104 raspunsuri la acest subiect

[natalia_nica]

Are cineva in format pdf cartea lui Rudolf Dreikurs "Cum sa cresti copii fericiti"?

 

...si pareri despre aceasta... A fost de ajutor? Noi avem un copil EXTREM de incapatanat, nu mai stim cum sa il abordam astfel incat fiecare zi sa nu mai fie un razboi continuu... si tinand cont ca e si foarte inteligent, parca uneori ne depaseste... Nu suntem adeptii bataii (nici macar a unei palme "binefacatoare") si nici a impunerii cu forta ("ca asa vreau eu"), asa ca... avem nevoie de ajutor - stim ca problema e la noi, la parinti, undeva nu procedam cum ar trebui, dar nu stim cum sa corectam (dupa razboaie continue, intr-un final eu clachez, ma enervez si tip la el sau il pedepsesc, lucru care mai rau face situatiei)...

 

Eventual alte recomandari de lecturi care sa se aplice parintilor unui copil de aproape 8 ani...

 

Multumesc!

[ela_04]

Ma sperie intodeauna un astfe de subiect. 

Mereu ma gandesc la baiatu meu... hai ca mai am 1 an 2 si o sa se mai linisteasca si el...

 

Am citit cartea... dar nu mi s-a parut fenomenala. Are multe exempificari dar parca o duce usor spre "copilul e un mic manipulator". Poate e doar senzatia mea. 

Oricum nu prea m-a ajutat pt ca nu s-a prea pliat pe stilul meu. De om.

Mi-a placut mai mult Parenting-ul neconditionat. Stiu ca e discutata cartea dar e chiar interesanta prin modul in care se poate aborda o problema. Parca m-a mai relaxat un pic. 

Am mai citit si alte carti dar in general sunt pt copii mai mici. Adica de la 1-6 ani. 

O sa astept si eu sa vad daca sunt si alte recomandari pe aici. 

Un psiholog m-a invatat o data la o consiliere pt parinti sa ies din camera cand simt ca incep sa ma enervez, iar daca nu pot sa ma uit la copil si sa-mi aduc aminte cati ani are. 

Ce sa zic ...uneori merge...alteori mai greu. 

[Jullia]

Tipatul si pedeapsa de alt fel sunt tot un fel de bataie, din pacate.

 

Adica ce mi-e ca imi dai una la fund sau ca urli la mine si ma trimiti in camera mea? ca tot rau ma faci sa ma simt si tot asta inteleg, ca sunt rau,ca nu iti place de mine, ca nu esti tu multumita cu mine, ca si copilul tau. Nu te pot multumi, orice-as face, nu te inteleg, NU TE INTELEG. Mai bine mi-ai da una la fund, decat sa tipi la mine. Sau mai bine m-ai lasa in pace de tot.

 

So, cred ca e o chestie de comunicare...adica voi comunicati, dar pe lungimi de unda diferite si la niveluri diferite. Tu nu stii cum sa te comporti cu el, iar el cu siguranta nu stie cum sa se poarte cu voi, ca sa nu rabufneasca ceva. Cautati-i frecventa si descoperiti-l incet, incet, in acelasi timp fiti constanti cu termenii in care traiti ca familiei si cu limitele pe care le aveti la permisivitate, ca sa se simta si copilul in siguranta cu voi.

 

Vorbele de apreciere, atingerile fizice (un brat pe umeri, un gadilat, un luat in brate, un frunte-n frunte si ochi in ochi, nu neaparat pupaturi, ca nu se stie daca va mai accepta, desi ar trebui...orice baiat are maaare nevoie de dragoste aratata si prin afectiune fizica, daca nu de tine, atunci de catre sotul tau), cadourile (nu neaparat scumpe sau cumparate, nu oficiale, nu anuntate), timpul petrecut impreuna, serviciile si ajutorul pe care i-l poti da la proiectele lui personale, un schimbat de roata la bicicleta, o chestie de care are nevoie si il depaseste fizic sau financiar, etc. Pe astea subliniate le-am prins eu dintr-o carte Cele cinci limbaje ale iubirii, valabile oricarei fiinte omenesti :) Si functioneaza garantat, doua din ele la alegere ne caractrerizeaza pe fiecare din noi si raspundem cel mai bine la ele. Cei din jur nu au decat sa ne studieze si sa gaseasca care sunt acestea, ca sa ne faca sa ne simtim iubiti...

Editat de JuliaSM, 25 februarie 2014 - 11:25 .

[natalia_nica]

Julia, crede-ma ca dovezi de iubire ii arat zilnic, inca ne imbratisam, ne jucam, toate proiectele si temele ramase nefacute de la after le facem impreuna, 90% din timpul de dupa job i-l dedic lui, iar tipatul vine dupa muuulte pralamentari, explicatii peste explicatii, vrobit frumos, cu voce joasa si calma etc. El stie ca il iubesc no matter what, chiar ma santajeaza cu asta (imi zice ca pleaca din casa asta, sa vad daca e fain sa nu mai am copil) Si vreau sa spun ca dupa ce rabufnesc (asta nu se intampla zilnic, daca asta s-a inteles), ma simt ca ultimul om... Urasc aceste manifestari... De aceea zic ca am nevoie de un ajutor, nu vreau ca relatia noastra sa decurga asa, cu resentimente, nu vreau sa-i fie teama de mine in vreun fel, vrea sa fie in continuare sigur pe el, sa-si pastreze incapatanarea, dar sa si discearna intre a fi ok sa o tina pe a lui si a sti cand sa cedeze. Nu duc batalii prostesti, adica nu incerc sa-i pun limitari doar de dragul autoritatii parintesti, dar sunt lucruri importante unde simt ca nu trebuie sa cedez (ca ex: timpul petrecut la PC, spalatul pe dinti - se spala, dar superficial, adica degeaba, ora de culcare etc.).

 

Vreau sa repet, for the record, dovezile de iubire nu lipsesc, din contra, aprecieri si atingeri fizice sunt la orice pas (poate prea des, ma intreb? se poate asta?). Eu fiind un copil care nu a stiut ce e aia sa te stranga mama in brate, sa se joaca cu tine, sa te laude, sa stea sa explice, am picat in extrema cealalta: totul e explicat chiar si in cele mai mici amanunte, daca e necesar, tot timpul incurajari si laude, imbratisari si declaratii de iubire... De aceea nu-mi explic de ce nu e mai cooperant. Intelege ce-i explic si totusi trebuie sa fie ca el...

[missdarcey]

    Cartile de parenting sunt la fel cu cele pentru diete . Nu bine ai citit una si crezi ca ai descoperit reteta universala  ca dai peste alta care iti spune ca  ai gresit total si iti da o noua cale de urmat . Si tot asa .

 Daca spui ca nu ii lipseste afectiunea , care sunt situatiile concrete in care nu coopereaza?

Probabil fiind copil unic are nevoie pe langa parinti si de prieteni cu care sa se joace si dupa orele de scoala. Poate asta ar regla un pic starile de tensiune.

Sunt copiii carora nu le place sa urmeze o rutina stricta , din ce am auzit  mai toti copiii vor sa "sara " peste asta .Noi o luam in brate  cateodata , facem un fel de muzical si se spala pe aripile muzicii , nu mai spun cat se distreaza . Uneori daca vad ca nu si nu  o las fara sa se spele. Nu putem pretinde copiilor sa fie perfecti .

[ela_04]

Eu una am lasato mai moale cu laudele. Sti ca se spune ca nu mai incurajeaza copilul sa mai munceasca. Pai oricum el e cel mai destept si mama o sa zica bravo indiferent ce face.

Asa ca acum am schimbat cumva abordarea e ceva de genul:

-mami iti place desenul meu?

- da mami. vad ca ai muncit mult la desenul asta. 

Inca e noua abordarea dar ma chinui si eu. 

In rest si la noi e cam la fel inclusiv cu plecatul de acasa!

Am mai incercat cu diferite sporturi inainte de varicela o perioada. Inot, patinat etc. ca sa-si consume energia... nu prea au dat rezultate spectaculoase. 

La patinat dupa ce am fost 2 zile nu a mai vrut sa mearga....

[mcoca]

Cu laudele, depinde de copil. Eu am una bucata (de fapt se vad semne si la a doua bucata) copil la care laudele dau roade. Nu zic bravo pt orice insa. Incerc sa nu zic cuvinde negative, deoarece o demotiveaza. Cand mai greseste este "aproape bine, dar trebuie sa te mai antrenezi" :).

[szivarvany]

Care sunt situatiile care va nemultumesc reciproc ?

[natalia_nica]

Concret, cand doreste ceva si nu se poate din diverse motive (ex. o jucarie, joc, mers undeva, care fie din motive financiare, fie din lipsa de timp nu se pot face). Refuzul meu incepe cu explicatii (Nu se poate asta azi, dar in weekend facem sau cand iau salariul iti cumpar, sau pur si simplu este prea scump). Ei, el nu accepta aceste explicatii. Le intelege si totusi insista. Poate fi in stare sa insiste zile in sir... Nu merge nici cu distragerea atentiei... Si asa o tinem intr-o tensiune continua, pt ca orice activitate incerc sa fac cu el, revine la aceeasi idee.

Acum lui ii place sa se joace pe PC Minecraft. Ar fi in stare sa stea pe calculator zi-lumina. Ei, bineinteles ca asta nu se poate. Asa ca am stabilit ca regula ca are voie doar in weekend, cam 1-2 ore pe zi. Cu toate ca stie asta, tot insista zilnic. Si atat insista, pana tensioneaza toata casa. M-am gandit sa i-l dezinstalez, dar ma gandesc ca nici asa nu e corect din partea noastra. Mi se strange inima cand ma gandesc sa-i tai ceva ce lui ii place, doar pt a-mi face mie viata mai usoara (dupa perioada de criza care ar urma cu siguranta).

Ne intelegem foarte bine cand plecam in diferite drumetii, locuri de joaca, activitati, dar cand revenim acasa, aceeasi poveste...

Eu ma gandeam la un psiholog care sa ne invete cum sa gestionam toata treaba asta, pt ca momentan mergem pe bajbaite, din instinct si ghiceala...

Acum sa nu se inteleaga ca am doar cuvinte rele despre el, din contra, de cele mai multe ori e o incantare, prinde foarte repede din zbor tot felul de informatii, stie multe despre corpul uman, despre univers (mai multe decat unii adulti, chiar, fapt evident in mai multe situatii), matematica e o joaca pt el, are un vocabular care ne lasa masca uneori. Doar ca atunci cand "i se pune pata" pe o chestie (vezi Minecraft, cea mai stringenta problema acum, dar si ca vrea de ex. un set Lego de 800 lei) nu ne mai intelegem...

 

Offf, nu stiu daca e destul de clar care-i problema noastra, dar eu stiu ca as vrea ca aproape fiecare zi sa nu mai fie cate un razboi continuu...

[natalia_nica]

Missdarcey, asa e. Dar pt mine el e perfect, cred doar ca NOI nu stim cum sa facem ca si atmosfera in casa sa fie cu preponderenta calma

 

Si da, probabil ai dreptate si cu faptul ca, fiind copil unic, ar avea nevoie si de copii in jurul lui mai des, dar asta e mai putin posibil acum, cat e vremea urata...

Editat de natalia_nica, 25 februarie 2014 - 14:13 .