Emotii...timp de 9 luni...

Vreau sa imi aduc aminte, peste ani si ani, tot ce am simtit si am trait in cele 9 luni... De fapt, acesta este motivul pentru care mi-am dorit un Jurnal de sarcina...Am inceput prin a scrie intr-un caietel...mai intai pentru ca ma simteam coplesita de emotii si vroiam sa-mi linistesc inima si sufletul impartasind cu "cineva" ceea ce simteam- chiar daca era numai un caietel; apoi, pentru ca la inceput pareau sa existe ceva complicatii medicale, nu imi dadeam seama cat de grave, si am vrut sa scriu toti pasii urmati- pentru a putea urmari istoricul sarcinii.

Acum...imi doresc sa mai retraiesc o data macar toate sentimentele, sa mai trec o data prin cocktailul de emotii din aceste luni...ca o perioada unica in viata mea. De aceea am ales sa imi creez aici un Jurnal de sarcina. Pentru a putea retrai aceste momente.

Prima mea sarcina...cele mai intense trairi- de asta sunt sigura. Toate mamicile cu care am mai vorbit, avand deja al doilea copil, mi-au spus ca a doua oara nu mai e la fel...

Asa ca...recapitulare :)   :

-soc, panica, un pic de disperare, teama profunda- atunci cand am aflat de sarcina, nestiind la ce sa ma astept mai departe

-confuzie- timp de 1 luna m-am simtit ca o barca in deriva in mijlocul oceanului...nestiind unde ma duc curentii, sau in ce directie e tarmul

-speranta- alaturi de al meu sot iubit, am inceput sa sper ca totul va fi bine...ca vom avea un copil sanatos, si ii vom putea oferi un trai decent

-fericire- am intrezarit pentru familia noastra un viitor insorit de zambetul unei fetite dulci si iubite, care ne-a dat noi scopuri in viata, pentru care suntem dispusi sa cucerim noi orizonturi

-pasiune- simt ca imi iubesc pe zi ce trece tot mai mult sotul si rodul dragostei noastre; inainte de a ramane insarcinati, simteam ca parca lipseste o frimitura de ceva, pentru a fi totul complet...De ceva vreme mi-am dat seama ca lipsea mica noastra minune!

-abandon de sine- nu ma mai intereseaza atat cu ce ma imbrac eu, ce am nevoie eu, ma gandesc ce trebuie sa fac pentru mine ca sa ii faca bine ei (ce sa mananc, ce sa beau, etc)...deja, cand intru in magazin ma uit de lucrusoare pentru minunea noastra mica...Nu o sa devin o persoana delasatoare, care se pierde in anonimat- vreau ca bebelina sa aiba o mamica puternica, urmasa a lui Don Quijote, care sa se lupte cu morile de vant pentru binele ei :) . Nu, nu uit de mine, nu o sa ma pierd, pur si simplu simt nevoia de putina simplitate pentru mine, si concentrare asupra vietii ce va sa vina... In acelasi timp, incerc sa il implic pe al meu sot in tot ceea ce fac si planific pentru bebelina- vreau sa o iubeasca la fel de mult

-nerabdare- mi-e dor sa o vad, sa o tin in brate, sa stiu ca e sanatoasa langa noi

-rabdare- desi mai este foarte putin pana o sa fie in bratele noastre, am iarasi rabdare...pentru ca imi doresc sa stea cat mai mult in burtica, sa devina cat mai puternica

-curaj- desi este prima experienta de acest gen, si dintotdeauna am avut fobiile mele fata de necunoscut iar informatiile din toate directiile imi par infricosatoare, pentru binele bebelinei simt ca trebuie si voi fi curajoasa pana la capat- voi fi puternica, pentru ea. Din clipa in care se va naste, pentru totdeauna!