Bucuria de a fi insarcinata

Cu toate emotiile pot spune cu mana pe inima sa sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Cu toate emotiile, greturile si durerile de spate posibile si imposibile!

In posturile anterioare expuneam problemele prin care am trecut in aceasta sarcina. Nu ma bucur ca am trecut prin asa ceva, nu sunt sadica, dar nici nu regret, pentru ca asa apreciez mult mai mult acum ce minune port in burtica. Stiti cu totii vorba aia, ca nu realizezi ce ai pana nu pierzi? Ei bine, din fericire in cazul meu a fost doar "pana nu constientezi ca nu poti pierde". 

Si desi aproape 2 luni de zile bucuria mea de a fi insarcinata a fost umbrita, bucurii si emotii pozitive au fost din plin. De la testul de sarcina pozitiv, de la primele ecografii (ecografii pe care si acum le asteptam cu nerabdare) pana la primele miscari ale lui bebe in burtica, pozele facute burticii si primele lucrusoare cumparate. 

Din momentul in care am aflat rezultatele de la amniocenteza am inceput sa recuperez toata perioada "pierduta" si sa-mi fac planuri. Ca niciodata! Imediat am dat comanda de primele body-uri pentru bebe. Desi am primit sfaturi sa nu ii cumpar hainute bebelui pentru ca voi primi multe si bebe nu va apuca sa imbrace multe dintre ele, nu m-am putut abtine. Plus ca vreau ca primele lucruri sa le aiba de la mamica lui. Am inceput sa visez din nou cu ochii deschisi la intalnirea cu bebele, la cum va fi, cum ma voi descurca, cum va arata bebele meu. Am inceput sa ma interesez de nastere si sa-mi fac bagajul de maternitate. Poate prematur considera unii. Insa, cand 2 luni nu iti permiti sa visezi, crede-ma ca recuperezi dupa. Asa ca goana mea dupa bagajul de maternitate a inceput prematur, in jurul saptamanii 26 - asta in conditiile in care recomandarea este sa-ti faci bagajul dupa saptamana 32. Cel putin din cate stiu eu. 

Am inceput frenezia cu listele de cumparaturi. I-am cumparat lui bebe carucior, hainute, creme si o luna mai tarziu i-am cumparat si patut. Dupa mai multe rugaminti adresate taticului am reusit acum doua saptamani sa si montam patutul. Am spalat si calcat hainutele lui bebe cu un drag pe care nu mi l-am imaginat vreodata. Daca imi spunea cineva acum ceva timp ca voi fi fericita calcand haine il bateam! Insa, chiar asa a fost!

Ne miscam din ce in ce mai greu, dormim din ce in ce mai putin noaptea si ne trezim mult prea des pentru a merge la baie. Nu mai imi gasesc nicio pozitie in care sa stau si statul in picioare intr-un loc mai mult de 1-2 minute ma oboseste groaznic. Cu toate astea, plimbarile sunt ok pentru mine. Hainele, chiar daca sunt pentru gravide nu mi se mai potrivesc de la o luna la alta. Pana nasc cred ca voi mai intra doar intr-un sac (si nu m-am ingrasat decat 12 kg, zic eu ca e rezonabil). Sotul imi spune ca ma misc o data si oftez de 10 ori... Nu stiu cum ma simt, nu stiu daca e normal sau nu, ca nu am termen de comparatie, insa ceea ce stiu e ca e minunat sa stii ca un bebe mic creste in tine. Si sentimentul asta compenseaza absolut tot!