La ce sa te astepti... cand nu te astepti

Contrar titlului unei renumite carti (poate cea mai buna si recomandata în sarcina, "La ce sa te astepti când esti însarcinata"), ce faci atunci când NU te astepti? Câti sunt pregatiti, oare, pentru acest moment? Posibil cei care îsi doresc si îl asteapta, dar mai sunt si cei care nu planuiau asta. Iar aici povestile sunt mai interesante, parerea mea. Dincolo sa zicem ca e totul roz, îsi doreau, s-a îndeplinit, end of story, asta daca nu continua mamicile cu sute de mesaje si poze în care îsi lauda copilul. Hai sa fim seriosi, fiecare îsi va lauda copilul si îl va considera cel mai cel, dar sa nu-i sufocam pe altii cu asta.

Asadar, dupa un prim test iesit negativ, împreuna cu partenerul meu am cumparat un al 2-lea test de sarcina. Test care a iesit... nul. Deja devenea frustrant pentru ca simteam ca sunt însarcinata, dar voiam si dovada. Si cum se spune ca a 3-a oara e cu ''noroc'', a venit si al 3-le-a test. Pozitiv. Desi simtisem dinainte ca sunt însarcinata, confirmarea a fost socanta, totusi. Nu a fost o sarcina planificata, motiv pentru care, desi reactia initiala a fost pozitiva, pusi în fata faptului împlinit, nu stiam daca sa râdem sau sa plângem. Unele femei se gândesc imediat la o siguranta pe care vor s-o simta, pe când barbatii... ei bine, barbatii se gândesc si ei la multe. În primul rând, se sperie. Majoritatea lor nu realizeaza niste sentimente decât târziu, poate chiar abia când vor tine copilul în brate. Bineînteles ca sunt si exceptii. Dar n-a fost cazul la noi. Partenerul meu se gândea ca poate în acesti 2 ani de relatie n-am apucat sa facem prea multe lucruri doar noi, ceea ce pe mine m-a facut imediat sa ma gândesc ca nu am parte de siguranta aceea de care aveam nevoie. Si asa a început stresul: ce as face eu singura, cu un copil? În alte circumstante nu as fi vazut lucrurile atât de grele, dar în circumstantele noastre era mai complicat (eu, mutata la el, ar fi trebuit sa plec ori la ai mei, ori singura; singura, cum m-as fi descurcat financiar, daca eu am ales sa lucrez împreuna cu el, la business; ar fi trebuit sa-mi caut imediat alt loc de munca pentru ca nu mai puteam lucra împreuna cu el, dar cine te angajeaza gravida, ca esti în probe cam peste tot la la început, iar apoi se afla de sarcina; sa accept situatia si sa ma duc la ai mei gravida, asteptând sa treaca cele 9 luni de sarcina si primind ajutorul legal de la munca, stiam ca nu pot psihic, ca am nevoie de suportul lui ca barbat, lânga mine, ca altfel n-as fi putut accepta sa se numeasca ''tata''; plus ca sunt adepta familiei si nu mi-am imaginat-o niciodata asa, destramata dinainte de a o începe; si multe alte gânduri). Astfel, nu mi-am anuntat partenerul când aveam sa merg la primul control, pentru ca mi-am dorit sa vad întâi daca e totul în regula, spunându-mi ca ulterior îmi voi da timp sa-mi pun ordine în gânduri. Pentru mine cel mai important lucru, când vine vorba de un copil, este sa simti ca îl iubesti deja din burtica si ca ai fi în stare sa faci orice pentru el. Restul, se rezolva, oricât ar parea de greu la început. Ori eu înca nu aveam niciun sentiment clar, decât multe, amestecate, iar el, prin incertitudinea lui, nu ma ajuta deloc. Nu m-am gândit atunci ca asta ma va afecta atât de tare, pâna la depresie... Asadar, am vazut copilul la prima ecografie. Avea cât calculasem eu, adica 8 saptamâni, si mi-a insuflat si dr. mea ginecolog niste lucruri (precum ca este un copil ''însemnat'', care si-a dorit sa vina la noi, indiferent de menstruatie sau pastila de a 2-a zi si, mai ales, dupa ce cerusem un semn în biserica), asa ca am plecat de acolo cu parere de rau ca n-am sincronizat controlul medical încât sa poata fi prezent si partenerul, desi nu sunt sigura ca ar fi venit. Însa l-am anuntat despre acest control imediat dupa ce l-am efectuat.

Daca mi-as permite sa fac vreo recomandare în cazul unei sarcini neplanificate, ar fi ca ambii parteneri sa fie prezenti la prima ecografie. Le-ar usura decizia, în cazul în care sunt speriati sau au vreun dubiu.