7 aprilie, au trecut 10 zile de la primul test. Deja nu mai puteam astepta. Eram sigura dupa prima testare si intarzierea CM imi confirma in fiecare zi, dar totusi hai sa mai facem un test :) . E clar! Doua liniute roz si frumoase! E acolo! E sigur! E atat de frumos! E momentul sa-i spunem lui Tati! Dar cum? Asa pur si simplu? Nu... Trebuie sa fie special! Nu putem sa-l sunam ca si cum i-am spune ceva banal. E poate cea mai importanta veste de pana acum pentru noi! De-acum in 9 luni te vom tine in brate, ne vom juca, te vom privii si ne vom mira de frumusetea ta, minune mica! Dar intre timp, pana aflu cum ii spunem lui Tati, nu pot tace! As vrea sa tip, sa ies pe strazi, sa bat la toate usile si sa spun tuturor ca minunea mea este pe drum! Si totusi nu fac asta! :) Ar fi o nebunie ! :) Desi as fi in stare ;) Pun mana pe telefon si sun totusi pe cineva. Prietena mea, ea stie sentimentul, puiutul ei are deja 2 anisori. As fi vrut sa-i spun totusi lu Tati mai intai... dar telefonul lui e inchis :( (Iar semnalul gsm... Iar munca...) Si uite-asa isi fac loc grijile... Cum o sa reactioneze? Ce o sa zica? Ce-si va dori sa fii? Cum ne vom descurca? O frica teribila incepe sa ma cuprinda... Daca nu o sa te mai vrea? Acum cand ai aparut in viata noastra, daca s-a razgandit? Nu se poate! Asta nu! Te-am dorit atat de mult! Nu are cum sa-si schimbe dorintele... Alung repede gandurile urate... Dar totusi, cum ii spunem lui Tati????
Comentarii