Eu am facut multe multe, dar din fiecare am invatat atatea incat nu as fi fost omul care am devenit. Insa de fiecare data, tot raul a fost spre bine...
- am dat gresit la liceu, influentata de dorinta mamei, am dat treapta 1 la liceul pedagogic si am cazut (eu premianta)... si am ajuns la Sf. Sava (curat noroc, coane Fanica)
- dupa terminarea facultatii am dat examen la Magistratura, am cazut... si spr norocul meu, de ofticoasa ce eram m-am reorientat.... si iata cum fac ce-mi place. Daca as fi luat, nu as fi avut curajul sa dau cu piciorul unei cariere stabile in Magistratura, desi m-ar fi mancat pe dinauntru
- m-am casatorit impulsiv... dar cred ca orice as fi ales, faceam o greseala pentru ca habar nu aveam de capul meu, eram complet nestructurata emotional la acel moment... insa regret ca am ignorat toate semnalele de alarma si m-am bagat in asta zicand" cat de rau poate fi?"
Toate sunt greseli din care am invatat... din care am crescut mai mare si mai desteapta.
Singura mare si ireparabila: nu i-am spus mamei niciodata cat o iubesc, ca inteleg tot ce a facut pentru noi, ca apreciez cat a incercat sa faca pentru noi, ramanand un om atat de bun in ciuda nefericirii din viata ei. Si asta ma doare si acum... de putin timp am invatat ce inseamna dorul... Acum ii spun mereu in gand, in vis, cand o simt pe langa mine... Dar regret ca nu i-am spus-o fizic atunci...