Ginger, poate e handicapul comunicarii scrise, dar simt o iritare si o enervare in modul in care scrii. Eu nu vreau sa "ma leg" de tine , de ce faci tu personal, nu spun ca e rau sau bine, in cazul familiei tale concret, pt ca nu stau sub acoperis cu voi , incercam sa vin cu o discutie teoretica, ce faci cand nu e chiar roz totul. Daca mereu discuti in spatele usii inchise si copilul vede numai cum dispar parintii, apoi apar amandoi cu decizia, ca un judecator, ca un zid de care el se loveste si de care nu poate trece pt ca e mic si nu are pe nimeni 'de partea lui', crezi ca e util pt educatia lui? Acum vorbesc de cazul in care ce decid parintii nu e tocmai pe placul celui mic. Pt ca daca amandoi parintii vin si zic de comun acord "azi nu mancam acasa, mergem la pizzerie, apoi in parc", ma indoiesc ca e vreo problema.
Nu credeti ca e ok pt educatia copilului in general sa asiste din cand in cand la discutii in contradictoriu, cu argumete? Sa vada ca intr-o relatie nu e doar, unul vorbeste si celalalt zice "da, mami, cum spui tu!" sau "da, tati, tu esti mare si puternic si ai dreptate!" Eu cred ca pt copii e bine sa vada ca pot sa isi spuna parerea, chiar daca e in contradictie cu cel din fata lui, sa stie sa isi sustina ideile si sa isi afirme dorintele. Pt o fetita cred ca e ok sa vada ca mama ii spune oneori sotului "nu ai dreptate, nu e asa.." si sa stie ca e ok pt o femeie sa isi contrazica barbatul. La fel cred ca bine pt un baietel sa vada ca tatal lui isi spune parerea si nu zice doar "da, mami!'. Si cred ca in general esanatos ca cei mici sa vada si sa invete o relatie inseamna si compromisuri si certuri si contraziceri, nu numai zambete largi si viata idilica 24/24.
Mai zic odata, vorbesc la modul general, nu ma refer la o persoana anume.