Luna, cred ca pui problema gresit din start. Castiguri financiare sau de alta natura consistente... daca iti pui asemenea intrebari acum, nu cred ca mai are rost sa te gandesti la doctorat.
Doctoratul este (ar trebui sa fie) o etapa fireasca in evolutia profesionala (daca este cazul), daca il faci numai din ratiuni financiare sau de prestigiu, poate fi un calvar.
De exemplu, esti profesor in invatamantul preuniversitar si tragi tare 3 ani (minimum), stiind ca doctoratul se echivaleaza cu gradul I didactic. Sau vizezi o cariera universitara/institut de cercetare si doctoratul este primul pas. Sau vrei sa avansezi in cariera si stii sigur ca unul dintre criterii este diploma de doctor.
Stiu doctori in diverse stiinte care acum vand shaorma in Londra . De ce? Pentru ca au vazut doctoratul ca pe o modalitate de a pierde timpul inca 3 ani, cu bursa si cazare in caminele universitatii. Au terminat cu chiu cu vai, fara a-si pune problema sa se integreze pe piata muncii in domeniul pe care cica l-au aprofundat.
In plus, conteaza si varsta si situatia familiala. Daca ai 40 de ani si 2 copii, vei fi clar in dezavantaj fata de colegii care frecventeaza scoala doctorala, tineri si fara griji, care isi permit oricand sa mearga la stagii de cercetare, conferinte, sa stea zi-lumina in biblioteci. Doctoratul intr-un domeniu presupune creativitate, sa aduci ceva nou, original in tema pe care o studiezi.
Si ca sa-ti raspund la intrebare: da, ma simt implinita in acest moment. Dar stiu ca, intr-un fel, am sacrificat primii ani de viata ai fiului meu. De exemplu, in vara dinaintea sustinerii tezei, baiatul meu a mers in fiecare zi la gradinita, de la 8 la 16, ca sa pot finaliza eu lucrarea. Multe sacrificii din partea intregii familii.
Numai bine,
Ioana