130 raspunsuri la acest subiect

[Alexia27]

 

Revenind la subiect, am constatat ca totul depinde de maturitatea partenerului. In general mama are timp in sarcina sa se obisnuiasca cu ideea ca timpul ei apartine copilului, in timp ce sotul, fiind mai degraba un satelit nu constientizeaza prea bine ce inseamna un copil. Abea dupa ce se naste pruncul si interactineaza cu tatal se formeaza legatura afectiva si automat incepe si tatal sa se implice. 

Ba si tatal are tot atat timp sa se obisnuiasca cu ideea si responsabilitatea unui copil. Daca in timpul sarcinii NU e un satelit, ci isi ajuta si sprijina partenera de la inceput. Daca ii tine el capul cand vomita, daca ii duce el galeata si o goleste, daca preia el gatitul cand ea nu suporta mirosul de mancare, aspiratul si maturatul, ridicatul cosului cu rufe ude si puse rufele la uscat, daca ii maseaza picioarele si spatele chinuite de dureri, daca o ajuta sa se intoarca de pe o parte pe alta in timpul noptii cand ea are nevoie de 5 miscari si 3 perne sa o faca, daca merge cu ea la consulturi, ecografii, daca ii aminteste sa isi ia nenorocitele alea de vitamine, daca vorbeste cu copilul din burta, daca se informeaza depre ce inseamna un nou nascut si ce implica, daca...daca...daca!

 

In cazul asta ambii sunt implicati, ambii constientizeaza copilul ala si ambii inteleg ca nevoia ghemotocului aluia de 3,5kg de a fi in permanenta supravegheat, ocrotit si iubit e mai mare decat nevoia domnului de sex zilnic sau nevoia doamnei de o coafura si manichiura impecabile. Si cand cad amandoi lati la sfarsitul zilei, nu mai are domnul timp de vazut vergeturile doamnei, si nici pijamalele pentru alaptat in locul neglijeului de matase, pentru ca stie ca pruncul se va trezi imediat pentru alaptat/ plans de colici/schimbat scutec/dinti etc, si acele cateva secunde in care poate sa isi tina partenera in brate in liniste, inainte de a adormi, sunt foarte pretioase. 

[mariana_flo]

Eu l-am intrebat pe-al meu cum a perceput el ultimii ani si asa mi-a raspuns. Ca nu a constientizat cat de mult timp si efort necesita un copil. M-a ajutat in timpul sarcinii, pentru ca m-a vazut trecand prin toate starile posibile. Mi-a suportat fara comentarii si depresia postnatala si a incercat sa ma ajute cat a putut. Numai ca totul a presupus un efort foarte mare pentru el. Dadea cu aspiratorul si inainte de copil. Dar nu era obosit dupa o noapte in care a plimbat copilul in brate ca sa-l adoarma. 

 

Si raman la parerea ca tatal este un satelit pana se naste copilul. Tatal nu are cum sa simta cum creste samburelul in burtica. El vede dar nu simte. El doar poate sa-si inchipuie cum si cat de greu este in sarcina. Nu traieste el senzatiile pe propria-i piele. De-aceea spun ca-i trebuie mai mult timp sa se acomodeze cu noua situatie.

 

Va dau tot exemplul meu. La primul, al doilea si acum al treilea copil, sotul meu nu mi-a mangaiat niciodata burtica. Ii mai puneam eu cand si cand mana pe burta cand se misca bebe. Initial m-am suparat foarte tare, crezand ca nu-i pasa dar mi-a explicat ca pentru el e doar o curiozitate si-atat. Se ingrijoreaza pentru mine cand vede ca loveste bebe prea tare dar nu simte cum simt eu. Cand eram insarcinata cu al doilea copil, fetita cea mare inca purta pampersi. Din cauza sarcinii eu nu suportam mirosul si daca ii schimbam scutecul vomitam o zi intreaga. Sotul meu a preluat aceasta sarcina firesc, fara mofturi si nazuri. Nu s-a plans ca nu-i place. In schimb s-a plans ca nu mai are timp pentru el, pentru lucrurile care candva ii faceau placere si-l relaxau. Daca la inceput i s-a parut extrem de greu sa se adapteze noilor cerinte acum il surprind visand cu ochii deschisi la cum o sa mearga cu fetele in prima lor zi de scoala, la cum or sa faca lectiile impreuna, si multe altele. 

 

Concluzia: depinde de puterea fiecaruia de a se sacrifica. De a renunta la comoditate si la placerile vietii pentru binele familiei. Nu cred ca sexul, sau cochetaria sotiei cantaresc greu in aceasta ecuatie. 

 

Selene, nu am inteles care este intrebarea ta. 

[monicabo]

Da...asta e varianta la care m-am gindit si eu in anii ce-ai trecut,ca logic...sunt lucruri cu care desi inchei definitiv,revin uneori sa ne stirneasca arminia interioara.

 

Nu,nu cred ca am fost atit de ingrozitoare ca sotzie,ca partener(asa cum delicat s-a sugerat general pe aici)deci nu cred ca EU personal l-am determinat s aplece,insa pur si simplu nu a putut face fatza in calitate de sotz si tata concomitent,nu a vrut sa faca efort sa se integreze in peisajul familiei,atunci a fost mult mai simplu s aplece,la inceput a privit de departe,iar apoi ...pur si simplu nu l-a mai interesat.

 

O familie cere munca din partea partenerilor si daca unul nu e dispus sa faca efortul necesar...

 

Dana

Cam asta am vrut si eu sa spun, Dana, in mesajele mele.

Sotul tau a fost genul de sot tipic delasator: a stat si a asteptat sa faci TU ceva. iar el doar a ASTEPTAT. Si de atata asteptat s-a PLICTISIT.

Sunt sigura ca nu ai devenit tu atat de ingrozitoare incat sa-l faci sa plece.  Doar ca in calitate de mama ai facut niste lucruri (poate mai putin interesante pt el) decat faceai cand erai doar sotie: alaptat bebe, biberoane (daca era cazul), schimbat scutece, facut baita, masaj, stat si alintat daca plangea, plimbari cu carutul. Pe pariu ca toate treburile astea legate de bebe le faceai doar tu 

[marius]

Sunt multe motive pentru care un sot decide sa divorteze exact cum sunt multe motive pentru care o sotie decide sa divorteze si in majoritatea cazurilor aceste motive sunt comune celor doua persoane casatorite la acel moment si egal asumabile.

Nici sotul nu e mai cu mot cum nici sotia nu e mai cu mot pentru ca problemele sunt de cuplu adica apartin amandorora in mod egal. Ca fiecare parte din aceasta egalitate vede sau incearca sa explice esecul relational doar sau mai mult din partea sa este ceva de asteptat. Divortul apare ca un rezultat final, este o inchidere legala a unei relatii pentru ca in realitate esecul relational are radacini mult mai adanci in timp.

Pe scurt nu un barbat paraseste o familie cum nu o sotie paraseste o familie (apropos nu mai putin de aseara o mama si-a lasat copilul de 2 luni acasa si a disparut cu totul) ci amandoi sub o forma sau alta renunta la relatia lor.

In egala masura niciodata o terta persoana fie ea sotul sau sotia nu se va comporta dupa cum ne inchipuim noi ca am dori ci dupa alte criterii. Daca reusim sa acceptam acest fapt natural in ultima instanta probabil vom gasi solutii reciproc compromisorii, daca nu... ne vom strica neuronii in mod gratuit si riscul ca celalalt sa decida sa renunte la relatie va creste in mod considerabil.

[Victoria_mami]

Bineinteles ca sexul poate fi privit ca ceva cahhhh, si nedelicat, si cu totul lipsit de importanta si valoare, si... ,

Asa.. un moft al barbatilor pe care "saraca" femeie trebuie sa-l suporte de dragul armoniei in casnicie.

 

Sau poate unii barbati carora nu "le mai trebuie" si nu mai vor sa-si simta, atinga si iubeasca femeia cu anii.. au varii motive. Poate o anumita varsta, poate posibile afectiuni, poate lipsa cronica de chef sau poate chiar rasuflat usurat ca nu li se mai cere sa-si exprime si fizic dragostea.

 

Mi-e greu sa cred ca un barbat in putere este fericit si implinit intr-o relatie in care ani de zile trebuie sa se multumeasca doar cu firimiturile atentiei si afectiunii. (lasand la o parte perioadele de criza acuta cand copilul are o problema grava si solicita toata atentia parintilor).

 

La fel cum nici o femeie nu ar rezista, decat daca lasa tot greul in spinarea copilului si acela poate deveni singurul responsabil de umplerea rezervorului de dragoste al mamei.

 

Probabil ca depinde de gradul de independenta al unui barbat. Sotul meu este ff independent. La fel, poate fi singur, in timp ce eu fac (orice) activitati cu Victoria, in casa sau in afara ei si nu se simte singur. Oricat de greu ti-ar fi tie sa crezi, sotul meu e fericit. Si eu la fel. Si, cel mai important, avem un copil fericit. Dupa 11 ani de relatie, am hotarat sa ne casatorim. Nu cred ca ar fi nebun sa se mai si insoare, daca ar fi nefericit sau daca ar simti ca ceva in relatia noastra nu functioneaza cum ar trebui. Pur si simplu exista pe lumea asta oameni care nu au nevoie sa fie cocolositi 24 ore/zi sa stie ca sunt iubiti.

[andacos]

Ba si tatal are tot atat timp sa se obisnuiasca cu ideea si responsabilitatea unui copil. Daca in timpul sarcinii NU e un satelit, ci isi ajuta si sprijina partenera de la inceput. Daca ii tine el capul cand vomita, daca ii duce el galeata si o goleste, daca preia el gatitul cand ea nu suporta mirosul de mancare, aspiratul si maturatul, ridicatul cosului cu rufe ude si puse rufele la uscat, daca ii maseaza picioarele si spatele chinuite de dureri, daca o ajuta sa se intoarca de pe o parte pe alta in timpul noptii cand ea are nevoie de 5 miscari si 3 perne sa o faca, daca merge cu ea la consulturi, ecografii, daca ii aminteste sa isi ia nenorocitele alea de vitamine, daca vorbeste cu copilul din burta, daca se informeaza depre ce inseamna un nou nascut si ce implica, daca...daca...daca!

 

In cazul asta ambii sunt implicati, ambii constientizeaza copilul ala si ambii inteleg ca nevoia ghemotocului aluia de 3,5kg de a fi in permanenta supravegheat, ocrotit si iubit e mai mare decat nevoia domnului de sex zilnic sau nevoia doamnei de o coafura si manichiura impecabile. Si cand cad amandoi lati la sfarsitul zilei, nu mai are domnul timp de vazut vergeturile doamnei, si nici pijamalele pentru alaptat in locul neglijeului de matase, pentru ca stie ca pruncul se va trezi imediat pentru alaptat/ plans de colici/schimbat scutec/dinti etc, si acele cateva secunde in care poate sa isi tina partenera in brate in liniste, inainte de a adormi, sunt foarte pretioase. 

Eu -din experientza mea,nu cred in asa ceva!

 

Sigur,exista barbatzi care sa-si tzina sotzia de  frunte si sa-i duca galeata...insa eu nu i-am vazut.Nu asta e esentzilaul-eu una nu m-as simtzi confortabil sa ma priveasca cineva in "splendoarea"mea cind dau la boboci,parere mea.

 

Sunt barbatzi care au pur si simplu frica de a se apropia d eun nou nascut,d'apoi sa-l mai schimbe sau sa -l hraneasca.Si asta pot accepta...

 

Secretul reusitei consta in a intzelege si respecta nevoile partenerului,restul sunt doar dulcegarii.

 

Dana

[Victoria_mami]

Altii nu stiu cum de NU se pune pret pe chimia sexuala. :) Insa cred ca depinde si de varsta.

Selene, nu stiu, o fi varsta... insa eu cred ca in casnicia mea (de a mea vorbesc, nu a altora si nici in general), cum am mai spus, sexul e doar un bonus si nu un stalp de rezistenta. Deci, daca sexul ar disparea complet, casnicia noastra nu s-ar ruina, ar ramane in picioare, aproape exact la fel cum e acum. Minus acel bonus. In schimb, noi avem alti "stalpi" care ne sustin casnicia: iubire, respect, comunicare. Daca unul distre aceste aspecte ar disparea, sunt convinsa ca si casnicia noastra ar ajunge o ruina a relatiei pe care o avem acum.

[Victoria_mami]

Mda... sotul meu a 'constientizat' copilul la 31 de saptamani de sarcina!!! Abia atunci a "realizat" ca in mine creste copilul LUI, al nostru. Pana atunci a cam ignorat tot ce a tinut de sarcina. Si-a aratat interes ptr. sarcina abia dupa saptamana 31. Si, exact cum spune Dana, nu l-as fi vrut langa mine cand eram cu capul in wc.

[Alexia27]

Rapunsul meu a fost la postarea Marianei, si am vrut sa evidentiez ca si tatal poate deveni constient ca va avea un copil si se poate responsabiliza. Nu vorbesc de bonding cu copilul si nici de iubire, ci de responsabilitate. Evident ca nu trebuie facute toate din enumerarea mea, sau numai alea. Sunt doar cateva din cele mai comune exemple de situatii in care partenerul si viitorul tata se poate implica in sarcina femeii. E vorba de a oferi ajutor si suport. Ce fel de ajutor si suport- depinde de fiecare femneie de ce are nevoie.  

 

Ca al meu nu ma tinea de frunte cand vomitam, e adevarat. Dar imi ducea galeata ca pe mine numai ideea a ce era in ea ma facea sa vomit din nou. Nu a fost nevoie sa intre el in bucatarie sa gateasca, pentru ca nu am avut probleme cu mirosul de mancare, dar inca din timpul sarcinii cu gaza, numai el a spalat vasele, si cand mirosul scutecelor gazei imi golea stomacul, si-a rearanjat el orarul la servici sa lucreze cat mai mult de acasa sa preia el sarcina asta (si sa schimbe fata cand regurgita). Si cand nu s-a mai putut, a angajat baby sitter pana a intrat el in concediu. Si asa mai departe.

 

E vorba de a intelege si a-ti asuma responsabilitatea impreuna cu partenera pentru un copil pe care amandoi l-ati conceput si l-ati adus pe lume. Nu numai ea. 

[mariana_flo]

M-am mai gandit si cred ca si mentalitatea atarna greu intr-o relatie. Daca sotia il priveste pe sot ca fiind neindemanatic si nu-l incurajeaza sa se implice se naste o prapastie care cu greu va fi trecuta. Am vazut cazuri. Mamica nu-l lasa pe tata sa se apropie prea mult de bebe si daca incerca saracul sa-i dea biberonul, stangaci, ce-i drept, imediat primea reprosuri ca nu e bun de nimic. Cu timpul disponibilitatea tatalui a scazut in timp ce mama si-a dat seama ca vrea ajutorul lui. Si de-aici iar certuri si discutii. 

Plus cutuma ca vezi doamne "e barbat. Femeia sa stea la cratita si la fundul copiilor". Inca in multe familii este aceasta mentalitate.