el de planificarea vacantei, sa fie ceva facut impreuna, ceva care sa va apropie,..... Vacantele imi placea la inceput sa le planific, de fapt imi placea mai mult ideea de a pleca in vacanta si cum cineva trebuia sa le planifice, iata cum mi-a venit 'pasiunea'. Nu rareori cu cateva zile inainte sa plecam , cand totul era aranjat, il vedeam cautand alte oferte fara sa-mi poata spune de ce. Dar tocmai i-am spus ca il rog frumos ca anul asta sa se ocupe el de vacanta, si eu merg unde spune, fara sa comentez. Sa vedem ce iese.
4. Ti-e teama ca daca iei decizia divortului, nu ai garantia ca vei fi fericita, iar riscul de a-ti fi mai greu e foarte mare -financiar, organizatoric, etc. In plus vei avea si constiinta incarcata ca pentru copilul tau nu a fost o alegere buna. Pe de alta parte, te gandesti ca orice schimbare poate aduce si bine, nu neaparat rau si ca poate, vorba cuiva de pe aici..."ce-i al tau e pus deoparte"
Stiu ca nu va fi usor, de asta nu am vorbit inca despre asta, doar ca macar scap de toata abordarea asta pe la Ploiesti pentru orice nimic, sa nu fac numai cum vreau eu, sa fie si el multumit, sa para ca e ideea lui dar sa se si intample in final
Ai cerut, si pe buna dreptate, nu sfaturi, ci experiente ale altora care au trecut prin ce treci tu...ei bine...eu trec prin ce treci tu. Si ca sa-mi dau seama ce simt si ce vreau, mi-am pus cateva haine in bagaj si m-am mutat cu copilul in alta parte.

Ce mi-am dat seama?
-ca imi lipseste sotul uneori, mai ales in anumite probleme organizatorice, gen... luat copilul de la scoala cand intervine ceva in programul meu,
-ca imi lipseste poate din obisnuinta de a avea pe cineva langa cu care sa discuti macar de ploaia de afara,
-ca ma gandesc de 5 ori cand cumpar ceva pentru ca nu stiu daca ma voi descurca cu banii,
-ca imi place ca nu ma mai obosesc sa fac totul perfect ca sa astept sa fiu apreciata
-ca-mi place sa-mi fac planuri singura ca sa nu mai fiu dezamagita ca le fac singura
-ca ma deranjeaza, enerveaza chiar, ca sotul imi face curte ca la inceputul relatiei noastre, pentru ca ma intreb de ce pana acum n-a "putut"
-ca imi place ca sotul acorda mai multa atentie copilului, desi pana acum n-a facut-o si mi-e teama ca o face doar din curtoazie pt mine
...si revin cu alte observatii pe masura ce le voi trai! :)

Oi fi scris eu asta cand dormeam?    Multumesc mult!

Si cum nu te pot lasa sa scapi, spune-mi te rog, de cat timp esti plecata? Cum reactioneaza copilul si cati ani are? Motivul pentru care ai plecat de acasa ('clanta' ta  ) exista in continuare? Spui ca iti face curte si ca acorda mai multa atentie copilului, asta te pune pe ganduri, te-ar putea face sa te razgandesti si sa te intorci acasa? Abia astept sa imi raspunzi...

Important este ce te multumeste pe tine, ce te face fericita. Iti place viata de familie (asa cum e acum), concediile impreuna, va mai iubiti?  

Mie imi placea si imi place viata de familie, dar voiam sa pastrez si o relatie cu sotul. Din pacate, nu am reusit… Indiferent cat si cum i-am spus, el considera ca de la o varsta si dupa atatia ani… nu mai era cazul. Si nu am discutat doar o data… Asa ca, incet, incet, sentimentele s-au stins. In plus, sotul meu s-a schimbat f.mult (nu in bine, desi nu vrea nici acum sa recunoasca) odata cu incetarea serviciului (nu e bolnav, pur si simplu s-a putut si a iesit la pensie).

Am auzit comentarii de genul “daca ai stat 15 ani langa el, de ce nu iti mai place acum?!”. Pai pentru ca nu mai e acelasi! Eu as fi vrut sa NU se schimbe, ca stiu cum era acu’ 15 ani, si nu vroiam sa il schimb acum. Ferice de fetele carora nu li s-a schimbat sotul (ca si comportament, evident). Asta e parerea mea… Si eu m-am schimbat, ca doar ne-am schimbat mult prioritatile (avem 2 copii), dar imi placea inca sa mergem de mana, sa stam la un pahar de vorba in oras, sa vedem un film imbratisati, sa facem concedii doar noi doi (chestii pe care le faceam si in tinerete) etc.

In final, m-am hotarat “sa iau taurul de coarne”. Nu s-a finalizat divortul (asa ca nu pot sa iti spun daca noua mea viata este mai buna sau mai rea), insa un lucru era clar pentru mine: nu vroiam sa imbatranesc langa el. La varsta mea si cu doi copii nici nu ma mai gandesc la altcineva, dar nici in situatia actuala nu puteam continua. Daca ajung sa te “tina” copiii intr-o casnicie (sau, mai rau, gura lumii), cand isi vor lua zborul si voi ramane doar cu sotul… nu vad o viata prea linistita: va fi o refulare de frustrari, nemultumiri si suparari stranse de-a lungul casniciei (de ambele parti, evident). 

Ofibine, iti doresc ca decizia pe care o iei sa iti aduca multumirea de care ai nevoie.

P.S. Nici in treburile casei nu excela al meu, dar ma obisnuisem asa, ca doar asa l-am luat…

Viata de familie mi-a placut intotdeauna, nu am crezut ca voi ajunge vreodata sa am astfel de ganduri. Dar vorba aia, never say never. Viata de familie asa cum e acum, nu prea imi place, parca fiecare are viata lui. 

Spui ca te-ai schimbat, in ce fel? Ce conteaza acum mai mult ca acum 10 , 20 de ani? Cum te simti acum, cat timp a trecut de cand v-ati separat? Ce spun copiii tai, cati ani aveau la momentul decisiv? Iti reproseaza ca ai facut pasul asta? Au inteles situatia?

Uite, sa spun cum vad eu azi la ora 4.40, ce as face? Pai in primul rand l-as trimite de acasa o saptamana si as chema un mester care sa rezolve tot: si clante si lustre si tot ce mai atarna nefacut. As vorbi cu o femeie sa vina saptamanal sa faca curatenie. As vorbi la o agentie de turism sa imi trimita 10 optiuni de vacanta in conditiile x si y, am platit avansul, done. Cand o veni acasa, il pun in fata faptului implinit, cu tot scandalul de rigoare, care se va incheia probabil fie cu un 'la revedere ca m-ai lucrat pe la spate' fie cu inghitit in sec din partea lui si mergem mai departe. In cazul al doilea, trebuie sa fiu pregatita ca peste 2-3 ani sa o fac din nou