Daca uneori viata o mai putem alege de moarte nu putem sa fugim indiferent cine am fost sau cine suntem in viata noastra, indiferent cat bine sau cat rau am facut indiferent cat de bogati sau de saraci am fost ramanem singulari, solitari si absolut egali in fata mortii.
De aceea cel putin in virtutea acestei idei consider ca fata de cei ce nu mai sunt nu ar trebui sa existe decat compasiune, tacere si acceptare.
Gesturile materialiste sau legile pamantesti nu ar trebui niciodata invocate in astfel de momente pentru ca ele nu au valoare decat pentru cei vii. Nu o singura data am stat si am cumpanit la gandurile urmatoare pentru ca dincolo de gesturi si de cuvinte ce sunt trecatoare ce suntem noi oare pe acest pamant?
"Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău."
Doar atat mai conteaza in final:
Odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău