307 raspunsuri la acest subiect

[Ofibine]

Ma tot gandesc de ceva vreme daca sa scriu aici. Am citit multe suparari, multe ironii dar si multe puncte de vedere sincere. Le pot accepta pe toate, dar mai ales pe ultimele le caut. Caut experientele celor care au fost in situatia mea. Ce alegeri ati facut? Ce v-a facut sa decideti? Si mai ales cum va simtit acum, e mai bine sau regretati?

 

Cate ceva despre mine. Casatorita de vreo 15 ani, impreuna de 20, o fetita de 10. Sunt o persoana rationala, si uitandu-ma in jur, as zice ca nu am o problema reala, sau adevarata, sau serioasa, asa ar putea aprecia unii. Suntem sanatosi, avem joburi bine platite, nu avem datorii majore, nu ne certam, nu ne batem. Dar nici nu suntem fericiti. Sigur, nu ma astept sa am acum fluturasi si alte nebunii, dar simt ca ma ofilesc asa, usor usor. In timp s-a dus placerea de a fi impreuna, acum parca suntem colegi de apartament. Facem treburile casei, ne ocupam de copil, mergem in concediu, facem sex cateodata, dar cam atat. Avem temperamente destul de diferite, eu sunt genul mai activ, mai pusa pe treaba, vreau sa mearga lucrurile in casa, daca ma apuc de ceva vreau sa termin, sunt genul care trage la caruta. El e mai nehotarat, ii ia mai mult sa inceapa si mai ales sa termine ceva, daca se decide la ceva se razgandeste apoi, insa nu este deloc un om rau. Se ocupa de copil, stau impreuna, eu am deplasari destul de dese si ei stau impreuna fara probleme.

Asadar nu am o problema de fond. Doar ca nu ma mai bucur de mai nimic. Nu imi vine sa ma mai apuc de nimic nou, ma simt amortita pe dinauntru. Si el e la fel. Nu a fost niciodata un tip comunicativ, am facut destul de multa observatie ca sa stiu cum sa il abordez, orice discutie trebuie sa dea in plans ca sa ma bage in seama. Dar acum parca am ajuns la capat, nu mai am energie. Vad ca trece timpul pe langa mine, nu mai apreciez nici o zi de nastere, nu ne mai facem cadouri, nu mai iesim la o bere macar.

Am mai trecut prin astfel de perioade, cu aceleasi probleme, indiferenta lui, retragerea mea. Si am zis rational, hai sa vedem cum rezolvam, sa trecem peste asta, sa ne gasim de facut ceva prin casa sa ne preocupe ceva comun. A fost ok o perioada dar dupa un timp ne intoarcem in acelasi punct. Imi este clar ca el nu se va schimba. Si nici eu.

Cred ca am obosit sa tot imping motorul. In perioadele cand nu sunt acasa ma tot gandesc ce sa fac. Sa fie gata? Sa fie un moft? Cand m-am decis sa ne casatorim m-am intrebat 'pot sa traiesc cu defectele lui?' si am zis 'da'. Acum nu mai stiu. Sa fie viata mea de acum incolo un sir de acceptari, sa ma resemnez cu gandul ca 'se putea si mai rau' si sa merg mai departe de dragul copilului? Sa stau la caldura adica, si sa zic 'bine ca nu ma bate'? Si peste un an cand ajung din nou in acelasi punct, sa imi zic asta din nou? Si apoi peste inca un an? Sau sa zic stop joc, e clar ca nu ne potrivim, hai mai bine fiecare cu mofturile lui?  

Nu am nevoie neaparat de sfaturi, deso sunt bine venite. Ma intereseaza de la tine, daca ai fost in situatia mea, ai facut vreo alegere? Acum e mai bine? Regreti? Sau stai si tu pe gard si astepti sa se intample ceva? 

 

Hai ca tare m-am lungit...

[marius]

Ia o foaie de hartie si scrie pe ea 10 lucruri ce ai dori sa le faci sau sa le faceti in urmatoarele 10 luni.

[Rufus]

Esti in situatia cea mai ingrata.

Mai bine te batea, macar cateodata...   iti era mai usor sa te hotarasti, desi am vazut destule cazuri cand si cu asta se obisnuieste omul.

Sunt multe familii in situatia voastra. Am cunoscut (cunosc) si eu mai multe.

Nu poti primi un raspuns dupa care sa te ghidezi...sunt persoane carora le convine de minune neimplicarea asta. Au o viata decenta, o familie stabila, copil, concedii...suna cunoscut, nu? Nu s-ar complica cu altceva niciodata.

Altii nu pot trai asa si pleaca...iar nu poti trage vreo concluzie, daca unii reusesc sa dea de bine sau le pare rau de pasul facut.

Chestia e ca suntem facuti diferit, unii pot si altii nu. Daca poti, ok. Daca nu, pai n-o sa poti niciodata si tot acolo ajungi. La 30, la 40...sau chiar la 70 de ani.

Toata discutia de fata se rezuma la asta: tu poti?

[Marox]

Citi ani ai? Probabil intre 35 si 40, nu? Mai speri sa intilnesti un Fat Frumos si sa-ti zburde fluturasii prin stomac? Sau a fost primul si singurul barbat si vrei sa -ti dai ocazia sa afli daca e iarba mai verde cu altul? Cum vezi viata ta viitoare (ca femeie divortata si mama singura)?

 

Nu stiu care e relatia din fetita ta si tatal ei. Dar daca e buna, daca ei se iubesc si daca, asa cum zice Rufus, copilul nu asista la batai intre parinti...ai inima sa-i distrugi copilului tau viata linistita, cu 2 parinti prezenti...pentru ce? OK, sincer, daca ai zice ca ai un amant, ca te-ai indragostit si vrei sa pleci cu altul, as intelege. Dar asa... 

[ch_dana]

Eu am luat taurul de coarne. E drept ca diferentele erau mai multe iar motivele mele de nemultumire si mai multe, nu detaliez acum. Dar nu-i pot oferi copilului meu (tot fetita) privelistea unei balti statute si o viata de complezenta. Din ce inteleg totusi, el e macar un tata prezent in viata copilului, la mine a fost si este altfel.

 

Mai stiu o fosta colega care tot asa, a divortat. Nu-mi iese din minte expresia ei : "ajunsesem colegi de apartament"...

[Letitia1]

Ce defecte zici ca are el? Ca si eu sint cea care trage la caruta si lui tare-i mai place ca nu trebuie niciodata sa ia nici o hotarire. Daca iese bine cica a fost ideea lui, daca iese prost evident e vina mea. Dar m-am obisnuit cu asta, chiar daca uneori obosesc si imi vine sa-mi iau cimpii. Dar nu l-as lasa numai pentru asta, pentru ca sint multe alte chestii cu plus. Trebuie sa cintaresti tare bine toata situatia.

[anca_27]

Divorțul arată bine din punctul de vedere al eliberării, de „ce bine-ar fi fără toată tensiunea și starea în care-am ajuns”, dar mai apoi, când ajungi mamă singură cu copil, când vin toate tăvălug, sunt momente în care ai fi vrut să fi încercat mai mult. Nicio relație nu e ideală și fiecare e altfel. 

La terapie de cuplu v-ați gândit? Eu aș fi făcut dacă el ar fi vrut. N-a vrut, m-am dus de una singură la terapie, să văd ce și cum nu înțeleg.

Cu el ai vorbit? Luați-vă un mini-concediu doar voi doi, mergeți într-un loc neutru și vorbiți. Faceți ceva nou, altceva, scoateți-vă forțat din rutină.

Tu singură simți ce e acolo, dacă întradevăr vrei să salvezi ceva sau nu. Multă putere!

 

24+ la noi în culcuș

[anca_27]

 Sau sa zic stop joc, e clar ca nu ne potrivim, hai mai bine fiecare cu mofturile lui?  

 

Suntem ciudați rău. La început mofturile ni-l fac pe celălalt special. Acele apucături altfel, care puse lângă apucăturile mele altfel, dau tare bine. Unde dispare asta în timp? De unde nevoia de a le schimba și-a controla? Din ce moment nu ne mai convin?

 

24+ la noi în culcuș

[Ofibine]

Marius, stiu ce zici, am incercat. Imi place sa calatoresc, mai degraba tururi de orase, dar toate vacantele le petrecem la mare pt bucuria copilului, sau la ski. Am propus macar un citybreak - 'nu avem bani' (desi avem) sau 'nu ne putem lua liber o zi'. Imi place sa stam impreuna in zilele dinaintea sarbatorilor, sa pregatim totul impreuna, dar de obicei colegele lui pleaca acasa mai devreme si el ramane mai tarziu la birou, sau isi gaseste cumparaturi pe ultima suta de metri. Avem o casa la munte unde imi place sa lucrez in gradina, dar de obicei ajung singura sau cu copilul pentru ca are treaba in Bucuresti. Si cam asa...

Rufus, da, daca ma batea decizia era foarte usoara. Si corect, asta e intrebarea pentru mine, pot sau nu? Stii cum se zice, roata calca pe toate spitele. Sunt momente bune si mai putin bune. Atunci insa cand ajung din nou jos, nu pot sa nu ma gandesc ca a mai trecut o tura, si mai vine una, si inca una, si eu tot cu fata la asfalt...

Marox, nu am fost niciodata genul visator cu cai albi, feti frumosi si rochii de mireasa. Nici nu ma intereseaza iarba altuia, desi mi-ar fi foarte usor sa vad. Ma consider pe picioarele mele, nu as avea o problema in a-mi intretine copilul singura, am taria si resursele sa o fac. Daca nu ar fi copilul, nu as mai scrie aici. Ar fi simplu.

Dana, spune-mi, tu si fetita ta sunteti mai bine acum? Ii lipseste tatal, clar, dar e mai bine pentru voi? Daca ai putea da timpul inapoi, ai mai face aceeasi alegere?

[andacos]

Eu cred ca depinde de cit de nemultumita esti.

 

Mie asa ca cititor,nu mi s epare ca ai o viata grea...insa doar tu stii cit de tare te nemultumesc neajunsurile.

 

Dupa 40 ani intervine alte chestii care sunt mai importante,stabilitatea,siguranta financiara,chiar comoditate as spune nu in sensul rau,tabieturi,delasare-iar nu o spun in sensul rau,insa deja dupa 40 ani ne mai relaxam cam pe toate planurile.

 

Deci eu as pune mult in balanta toate cele mentionate mai sus si as vedea cit atirna toate astea.

 

Nu cred ca as gasi Fat-frumosul su dragostea cu fluturasi muuulti,asa cum spunea cineva anterior...deci nu cred ca o asemenea convietuire m-ar deranja foarte tare.

 

Deci daca al meu conformt si siguranta,nu ar fi afectate...eu una as sta in banca mea.

 

Dana