Eu nu stiu, dar pe cuvantul meu ca mi se pare cateodata ca suntem fix din povestea aia cand s- or imprastiat cioburile unei oglinzi in lume si unora le- au intrat in inimi, altora in ochi.
Justificari pt ca crezi in Dumnezeu. Si apoi ti se induce starea de penibil, un inapoiat.
Justificari pt cum iti cresti copilul. Stare de repetent...
Justificari caci nu poti vedea unele lucruri ca fiind firesti, copiii crescuti de familii gay, ma rog, tot ce implica latura asta, nu le poti vedea, nu condamni, nu dai cu piatra, doar ca nu le vezi ca fiind firesti...esti homofob.
Acum justificari pt ce iti pupi copilul pe gurita, pt ce il lasi in poponeata goala la mare ( eu nu o fac din cauza nisipului, din cauza soarelui, daca ma uit stramb, ma stramb si eu la aceia care isi lasa copiii de nici un an sau in jur, sa se inegreasca de la soare ), pt ce il dragalesti, pt ce ii dai un sandwich " special".... plush? sex? haida deh! de ce sa ma simt eu aiurea? Nu la mine si nici la oricine altcineva care le face e problema.
Da, pe vremuri asa era: mamele sau cine crestea copilul ii mesteca hrana. Copilul poftea la ce se manca in preajma lui, iar el nu avea altfel cum sa guste. Slava Domnului ca s- a facut asa!
Copilul meu stie sa se faca inteleasa din prima zi. Nici vorba sa stea la pupacit dc nu vrea! de fapt tanjesc, e ft zgarcita si imi taie macaroana imediat. Avem momente cand insa savureaza sa fie dragalita, gadilita, mangaiata. Este exprimarea a ceea ce simtim una pt cealalalta, e o comunicare, e o bucurie. De ce sa ma scuz pt ca imi ador copilul?
A fost lipita de mine din ziua unu, a crescut in mine, am hranit- o din mine...cum sa o tratez ca pe un plush? Am realizat din primele luni de sarcina ca este o persoana independenta de mine, de la primele ecografii. Cum sa o vad ca pe un plush?
Editat de lucialu, 16 aprilie 2014 - 15:35 .