Educatia unui copil nu inseamna numai sa il faci sa deprinda bunele maniere, sau sa primeasca numai „fete zambitoare” la gradinita, nici sa recite 50 de poezii la varsta de 3 ani. Educatia trebuie sa il pregateasca pe copil pentru viata si pentru societate si sa ii ofere mecansimele si resorturile interioare sa faca fata tuturor provocarilor pe care le va intampina.
O foarte importanta lectie de viata, pe care unii dintre noi o invatam abia tarziu in viata, este aceea ca fericirea nu trebuie asteptata, ci construita. Dar cum le oferim copiilor nostri uneltele ca sa faca un lucru care de multe ori depaseste puterea unor adulti?Prima lectie pe care ar trebui sa o primeasca fiecare copil este aceea ca iubirea este neconditionata. Mami si tati il iubesc si atunci cand este cuminte, si atunci cand face pozne, si cand greseste, si cand este bolnav. Culmea, il iubesc si atunci cand il cearta.
Iubirea parintilor este poate singurul lucru din lumea asta de care copilul nu trebuie sa se indoiasca niciodata. Iubirea parintilor nu pune conditii, nu costa, nu se epuizeaza. Este o lectie importanta, care il va face pe copilul de azi sa se transforme intr-un adult increzator in sine, putin probabil victima a abuzului psihologic.
Prea des auzim parintii plangandu-se ca au „scapat copilul din mana”, ca nu ii mai fac fata, ca „nu stiu unde au gresit”. Dar adesea, sunt aceiasi parinti care uita faptul ca cea mai convingatoare metoda de educatie este exemplul personal.
Probabil ca un copil ai carui parinti nu uita niciodata sa salute, va incepe sa faca si el acest lucru, fara a fi necesare explicatii si munca de convingere. La fel, probabilitatea ca un copil ai carui parinti ridica tonul, sa inceapa sa se rasteasca, sa tranteasca atunci cand nu ii convine ceva, este mai mare.
In cele mai multe familii, ele se refera la chestii care tin de siguranta copilului si de asa-numitii „cei 7 ani de acasa”. Oricat s-ar jelui cel mic, ii este interzis sa umble la prize. La fel, sunt interzise lovitul, furatul, minciuna. In plus, fiecare familie are propriul set de limite si reguli.
Este important sa ai mereu clar in minte care iti sunt limitele de toleranta si care sunt motivele reale – sunt si justificate? – pentru care impui o anumita conduita. Sa ii permiti celui mic sa umble in biblioteca „oamenilor mari” dar sa stai de fiecare data crispata si cu inima stransa ca sigur va rupe ceva, nu e o solutie viabila pe termen lung.
Nu numai ca orice adult lesina de placere in fata unui copil angelic, intruchipare a bunelor maniere, dar si parintii se umfla in pene (in sinea lor) cand vad ca au un copil care stie sa salute, sa foloseasca formulele de politete, cuvintele magice „te rog” si „multumesc”, persoana a treia plural si tot asa.
Chiar daca unii ar putea considera ca insistentele pe aceasta tema sunt desuete, adevarul este ca politetea si bunele maniere sunt de mare ajutor in viata si sunt o buna „investitie” pe termen lung.
Oricand, oricum, fata de oricine. Si de data aceasta, exemplul trebuie sa porneasca din familie. Intr-o familie in care se admit si se aplica pedepsele corporale, este greu sa il convingi pe copil ca trebuie sa adopte alte metode de a rezolva conflictele care se declanseaza intre cei mici.
Pe de alta parte, daca tolerezi aceste manifestari fara a depune toate eforturile sa le descurajezi, fara a explica iar si iar si inca o data ca violenta produce durere, risti ca cel mic sa fie marginalizat, evitat si privit cu anipatie. In fond, carui parinte ii place sa isi vada copilul agresat?
Nu toti copiii poseda de timpuriu un limbaj destul de bogat incat sa isi poata verbaliza temerile, angoasele, experientele negative traite sau sentimentele.
Chiar si in mediul protector al familiei, copilul se poate speria foarte tare de ceva sau poate fi marcat de un incident la care a asistat si care pentru noi a trecut neobservat. Este cu atat mai important sa fii atenta la ce se intampla cu cel mic atunci cand acesta petrece o parte a timpului cu altcineva, fie ca e o ruda, o bona sau o gradinita.
Schimbarile bruste in comportamentul copilului trebuie sa te puna pe ganduri. Copilul poate incepe sa planga in somn, poate sa reia obiceiul de a face pipi in pat, poate reveni la comportamente „bebelusesti” la care renuntase de ceva timp, de tipul suptul degetului. Poate fi nervos sau agitat. Se poate rasti, desi in familie nu ridica nimeni tonul. Toate acestea trebuie sa te puna pe ganduri, sa te faca sa investighezi posibilele cauze. Nu le trata ca pe „etape normale” care „ o sa treaca de la sine”, pentru ca de cele mai multe ori nu asta sunt.
Este unul dintre cosmarurile care te trezesc din somn noaptea: copilul se pierde pe plaja,in supermarket, pe strada. Te scuturi si iti spui ca tie nu ti se poate intampla asa ceva. Cum insa vorba inteleapta „niciodata sa nu spui niciodata” se adevereste de destule ori, este bine sa il pregatesti pe cel mic si pentru un asemenea scenariu.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca cel mai bun sfat pe care il pot primi cei mici este sa se opreasca in locul in care si-au dat seama ca nu-si mai vad parintii si sa apeleze la ajutorul unei alte mame insotite de copilul sau. Sfatul de a apela la cel mai apropiat politist se pare ca nu este unul inspirat, deoarece copiii mici nu reusesc mereu sa distinga uniforma de o tinuta oarecum asemanatoare (pantalon si sacou, de exemplu) si ajung sa se expuna apeland la straini.
Lumea copilariei, in care nimic rau nu ti se poate intampla, este absolut fabuloasa. Te doare inima sa spulberi inocenta copilului explicandu-i ca, din pacate, in lumea asta mare exista si oameni rai sau bolnavi. Totusi, povestile par sa ii pregateasca sa accepte aceasta posibilitate.
Un copil care crede ca adultul detine autoritatea suprema este expus la tot felul de accidente si abuzuri. Asa cum increderea in parinti trebuie sa fie nesfarsita, increderea in adulti in general nu este neaparat un atu.
Copilul trebuie invatat de mic niste reguli (nu pleci decat insotit de mami sau de tati, nu te ia nimeni altcineva de la gradinita in afara de mami sau tati) si trebuie incurajat sa faca distinctia intre adultul-parinte, adultul – membru sau apropiat al familiei (bunici, nasi, matusi, etc) si adultul-strain.
Din pacate, copiii care schimba 2 vorbe cu un adult, zi de zi, nu il mai percep pe acesta ca fiind un strain, asadar trebuie sa fii foarte atenta l acest aspect.
Pe masura ce cresc, copiii incep sa capete notiuni despre intimitate si pudoare. Fara a transforma corpul uman intr-un subiect tabu, copilul trebuie incurajat sa capete independenta timpurie in ceea ce priveste anumite gesturi legate de zonele sale intime. Chiar daca la inceput vei schimba mai multe perechi de chilotei pe zi, este bine sa il incurajezi sa se stearga singur dupa ce a folosit toaleta, sa se imbrace/dezbrace singur, sa isi spele singur zonele intime atunci cand face baie.
Trebuie sa ii explici iar si iar, ca anumite zone ale corpului sunt private si ca nimeni in afara de el nu are voie sa il atinga acolo; uneori, medicul va dori sa il examineze, dar va face asta doar in prezenta ta, a parintelui.
Dar copilul trebuie sa stie ca nu doar atingerea zonelor sale intime de catre straini este nepermisa, ci ca are voie sa respinga orice contact fizic care il face sa se simta inconfortabil.
Este din nou o lectie pe care multi adulti au inca nevoie sa o deprinda, atat in ceea ce ii priveste, cat si in ceea ce ii priveste pe copiii lor. Cu siguranta copilul are nevoie de mancare sanatoasa, de curatenie, de haine adecvate anotimpului, de asistenta medicala regulata. Acestea sunt nevoi de baza pe care nu le pune nimeni in discutie.
Copilul are nevoie de intelegere, dragoste, educatie. Dar cu siguranta nu are nevoie nici de o ciocolata pe zi, nici de toate surprizele de la nu stiu ce revista, nici de toate jucariile ilustrand un anumit personaj de desene animate disponibile pe piata, chiar daca parintele isi poate permite sa i le ofere.
Parintele trebuie sa invete ca o dorinta intensa a copilului nu ilustreaza neaparat o nevoie a acestuia, iar copilul trebuie ajutat si ghidat in asa fel incat sa nu devina o victima a publicitatii agresive si a societatii de consum in care traim. Este greu sa traiesti intr-o lume care iti ofera zi de zi noi tentatii, carora nu le poti rezista dar pe care nu ti le permiti.
Comentarii