Am nevoie de un sfat, ce si cum sa fac, cum sa pun problema astfel incat sa nu mi se “inchida usa in nas”.
Nepotelul meu are 3 ani si o luna si de aproape 1 an nu mi se pare normal cum evolueaza si cum se manifesta.
E un copil obtinut cu greu, dupa cateva FIV-uri. Cumnata mea nu fusese niciodata insarcinata pana atunci, sarcina a decurs f bine, nastere prin cezariana fara complicatii, copilul a fost ok la nastere.
Nu ne intalnim f des pt ca suntem in localitati diferite, asa ca am putut sa sesizez evolutiile copilului de la o vizita la alta.
Pana pe la 2 ani mi s-a parut ca s-a dezvoltat normal. Am o filmare cu el cand avea cateva luni si “vorbea” cu mine, gangurind, cand a inceput sa mearga se catara peste noi pe canapea/fotoliu si se lipea de noi, afectuos. Nu mai stiu cand a inceput sa spuna primele cuvinte, tata, mama si inca cateva. Nu a avut probleme de sanatate decat f putine raceli. Totul parea in limitele normalului, poate cu mici exceptii carora nu le-am dat importanta atunci. Singurul lucru care batea la ochi era grija excesiva a parintilor si supra-cocolosirea, ca sa ii zic asa. Ma gandeam ca poate si eu in situatia lor as fi fost o closca paranoica cu copilul meu.
La un mom dat imi amintesc ca sotul mi-a povestit ca nepotelul a fost destul de rau racit, l-au tinut mai mult in brate, ca “s-a rasfatat” si nu mai vrea sa vorbeasca. Cred ca dupa acest episod am inceput sa sesizez, rand pe rand, problemele. Ce ma intriga este ca parintii par sa fie f senini, li se pare normal, sunt de parere ca pe copil nu trebuie sa il fortezi, sa il „dresezi”, ca atunci cand se va simti el pregatit va vorbi/face/invata ceva. Ba mai mult, in putinele discutii cumnata mi-l lauda, ca o uimeste de fiecare data cat e destept etc. La probleme le gaseste scuze. Incerc sa o inteleg, chiar daca nu am copii. E greu sa accepti ca copilul tau, mai ales obtinut atat de greu, are probleme. Nu cred ca nu si-a pus intrebari si nu a cautat pe net, dar s-a agatat de raspunsurile „convenabile”, pe care ni le da si noua. Ce ma intriga este insa ca nu par sa reactioneze in nici un fel, sa nu ia nici o masura. Si mi-e ciuda ca timpul trece in defavoarea copiului.
Sa iau insa pe rand ce am sesizat eu.
- Contacul vizual. Pur si simplu nu mai reusesc sa interactionez cu copilul cam de 1 an, nici eu nici sotul meu. F rar reusesc sa ii prind privirea pt 1 sec. La inceput am crezut ca nu ma mai place pt ca ma vede rar. In ultimul an copilul a fost mereu preocupat de ceva, de regula cu ochii in tableta lui. O data chiar m-am revoltat si am intrebat daca il lasa asa mereu cu tableta pt ca nu reusesc sa interactionez cu el, cumnatul mi-a zis ca „doar in week-end”
- Nu raspunde, nu intoarce capul, nu are nici o reactie cand il strigam, eu, sotul, soacra-mea. M-am gandit ca poate nu aude bine, dar se sperie de zgomote, asa ca nu e asta cauza. La ultima vizita de spatamana trecuta am facut ca la avioane sa ii atrag atentia si tot nimic, era preocupat de masinute lui. Am indraznit sa o intreb pe cumnata daca raspunde vreodata si mi-a zis senina ca da, atunci cand vrea el. Ca a mai vazut copii in parc, in special baietei, ca fac asa pe gica contra cand insisti sa faca ceva la comanda. Tot „cand vrea el” aduce si masinuta rosie, daca ii ceri. Cred ca din cauza presiunii tacute a celor din jur asupra parintilor, la ultima vizita cumnatul a incercat sa faca ca din intamplare o demonstratie, i-a cerut sa ii dea masinuta rosie, chiar i-o arata, dar copilul nici nu l-a bagat in seama, asa ca a trecut lejer peste moment.
- Nu mai vorbeste, absolut nici un cuvant. Maraie cand cere ceva sau e nemultumit, lalaie o linie melodica uneori cand se joaca ... cam atat. De cate ori am incercat sa aduc discutia cumnata a fost f ferma, va vorbi cand va fi el pregatit, baieteii de regula vorbesc mai tarziu ... si ca oricum intelege ce ii spune, daca ii zice hai la bucatarie sa iti dau lapte intelege – la 3 ani sa te lauzi ca intelege asta ?!?
- Nu arata cu degetul. Cand vrea ceva ii de mana te duce acolo. Prin primavara la o masa festiva mi-a folosit mana ca sa ia ceva de mancare de pe un platou. Cumnata l-a scuzat repede, ca asa e el, nu ii place sa se murdareasca, Dar o spunea chiar cu titlu de mandrie. La ultima vizita soacra incerca sa interactioneze cu el (au stat mai mult in ultima vreme si o accepta), ii lua manutele si isi mangaia fata. Copilul tot incerca sa faca alta miscare cu mainile, ea persevara cu mangaiatul. A intervenit cumnata repede si i-a spus sa il lase sa faca miscarea pe care o vrea el, pt ca vrea sa ii arate nasul. Ca uneori asa face, arata pe ea nasul, ochii etc, ea ii spune ce sunt si el rade.
- Flutura mainile. Cand se bucura ridica mainile si pocneste din degete. Are o tableta pt copii, sta cu ochii in ea si asculta povesti/muzica, si destul de des ridica mainile in spatele urechilor si pocneste din degete.
- Merge pe varfuri. In casa umbla descult si una-doua il vezi pe varfuri. De Craciun cand a primit un trenulet electric a topait numai pe varfuri minute in sir, cu mainile fluturand deasupra capului si strigand doar „uuuuu”. Cumnata parea amuzata, ca asa se bucura el. La ultima vizita l-am vazut si putin in afara casei si mi s-a parut ca si cand merge e tot pe varfuri, am intrebat-o pe cumnata si a zis ca mi se pare, din cazua papuceilor, ca sunt putin mai mari ...
- In primavara am sesizat un nou semnal. Masa festiva, mancare, sticle. El aduna toate sticlele si le alinia. Ne-au spus ca asta e noua lui „pasiune”, toata lumea a privit-o ca pe o toana de copil. In cotinuare face asta. La ultima vizta cand a ajuns in casa s-a dus in bucatarie si a inceput sa scoata cutiile de conserve din dulap, le-a aranjat in linie pe jos, dupa care le-a abandonat. Am vrut sa ma joc cu el atunci cu cututiile, sa le facem turnulete ... ceva, dar nu l-au mai interesat.
- Anul trecut era pasionat de roti, cum se invart. Soacra-mea povestea ca si in parc punea masinuta pe jos si se culca langa ea ca sa vada cum se invarte roata. Nu o impingea, doar o fataia sucurt inainte-inapoi. Cand a primit trenuletul electric l-a luat si el sa il studieze, tot la roti.
- Accepta greu jucariile noi, si f greu pe cele care fac zgomot. Cand era mic, parintii nu ne lasau sa insistam cu o jucarie pe care i-o aduceam cadou daca el avea o reactie de fereala. Spuneau ca se va juca cu ea peste ceva timp, dupa ce se va obisnui. Ultima data i-a cumparat soacra cat au fost la plimbare un camion, ceva care facea zgomot. Cumnata i-a scos bateriile de pe drum. In casa eu nu am asistat decat la scena in care il ia dintre celelalte jucarii, isi da seama care este si ii da drumul din mana, marand/scartaind (asa face cand nu ii convine ceva) si isi baga degetele in urechi. Tatal a intervenit prompt si a eliminat jucaria-problema.
Uff, si ar probabil ca ar mai fi, dar am scris deja destul de mult, nu stiu daca are cineva rabdare sa citeasca atat. Mie mi se par manifestarile din ce in ce mai evidente si nu inteleg cum cei din jur sunt (sau macar lasa impresia ca sunt) atat de relaxati.
Problema este cum sa ii fac pe parinti sa constientizeze/accepte ca copilul lor are o problema si ca trebuie sa ia masuri rapid, fara a fi data afara din casa.
Cand a facut 3 ani i-am dus cadou 2 carti de lucru cu copilul – ceva din seria „copilul destept” pt 2-3 ani si 3-4 ani. Cand a intrebat-s sotul pe cumnata daca a lucrat ceva din carti, i-a raspuns ca s-a uitat ea pe ele si ca sunt mult prea grele. Deci „apropoul” asta a esuat.
Cumnatul are ciudateniile lui, idei si principii de viata diferite decat marea majoritate, inclusiv ca nu vrea sa „dreseze” copilul sa zica/faca/aduca ceva la „comanda” daca el nu vrea, cu atat mai putin sa nu ii dea ceea ce isi doreste spune cuvantul, iar cumnata pare sa fi aderat la parerile lui. Nu era de acord nici cu dusul copilului la gradinita. L-am dus in vara asta putin la o gradinita privata doar cateva ore pe zi, cumnata mi-a povestit ca nu a plans, ca i-a placut cu copii, ca educatoarea dupa prima zi l-a laudat ca e f receptiv si destept. Acum nu il mai duc din motive financiare. La cea de stat nu pot, pt ca nu vorbeste si inca nu face la olita. Luna trecuta cat au fost la mare a inceput sa il deranjeze pampersul probabil din cauza caldurii si a cam renuntat singur la el, dar nu are alternativa.
Soacra mea a incercat sa vorbesdca cu cumnata de curand si a rugat-o sa il duca la dr, sa ii faca o evaluare, s-a oferit sa plateasca chiar ea consultatia, dar cumnata a refuzat pe motiv ca dr, chiar daca nu ai nimic, te scot bolnav. Nu stiu cat de convinsa este sau doar asta afiseaza fata de ceilalti aceasta seninatate.
Ma gandeam sa ne ducem pana la ei – eu, sotul si soacra (socrul e un dificil impulsiv care da cu bata in balta cand ti-e lumea mai draga) si sa scoatem leucoplastul brusc, chiar daca doare, ca sa vada buba. Sa le spunem ca am venit pentru ca il iubim pe copil si ca este in interesul lui sa actioneze cat mai repede, ca noi le suntem alaturi, ii vom sprijini si ajuta. Ca intelegem cat de mult il iubesc, dar ar fi cazul sa se intrebe daca nu cumva copilul lor nu face anumite lucruri nu pt ca „nu vrea” ci pt ca „nu poate” si ca astepata ajutor de la ei.
Sotul e sceptic ca cumantul va sta in camera dupa prima fraza. Ori va iesi, ori ne va da pe usa afara din casa lui (a avut o astfel de reactie fata de socrul). El propune o discutie doar cu sora lui.
Sper ca a avut cineva rabdare pana aici. Imi cer scuze ca am scris asa de mult, dar ma roade f tare aceasta problema in ultima vreme, azi noapte nici nu am dormit. Simt ca trebuie sa fac ceva si nu stiu care pas e cel potrivit ca sa nu o dau in bara si sa ratez ocazia.
Va multumesc mult
